Încărcare
România a început să simtă, din ce în ce mai acut, lipsa celor plecați peste granițe, spre un trai mai decent și, de ce nu, mai bun...
Viitorul țării este destul de greu de anticipat, dacă nu se va face ceva pentru oprirea emigrării inteligenței, dar și a forței de muncă, fără de care nu se poate menține o economie viabilă ...
Prin plecarea lor din Țară...conaționalii noștri poate o vor duce mai bine, fiind un nou început într-o zonă străină, ce le apare ca fiind o "țară a făgăduinței" și, probabil, vor "produce" în timp, viitoare "moșteniri" pentru copiii lor (ceea ce este firesc).
Aceștia din urmă, atunci când vor crește și vor deveni adulți (cum este normal), vor fi , mulți dintre ei, cetățenii onorabili ai ALTOR ȚĂRI (ceea ce, desigur, este regretabil pentru țara noastră)...din păcate.
Cei rămași, se descurcă, și ei, cum pot, însă au același drum și aceleași gânduri ca și cei plecați afară.... numai că, până în final, rămân cetățeni ai acestei țări de baștină...din fericire pentru ea.
Acesta este unul dintre rezultatele finale ale "marilor realizări" politice de după 1989.
Oamenii politici din politica Românească, în afară de a oferi familiilor și lor înșiși , fără nici un efort, o viață în lux și de a crea "moșteniri materiale" pentru copii, având totodată grijă ca, tot ca "părinți politici" ce sunt, copiii lor să nu mai aiba nevoie de CV-uri stufoase si experiență la angajare, ca toti ceilalți tineri...
Părinții lor, politicieni cu inflență, le "aranjează" un loc călduț prin numiri politice personalizate sau prin susținerea unor "examene politice" pentru ocuparea unui post foarte bine plătit în consilii de administrație, unde statul este acționar majoritar, posturi câștigate încă dinaintea depunerii.... cererii de angajare(!)
După care, știind cine îi sunt "părinții ", însă nu și în ce țară trăiesc, ce istorie a avut sau ce tradiții se păstrează, cu pantalonii rupți, în ton cu moda actuală, ajung să sfideze și să jignească până și pe alegătorii părinților lor, demonstrând că au "moștenit" pe lângă "bogățiile materiale" și "influența politică", iar pe lângă acestea au mai moștenit și o "proastă creștere" (ca să nu-i zic nesimțire), sfidătoare, care de multe ori pare că nu mai are limite.
Ultima dintre ipostaze este aceea în care se face schimbul de generații și copii lor ajung sa fie candidați "propuși pe liste de partid", aleși odată cu partidul si ocupând un post politic pe măsură.
Până în final...din cauza experienței acumulate "în huzur si belșug", cu educația cumpărată și diplome prefabricate, însă ...legale.... ajung sa fie numiți "penali", din cauza obiceiurilor proaste ...ups, din nou, moștenite de la "părinții politici".
Asta este viata și predarea ștafetei între generații a oamenilor politici actuali din România.
Exceptiile sunt atât de rare, încât nici nu intră în discuție.
În altă ordine de idei, am ajunsla saturație, ascultând discursurile demogogice ale politicienilor ce ne conduc și care-și spun ”patrioți”.
De "patriotism" politic, m-am cam săturat, de "patriotism" în slujba politicului m-am cam săturat, de "patriotism" bazat doar pe votul negativ, m-am cam săturat, de "patriotism" în slujba puterilor străine m-am cam săturat, de "patriotism" revanșard, m-am cam săturat, de "patriotism" în slujba unei justiții strâmbe și compromise, m-am cam săturat, de "patriotismul" folosit în scopuri personale, m-am cam săturat ..
Aștept patriotismul adevărat, pentru țară, astept patriotismul economic, pentru susținerea firmelor Românesti, aștept patriotismul pentru apărarea resurselor țării, aștept patriotismul pentru viața decentă a cetățeanului Român, aștept patriotismul pentru reîntregirea țării, astept patriotismul penalizator al politicilor greșite, indiferent de partidul politic (în așa fel încât niciunul să nu se bazeze pe susținerea străzii), aștept patriotismul echilibrat, fără milă pentru cei care vând și devalizează Țara, aștept patriotismul fără detalii sau amănunte nesemnificative, aștept patriotismul pentru o Justiție dreaptă, aștept patriotismul detașat de politic, al celor plecați, aștept patriotismul fără interese ascunse...
AȘTEPT DOAR PATRIOTISMUL PENTRU DRAPEL, NAȚIE ȘI ȚARĂ!