Campania vrajbei noastre

Ieri. „Căldură mare, mon cher!” - Cartierul Compozitorilor.

Făceam un slalom printre mașini și bălării, cu un mic grup de candidați, pentru o recunoaștere „in situ" a problemelor din zonă.

Un domn, scoate discret capul dintr-o curte, curios să vază cine trece prin cartierul lui.

O casă frumușică, de altfel, dar... cam păcat de ea!

În dreapta se ițea un bloc, de la balconul căruia un grup de turiști, cu camera găsită pe OLX, îi scuipau cu simț de responsabilitate semințe, din direcția vest, fix în curte.

În spate alt bloc, din care o duduie își scutura covorașul din fața ușii, aproximativ în colțul de sud-est al aceleiași curți.

În stânga o pârloagă presărată cu gunoaie, din care îți săreau în ochi o pereche de izmene rozalii și un ghidon... de trotinetă, cred.

Iar în față o mică uliță neasfaltată, cam ca în filmul cu Ilie Moromete, cu vreo doi maidanezi toropiți de căldură, lungiți pe direcția nord-sud, la umbra blocului din dreapta, direct în praful străzii.

Mult praf!

Un peisaj cvasi distopic, relativ adecvat pentru a turna „Mad Max 17 - Supraviețuitorul urban", cu noul Mel Gibson, cu masca FPP2 pe figură.

- Bună ziua! îl salută tot grupulețul, zâmbind cam inutil pe sub măști și moralmente pregătiți cu toții să-i prezentăm beneficiile indubitabile ale prezenței noastre acolo.

Reacția 1:

Omul ne măsoară circumspect, ușor agresat și ne întreabă abrupt:

- Voi de unde sunteți? Ce vreți?

- Vrem să schimbăm! răspundem noi mândri, nevoie mare că omul - înconjurat de blocuri și praf - va vedea instant caii albi, pe care-i mânăm cu atâta eleganță.

Reacția 2 - încurajatoare și motivantă:

- Așa, domnule, că ăștia au distrus cartierul. Uite... blocuri și colo și colo, strada vai mama ei!... câini vagabonzi...

- Poate schimbăm ceva în septembrie! sugerează careva într-o scurtă pauză de respirație.

Reacția 3 - asimptotică:

- Ce să schimbăm?... Ne-am săturat!... De douăzeci de ani e din rău în mai rău!...

Cu literația blocată de contradicția din discurs, cineva din grup, îi întinde un pliant:

- Vă rugăm... să vă informați!

Reacția 4 - șoc și groază!

- Doamne ferește, poate mă mai și pozează careva! exclamă omul, cu ochii pe geamurile blocurilor din jur, căutând vreun paparazzi de ocazie, vânând fix momentul în care să-i facă lui un shooting în poziție „luând pliantul subversiv".

Îl agață discret, „pe sub mână", cam ca nașul din trenurile alea comuniste, când prindea un navetist fără bilet și o zbughește în curte, trăgând poarta după el.

Întâmplarea poate părea o banalitate, la o adică, dar ea este un exemplu tipic de pandemie paranoidă de sezon specifică campaniilor electorale:

„Bă, să nu vază ăștia cu cine țiu', că poa', să iasă nasol!"

Înțelegi perfect, nene, într-o atare situație, de ce părinții democrației au inventat votul secret!

Tocmai pentru că sunt oameni - și nu puțini - care se tem că se pun rău cu cineva „de sus".

Deși au trecut 30 de ani de la epoca de tristă amintire, încă sunt 'jde mii de situații în care libertatea de opinie poate deveni un delict!

Că, de... „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră!" zice o vorbă din popor, atribuită unui vecin de cartier, pe numele lui Iosif Isarionovici.

Iar mulți oameni au simțit pe pielea lor sancțiunile vreunui vătaf vremelnic, pentru care vorba lui Iosif Isarionovici e lege!

Și pentru că „peștele de la cap se împute", între politicieni pandemia paranoidă electorală e și mai accentuată.

Școala politică românească, cu vagi tușe cominterniste, spune explicit la pagina 1 paragraful 2 (primul e ăla cu „coloana vertebrală care se-ndoaie, sabia n-o taie"):

„Bă, baiatule! Dacă nu-ți înfierezi proletar adversarul, dacă nu-l faci albie de porci, înseamnă că nu vrei să câștigi, bă!"

Mai grav, dacă te situezi în deplasare relativă și te intersectezi pe același trotuar cu vreunul de la nuș'ce alt partid, e adevărat act de trădare națională.

Dacă - Doamne ferește! - mai apare și vreo poză, că respiri aerul din aceeași încăpere cu el, ești clar într-un complot din care nu lipsește „sistemul", „masonii", Merkel, Musk și Bill Gates sigur, iar pe alocuri Putin sau chinezii.

Ești un, "trădător nenorocit" și te conduce un interes major, nelegitim și abscons.

Sigur te leagă de ăla „ăia treij' dă meleoane dă euro" puși, la comun, într-un cont off-shore din Cipru, pe care-i alimentați de pe același card, să nu vă măguliți unul pe altul.

Degeaba explici tu după aia, cu cenușă în cap și „să-mi moară ce am mai drag!" că erai la nunta „fetii unei mătuși din partea nevestei", care n-are habar de politică și te-a pus cu („boul!") ăla la masă.

Și că, tu ai stat cu spatele la el ostentativ toată noaptea, ba chiar i-ai tras discret una bucată flegmă în cafea, când s-a dus („imbecilul"!) să dea la lăutari o dedicație pentru socrul mare.

Că are o dambla cu dedicațiile! („incultul!").

Că manglitorul ăla de fotograf te-a pozat fix când a întins („tâmpitul!") mâna spre tine, să te compromită.

Că nu mai e modă revolverul de vreo sută de ani, altfel tu, vajnic combatant, îi trăgeai circa un glonț în scăfârlie, instant.

Nu te mai spală toate apele și legenda spune că poza aia circulă următoarele două sau trei vieți, de câte ori îndrăznești să emiți un enunț gen:

„Eu nu-s de acord cu domnul..."

(„Păi nu erau ieri ei doi de mână? Al dracu' de tupeist. Ne minte în față!")

Nu te mai spală uneori toate apele, nici dacă ești în aceeași grupare politico-electorală.

Asta în caz că vreun mic șefuleț de organizație de secție de votare din Răcăciuni Vale te vede că îl întrebi, „cu interes ascuns", pe Vasilică - colegul tău de secție - cât e ceasul, că tu nu mai ai baterie la telefon.

Care Vasilică în urmă cu fix paișpe ani și douăș'cinci de zile, sperând să bage aleatoriu pe careva în rahat, l-a întrebat, la o ședință de OSV:

- Nea Nae, cine a fost tâmpitul care a pus fața asta de masă roșie? Trebuia una în culorile partidului. Ce transmitem noi delegației de la județ? Că suntem că la fel ca ăilalți?

Ghinionul lui Vasilică a fost doar că a ajuns cu 5 minute după ce Nea Nae s-a lăudat la toți cei fix 7 inși din sală:

- Este, bă, că am aranjat fain prezidiu'? M-am certat cu nevasta-mea două zile sa-mi dea fața de masă nouă, de la mă-sa.

Tu atunci i-ai spus cu mare admirație că „e belea, nea Nae!", dar după fix paișpe ani și douășcinci de zile îl întrebi, fără pic de scrupule, pe „javra aia de Vasilică" cât e ceasul...

Îl vezi pe nea Nae că se schimbă la față, oftează și emite o judecată de valoare profund axiomatică:

- Ehee! Vedeți, bă' băieți? În politică nu tre' să ai încredere în nime', mă! Că acuș complotează cu alții să îți ia locu'!

Iar băieții aia doi tuciurii, de la scara 5, care așteaptă de la Crăciun să ți-o tragă, (că Firica aia frumușică, de la OSV2, a vorbit doar cu tine la petrecerea de pom și pe ei nu i-a băgat în seamă), imediat îi șoptesc complice, simțind pe loc oportunitatea:

- Bre, Nea Nae, ți-am spus... Niciodată n-am avut încredere în el.

- Băi! Și cât l-am ajutat eu pe băiatul ăsta!

Așa...

Și tu, alegătorule, ce te dai dăștept și ești plin de ifose, că vrei proiecte, programe, strategii...

Tu pe ce lume trăiești?

Important e să te exprimi în epitete (a se citi: înjurături), să clamezi că „iești sătul și nu mai vrei să schimbi nimic". Importantă e poza aia de la nuntă, circumspecția lui nea Nae și prezumtivul cont de "treij' de meleoane" din Cipru.

Important e să înghiți pe nemestecate vreun "iepuraș" care ronțăie voturi pe sub gard.

Să te tăvălești de admirație, savurând tribulațiile sterile ale vreunui vajnic salvator necunoscut.

Sau fabulațiile mieroase ale unuia care n-a făcut mai nimic timp de "ț" mandate, dar pe care fix azi, la 12:39, l-a apucat cheful de treabă și a înfipt un târnăcop într-o intersecție.

O să stea tot acolo următorii 4 ani, dar dă bine, că e reprezentativ pentru cheful lui de muncă!

Astea sunt mai facil de digerat ca zecile de pagini de proiecte și soluții, despre care „știe unii" din start, indubitabil, că-s doar promisiuni.

Ideal e, dacă se poate, să iei bilete la tribuna 2 și să nici nu te duci la vot.

Că oricum se duc unii încolonați și „știe ei mai bine”, că „li s-a spus" ce e util și pe mâna cui tre' să meargă „ca să fie bine!".

Nu-ți mai bate capul, cetățene agasant, cu proiecte, strategii durabile, urbanism, spații verzi, parcări, școli, spitale, investiții surse de finanțare... și alte făcături ieftine.

Că nu-ți folosesc la nimic!

Sunt false probleme, induse să te sustragă de la lupta electorală reală, aia „cu gloanțe adevărate"!

Cum a mers până acum lumea, merge chiar dacă nu te duci tu la vot, taman în luna septembrie, pă pandemie.

Pârloaga aia din stânga, din Compozitorilor, așteaptă un PUZ imediat după alegeri și poate votul tău încurcă vreun plan!

Ideal ar fi să ajungi la concluzia omului de ieri:

- Ce să schimbăm?... Ne-am săturat!... De 20 de ani e din rău în mai rău.

(Dar, sincer, nu-i așa că se înjură din ce în ce mai bine?)

Hai, pa! Că zice unu pă' net că a văzut-o pe Elodia în viață!

Cică trăia cu Pian ascunsă într-o garsonieră prin Militari.

Și tocmai a ieșit să-și ia țigări, că nu mai are cine' să-i ducă!

Dă-o naibii de pârloagă din Compozitorilor, ce treabă ai tu cu ea?