Așa am pierdut (din nou) Basarabia

Soarele nu mai răsare de mult la Bucureşti pentru Basarabia!


23:29timp citire
187accesări
54cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Ca și atunci, o adunare gloduroasă decide asupra destinelor României și românii încă nu înțeleg de ce norocul i-a ocolit mereu! Și atunci, și acum, s-a votat și se votează câinește împotriva României! Și românii ce fac? Ce fac, Doamne?


În august-septembrie ale anului 1991, odată cu declanșarea Puciului de la Moscova, Basarabia își recapătă independența (27 august) și conducerea sa solicită guvernului de la București opinia privind oportunitatea unei declarații de unificare cu Patria Mamă! Dar Puterea de la București îi sfătuiește pe frații basarabeni să amâne reunificarea! (După Leonida Lari, Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost redactată în laboratoarele Ministerului Afacerilor Externe Român.) Momentul nu se va mai repeta în deceniul care s-a scurs de atunci. Dimpotrivă, Parlamentul României se grăbește să recunoască existența statului Moldova. Claudiu Iordache va avea intervenții succesive în ședințele Camerelor reunite, încercând să-și convingă colegii că nu poate fi acceptată recunoașterea independenței unui al doilea stat românesc decât ca o etapă a soluției reîntregirii. Va fi singurul care va vota împotriva recunoașterii statului Moldova, caz unic în analele parlamentare.

("Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus, de-atunci și până acum, din toate combinațiile politice." - Academician Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor de la Chișinău)

„România trebuia prima să pună problema reîntoarcerii teritoriului său. Un singur semnal de la București ar fi fost suficient. Dar în România, abia ieșită de sub regimul comunist, veniseră la putere aceiași comuniști. De-ar fi existat dorință, la 5 aprilie 1991, când Lituania era liberă și URSS se prăbușea, Iliescu n-ar fi semnat tratatul româno-sovietic cu Gorbaciov. Lucinschi, fiind a patra persoană din conducerea de la Moscova, m-a invitat și pe mine să asist la acel eveniment, prin omul său de aici, Ion Țurcanu. Dar eu i-am spus să nu mai vină la mine cu așa vorbe. La ce mai puteai să te aștepți de la Iliescu?” (Traian Pleșca, diplomat român)

„La începutul anilor ’90, în fruntea unei delegații puțin numeroase, am plecat la București. La Iliescu. Trei zile am așteptat la hotel. Nu avea timp să ne primească… Aveam impresia că știa motivul sosirii noastre la București. În a patra zi ne-am întâlnit. I-am spus, tranșant, că în parlamentul de la Chișinău există posibilitatea reală a votării Reunirii cu Patria-Mamă. Aveam lista deputaților care și-au dat acordul verbal pentru acest act istoric. I-am arătat-o lui Iliescu. I-am spus că România trebuie doar să fie pregătită pentru acest Act și să reacționeze imediat ca atare. Nu a fost prea entuziasmat de veste. S-a uitat la listă și a scanat-o cu privirea. S-a ridicat repede și a zis că trebuie să se consulte cu cineva. În a cincea zi urma să ne dea un răspuns. Răspunsul Patriei-Mamă, mai bine zis. În ziua următoare, sună paradoxal, dar n-a găsit timp pentru noi. În a șaptea zi m-a chemat numai pe mine la el și mi-a spus-o ca din mitralieră: ” Nu se poate! Am vorbit cu Moscova. Mi s-a spus: Niet!” (Alexandru Moșanu)

Moșanu a plecat la Chișinău și tot drumul a plâns. Și neavând altă șansă, a votat cu toți deputații pro-reunire Independența Republicii Moldova față de mama ei ocupant – Rusia!

„În iunie 1991, când avea să se proclame Republica Moldova ca stat independent, cărțile începuseră să se facă în defavoarea noastră. Cu o noapte înainte de adunarea de la Chișinău, o delegație condusă de Mircea Snegur s-a deplasat la București. A fost primită de Ion Iliescu. Ce s-a discutat se poate intui. România a fost, după Gruzia, cea dintâi care a recunoscut noul stat. Parlamentul a ratificat decizia guvernului. Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus de atunci din toate combinațiile politice. Solicitând o întrevedere și cu Petre Roman, delegația a fost refuzată pe motiv că, în acel moment, întâietatea o deținea o delegație italiană... La lista păcatelor lui mai trebuie adăugată și lipsa de sensibilitate față de destinul Basarabiei. O genă kominternistă trebuie să fi determinat o asemenea orbire. Absolut de neacceptat!" (Acad. Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor de la Chișinău)

„Imediat după ce s-a declarat independența Moldovei, eram la minister, mă ocupam de Germania, și un diplomat german mi-a spus: “Sunteți nebuni? Cum puteți recunoaște independența Republicii Moldova? Moldova e a voastră, nu trebuie să o recunoașteți ca alt stat! Păi cum am făcut noi cu RDG-ul? Am recunoscut vreodată RDG-ul ca stat străin? Niciodată!” (Traian Pleșca, diplomat român)

„SUA RECUNOSC DREPTUL REUNIFICĂRII MOLDOVEI CU ROMÂNIA! În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluția 148, prin care hotărăște că Guvernul SUA trebuie să susțină eforturile Moldovei de negociere a reunificării rezoluția 148, prin care hotărăște că Guvernul SUA trebuie să susțină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova. Citește documentul ascuns opiniei publice de politicienii din România și Moldova.

„CONGRESUL 102 SESIUNEA 1 Rezoluția Senatului 148 Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susțină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova și Bucovina de Nord. ÎN SENATUL STATELOR UNITE 28 IUNIE (ZI LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991 Dl. PRESSLER (pentru el însuși și Dl. HELMS) a depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relații Internaționale HOTĂRÂRE

Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susțină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova și Bucovina de Nord. Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea; Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă și anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la București; Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus și înființarea unor state separate; Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Țării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent; Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României; Întrucât Statele Unite, Franța, Italia, Marea Britanie, Japonia și restul statelor aliate au aprobat și au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920; Întrucât forțele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 și au ocupat estul Moldovei și Bucovina de Nord și Herța, încălcând Carta Ligii Națiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunțarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenția pentru Definirea Agresiunii din 1933 și principii general recunoscute ale dreptului internațional; Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord și a Herței s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice și Imperiul German la 23 august 1939; Întrucât între 1940 și 1953 sute de mii de români din Moldova și Bucovina au fost deportați de Uniunea Sovietică în Asia Centrală și Siberia; Întrucât Guvernul Statelor Unite și-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaște ocuparea de teritorii în urma termenilor așa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei și a Lituaniei în 1940; Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice și Statelor Unite sunt părți ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele și-au declarat „dorința de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voința exprimată în mod liber a popoarelor interesate” și și-au afirmat dorința „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane și a autoguvernării către cei care au fost vitregiți cu forța de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii și a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupației, ca alfabet al românei scrise; Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere și corecte, deputați pentru Consiliul Suprem al Moldovei; Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii; Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran; Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Națională în capitala Moldovei, Chișinău, să declare independența națională a românilor din teritoriile ocupate; Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de amenințare și intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional; Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalității între popoare și dreptul acestora la autodeterminare; și Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-și hotărască, când și dacă doresc, statutul politic intern și extern, fără ingerințe exterioare și să își urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială și culturală”: Așadar, să fie decis, în momentul de față, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie 1) Să susțină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei și al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, și să emită o declarație cu acest scop; și 2) Să susțină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod pașnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova și cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internațional și în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.” Rezoluția Senatului american are o importanță crucială pentru recunoașterea internațională a dreptului României și Moldovei de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul american. Chiar dacă au trecut 25 de ani de la adoptarea rezoluției Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeași autoritate. Documentul dovedește că în 1991 exista pe plan internațional un orizont de așteptare și recunoaștere a Reunirii Moldovei cu România. Rezoluția Senatului american atestă poziția SUA, favorabilă Reunirii. Să nu uităm că SUA a fost și este vioara întâi în politica internațională. În funcție de poziția ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene. Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aștepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România. Acest orizont de așteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România și Moldova. Nu doar SUA se aștepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci și statele europene. Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informație primită de la un fost ministru de externe al României). România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993. Sigur arhivele Ministerului de Externe conțin documente care atestă poziția statelor europene față de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990. Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziția demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România și printre ele trebuie să fie informații și despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice. Probabil peste mulți ani aceste documente vor fi accesibile publicului și vom cunoaște mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii. În general se spune că primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România. Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă pentru ultima parte a mandatului său prezidențial. Pentru că președintele Mircea Snegur s-a pronunțat în 1991 în favoarea Reunirii Moldovei cu România. Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma: „Independența este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state românești, dar lucrul acesta nu va dura mult. Repet încă o dată faptul că independența Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”. Fostul ambasador al României la Chișinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegați la București pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Moldovei cu România, cerând o funcție de vicepreședinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat. Aurel Preda a participat la redactarea declarației de independență a Republicii Moldova din 27 August 1991 și a fost primul ambasador al României la Chișinău, ceea ce conferă credibilitate afirmațiilor sale. Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o șansă uriașă pentru Reunificarea țării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România. Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerințe firești în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era așteptată. Deși au existat premise favorabile Reunirii pe plan internațional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puțin un răspuns este cert: Ion Iliescu, președintele României în 1991, avea relații prea strânse cu Moscova și a trădat interesul național al României. Sigur Ion Iliescu cunoștea Rezoluția Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul național? Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991. Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991! Rezoluția nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanță politică excepțională și trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România. Recunoașterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toți cei care militează și acționează pentru realizarea acestui deziderat național, singurul PROIECT de țară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.” (Marius Diaconescu – Adevărul, 14 octombrie 2016)

Toate se îngână dramatic în cazierul politicianului și istoricului român: Nu a existat o revoluție; Am cedat Basarabia pentru că “Nu putem uni două sărăcii!”; Am abandonat Bucovina ca să nu pierdem Ardealul - pentru prima dată în istoria României!

În numărul din 27 aprilie 1994 al României Libere, Simona Popescu va scrie: “Puterea de la Chișinău nu uită să speculeze mereu greșeala pe care Parlamentul României a făcut-o când a recunoscut independența statului Moldova. La vremea aceea, singurul parlamentar (Claudiu Iordache) care a atras atenția că gestul respectiv înseamnă pierderea Basarabiei a fost privit cu adâncă uimire!”

„Leonida Lari recidivează în Camera Deputaților, numind semnarea Tratatului cu Moldova din 1991 o eroare, evocând, totodată, votul meu împotrivă în fața unui Parlament cu privirile întoarse în coșmarul trecutului. Dar ostilitatea Camerei reușește constant să restrângă acțiunile legislative ale curajoasei basarabence - după Țuțea, “muierea valahă”. („Astăzi este o zi/ Când iarăși generoșii/ Deschid porțile raiului...”) Vom lucra împreună Moțiunea Basarabia și Bucovina, care, între altele, conținea propunerea casării Tratatului din ’91 și a repunerii în posesia basarabenilor cu cetățenie română a Casei Basarabiei, proiect de lege ce va fi lejer respins! Basarabia continuă să fie percepută de către politicianistul de la București ca un măr otrăvit din care Adam-ul dâmbovițean n-are voie să muște. Leonida Lari îmi telefonează, deznădăjduită: “Ani la rând am visat să revin în Patria Mumă!” Leonida Lari a visat la o Românie care nu exista. Abandonarea Basarabiei a devenit un reflex condiționat istoric al unei națiuni care s-a obișnuit să trăiască mizer cu trei sferturi de inimă. După ce s-a pus în fruntea coloanelor de femei care au sfidat tancurile puterii sovietice în 1989, la Chișinău, Leonida Lari este astăzi o anonimă la București. Soarele nu mai răsare demult la București pentru Basarabia!” (Claudiu Iordache)

CLAUDIU IORDACHE – INTERVENȚII ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI, ANUL 1991

Domnule Președinte, doamnelor și domnilor deputați,

Cunoaștem împreună desfășurarea evenimentelor după 19 august 1991. Într-un moment în care puterea comunistă mondială își juca toate șansele pe o singură carte, amenințând direct și libertatea Basarabiei române, puterile alese ale statului român au mers pe calea expectativei, a echivocului și a prudenței lașității, atunci când a trebuit exprimată opinia națiunii întregi. De fapt, care a fost reacția lor între 19 și 27 august? Președintele României a făcut declarații monotone și absente de simțul presant al istoriei, în vreme ce Parlamentul României și-a refuzat pur și simplu onoarea de a fi fost alături de Parlamentul Basarabiei, care îi cerea ajutorul.

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Nu cunoaștem încă poziția adoptată în numele nostru la ședința Consiliului Suprem de Apărare, unde ați participat fără a ne fi consultat în prealabil. V-ați dovedit însă, începând cu 20 august, lipsit de inspirația obligatorie de a proceda imediat la convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului României, eroare teribilă în exercitarea prerogativelor pe care le dețineți, în calitate de președinte de cameră legislativă, ce vă expune obligatoriu unui vot de neîncredere, procedură neprevăzută în statutele Parlamentului, dar imperios necesară.

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

V-am urmărit atent comportamentul de-a lungul ultimelor douăsprezece luni de lucrări în această Cameră, pe care încet-încet ați aservit-o rigorilor dumneavoastră, și pot astăzi să declar că în trei ocazii de excepție ați ratat să vă comportați la înălțimea rangului de președinte al Camerei inferioare a Parlamentului României.

Ați fost pentru temporizarea deschiderii fondului “Libertatea” spre cerințele stringente ale Asociației Răniților Revoluției.

Ați dezavuat inițial ideea ca Parlamentul să consacre, printr-o ședință comună a celor două Camere, evenimentul revoltei de la Brașov.

Ați ales să împărțiți o vină de neiertat, împreună cu omologul dumneavoastră de la Senat, neconvocând imediat după anunțarea puciului de la Moscova o ședință extraordinară și permanentă care să permită celor două Camere să decidă ele primele, în numele poporului român, toate acele acte pe care situația explozivă a zilelor respective putea să le impună Parlamentului României.

Astăzi, cu prilejul deschiderii sesiunii parlamentare, precizez că a sosit clipa ca înaintea blamului pe care membrii Camerei pot să vi-l dea, să recurgeți împreună cu domnul președinte al Senatului la soluția onoarei și să ne anunțați demisia dumneavoastră, hotărâre îndelung așteptată și pe care România însăși ar primi-o cu ușurare.

*

Doamnelor și domnilor deputați,

La 27 august 1991, Basarabia și-a declarat independența de stat. Concomitent, la București nu s-a găsit un Parlament român care să salute primul, printr-o ședință solemnă simultană cu ședința Parlamentului Basarabiei, declarația pentru istorie a acestuia din urmă.
Salut și mă plec până la pământ înaintea Parlamentului Basarabiei și înaintea președintelui Basarabiei și înaintea românilor Basarabiei și înaintea poporului român în întregul său, care se reîntemeiază acum.

Doamnelor și domnilor deputați,

S-a dovedit încă o dată că în România nu există instituțiile statului de drept sau dacă există, puterea poporului este împiedicată să ajungă la ele. Ori, cei ce înfrânează această transferare legitimă de prerogative sunt ascunși în cutele mantalei de revanșă a comunismului. Este ultimul moment pentru a le dezarma brațul! În zilele ce urmează să decidem asupra acelor interdicții care, departe de a slăbi democrația, o întăresc, nimicind elanul distructiv al dușmanilor ei. Să hotărâm, deci, asupra legilor ce trebuie să încheie pentru totdeauna cariera comunismului românesc.

Revenind la situația din Basarabia, propun colegilor mei inițiativa formării unei delegații permanente care să obțină asentimentul de a participa la lucrările Parlamentului Basarabiei.

Propun, de asemenea, preafericiților și prea invidiaților români din Parlamentul Basarabiei să decidă asupra unui demers simetric, pentru că oricât vor încerca să ne abată din drum adversitățile istoriei, noi nu putem merge decât împreună prin puterea de spirit și de sânge a aceluiași neam.

Doamnelor și domnilor deputați,

Europa ignoră voința noastră, nu a statelor mici, ci a statelor umile. Nu e de mirare că Moldova suverană nu a primit recunoașterea ei în afara Gruziei și a României, dacă România însăși a fost timidă.

Acum avem prilejul unic să arătăm Europei că noi, românii, nu ne temem să ne asumăm destinul național.

Propun Adunării Deputaților și Senatului României deschiderea procedurilor legale și legitime pentru acordarea imediată a cetățeniei române tuturor cetățenilor Basarabiei.

Aici, în această Cameră, unde patria a fost atât de des invocată, am speranța nestrămutată că veți ști să dovediți credința și puterea necesară pentru zidirea reîntregirii ei.

Vă mulțumesc.

Domnul Marțian Dan: Vă rog să fiți de acord cu domnul Dan Popovici să intervină pe această temă.

Domnul Dan Popovici: (...) La articolul 119 al regulamentului de funcționare noi am votat următoarele: “Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atât de la tribuna Adunării cât și din sala de ședințe”. Tot ceea ce s-a spus până acum nu poate fi decât o “arie a calomniei”, indiferent cui a fost adresată. Ținând cont de acest articol, vă rog a emite o hotărâre privind articolul 172, să-l aplicăm deputatului Claudiu Iordache și anume, vă rog frumos, putem accepta, dacă dumneavoastră veți fi de acord, aplicarea sancțiunii de interzicere la lucrările acestei Adunări pe o perioadă de 15 zile.
(Claudiu Iordache - 2 septembrie 1991)

*

Domnilor senatori și deputați,

Evenimentele de la Moscova au demonstrat care este diferența dintre oamenii de stat aleși și oamenii de stat numiți, între instituțiile statului de drept și instituțiile care simulează statul de drept. La Moscova, la Leningrad, în țările baltice, în Basarabia, oamenii s-au adunat în jurul parlamentelor, ca instituție supremă de putere, și le-au apărat.

Am avut sentimentul, ieri, că dumneavoastră nu sesizați cât de important este ca acest Parlament să-și asume puterea în stat.

Sigur că s-a ridicat problema dacă între 19 și 27 august în România au existat condiții care să pună sub semnul riscului siguranța națională de stat. Eu vă garantez că au existat! Încă din ziua de 20 au fost create liste cu persoane ce trebuiau reprimate. Una din aceste liste a fost predată guvernului, și conține chiar persoane din actualul guvern. A fost o situație extraordinară pe care noi n-am putut să o întâmpinăm decât prin niște decizii extrem de limitate de putere, prin Declarația Președintelui, prin intervenția guvernului, prin Declarația Consiliului Suprem de Apărare. Parlamentul României nu a fost de găsit, și de-ar fi fost nevoie ca poporul să se adune în jurul său, s-ar fi adunat în jurul unor săli goale, în care niște birouri permanente ar fi luat o decizie în numele nostru.

Eu nu voi vota rezoluția celor două birouri permanente, pentru că în acel text este vorba de existența a două state române. Aș dori să reamintesc că am întrevăzut și am propus ieri o soluție: ideea de a acorda cetățenie română cetățenilor Basarabiei ar fi deschis, la alegerile legislative din primăvara anului viitor, posibilitatea ca bărbați ai Moldovei să participe la alegerile românești, și să obținem, printr-o voință comună, o soluție de unificare a celor două state, care, deocamdată, subzistă în fragilitatea condițiilor actuale.
(Claudiu Iordache - 3 septembrie 1991)

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Claudiu Iordache

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

27.08.2020
187 afișări
09.08.2020
131 afișări
29.06.2020
377 afișări
11.06.2020
171 afișări
25.05.2020
295 afișări
22.05.2020
425 afișări