Secțiunea 1, art.1 - România alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7)
drapel, sigiliu, stema, zi națională, imn, teritoriu
DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:
În ședința Comitetului de inițiativă al proiectului Altă Constituție din data de 14.11.2020 s-a adoptat în vederea prezentării către cetățeni completarea art. 1 - România cu aliniatele care fac referire la drapelul, sigiliul, stema, ziua națională, imnul și teritoriul României.
Astfel că forma actualizată a acestui articol se prezintă astfel:
Secțiunea I
Art.1 – România
(1) România este stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil.
- Suveranitatea națională aparține poporului român.
- Suveranitatea se exercită prin organe reprezentative, numai în interesul întregului popor român, așa cum rezultă din prezenta Constituție.
- Suveranitatea națională nu poate fi exercitată de o persoană sau un grup de persoane în nume propriu.
- Independența României nu poate constitui element de negociere în nicio împrejurare.
(2) Forma de guvernământ
- România este republică organizată pe principiul separației reale a puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
- Forma de guvernământ a statului român se stabilește prin referendum național.
- Alegerea formei de guvernământ se face prin decizia a cel puțin două treimi din numărul cetățenilor cu drept de vot adoptată prin referendumul pentru stabilirea formei de organizare.
- Absența nejustificată de la referendumul pentru stabilirea formei de guvernământ se sancționează potrivit legilor în vigoare
(3) Drapelul
- Drapelul României este tricolor având culorile roșu, galben, albastru.
- Așezarea culorilor se face vertical indiferent de dimensiunea și forma drapelului în ordinea de la lance: albastru, galben, roșu.
(4) Stema și sigiliul
Stema și sigiliul României sunt stabilite prin legi organice
(5) Ziua Națională
- Ziua Națională a României este data de ... (se va organiza sondaj de opinie)
- Ziua Națională a României poate fi schimbată prin lege organică validată prin referendum național.
(6) Imnul
- Imnul Național al României este ... (se va organiza sondaj de opinie)
- Imnul Național se poate modifica prin lege organică validată prin referendum.
(7) Teritoriul
- Teritoriul României este inalienabil.
- Granițele României sunt stabilite prin lege organică validată prin referendum național.
- Teritoriul României este organizat administrativ în județe, municipii reședință de județ, municipii, orașe, comune, sate.
- Pe teritoriul României nu pot exista alte forme de organizare administrativă.
- Pe teritoriul României nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.
- Pe teritoriul României sunt interzise constituirea și existența sub orice formă a oricăror delimitări geografice care să favorizeze apariția unor separații ale populației pe criterii etnice, religioase, culturale, rasiale.
- Teritoriul României este unitar, indivizibil și nu poate constitui subiect de negociere în nicio situație.
Solicitâm opiniile dvs. cu privire la textul adoptat.
NOTĂ: Următoarea ședință va avea loc sâmbătă 21.11.2020 ora 10:00
TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL
DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI: