-
Încărcare
Încărcare
Sintagma ”Dacii liberi” este o noțiune convențională, care îi desemnează pe DACI în secolele II-IV d.C., GEȚI în Muntenia, CARPI în Moldova, COSTOBOCI în Carpații Nordici și DACI MARI în nord-vest (Satu Mare, Crișana, Zarand) și care NU au intrat în componența Provinciei romane Dacia.
Cucerirea și anexarea Daciei lui Decebal (mai precis: doar a zonei centrale a fostului regat geto-dacic) nu însemna supunerea tuturor triburilor traco-getice de la nordul Dunării și din Arcul Carpatic; o mare parte dintre acestea (cu mult mai multe decât cele înglobate între hotarele provinciei) au continuat să trăiască în libertate dincolo de Limesul nordic, răsăritean ori vestic ale provinciei romane: geto-daci si tracii liberi septentrionali (Costoboci, Carpi, Biefi, Arsietai etc.).
Dacii liberi sunt numiți și „mărginași”, vecini cu provincia daco-romană, cunoscuți pentru acțiunile lor războinice în cursul sec. II-III, până in sec. IV, nerenunțând niciun moment la ideea eliberării teritoriului ocupat de romani.
Costobocii, carpii și alte seminții trace septentrionale și-au continuat incursiunile în provinciile romane în cursul sec. II-III.
CARPII au locuit teritoriul de la est de Carpați până la Nistru.
Organizați într-o puternică uniune tribală, carpii au dominat, din punct de vedere economic, politic și militar, atât unele triburi de origine dacică (dacii liberi din Muntenia), cât și populațiile "barbare" pătrunse în zona extracarpatică a României, din rândul cărora amintim pe sarmaţi.
Luptători de temut, aceștia nu au fost niciodată cuceriți de romani.
Carpii au fost nu numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci și cei mai periculoși dușmani ai Imperiului roman la Dunărea de Jos. Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianță cu sarmații, goții(tot de sorginte getică) și alte seminții.
Triburile carpilor au fost atestate documentar și arheologic pe teritoriul de astăzi al Moldovei, la est de Carpați, în special în secolele II și III d Hr. Mai precis Ptolemeu, în Geographia, îi atestă în jurul anul 140 pe carpi în teritoriul dintre Siret și Prut, cu toate că descoperirile arheologice au extins teritoriul ocupat de carpi până la Nistru.
Tot geograful Ptolemeu arată că triburile carpilor se învecinau la sud cu zona de astăzi a Munteniei, ocupată temporar de sarmații roxolanii, în timp ce la nord se învecinau cu un alt trib dacic al costobocilor ce locuiau în zona Bucovinei de Nord de astăzi dar și a unor părți din Ucraina. La vest carpii stăpâneau până la arcul carpatic.
Triburile carpilor au fost deosebit de războinice. Carpii au invadat și jefuit cu numeroase ocazii Imperiul Roman. Războinicii carpi au supus sau au luat sub stăpânirea lor toate triburile dacice din est, formând o formidabilă confederație în colaborare cu goții (tot o ramură getică) și sarmații.
”Informațiile oferite de izvoarele scrise lasă să se înțeleagă că, în prima jumătate a secolului III, Carpii ocupau un loc de frunte între celelalte populații dacice libere din regiunile est-carpatice.
Autoritatea lor este recunoscută, iar atacurile organizate împotriva Imperiului roman, la care își asociază uneori pe sarmaţi și pe goți, sunt de o forță rar întâlnită, mai ales până în vremea lui Filip Arabul (244-249).”
(Ion Ioniță, ”Din istoria și civilizația dacilor liberi”)
După cum preciza și Mircea Eliade în ”De la Zalmoxe la Ghenghis Han”, la geto-daci existau confrerii războinice, prin care tinerii erau inițiați și ajungeau să se identifice, mai ales în timpul luptei, cu un prădător totemic.În cazul geto-dacilor fiind vorba de LUP.
Astfel, conform părerii marelui istoric al religiilor, ar fi existat și războinici-lup, tineri inițiați care își însușeau furia și sălbăticia, în luptă, a carnasierului luat ca animal totemic.
Descoperirile arheologice au arătat că romanii au fost nevoiți să-i îmbogățească pe carpi.
Împărații romani, pentru a evita atacurile devastatoare ale carpilor, le-au oferit sume importante de bani, sub forma unor stipendii.
Arheologii au descoperit numeroase tezaure carpice, cu monede romane, fie din jaf, dar mai ales plătit de romani drept ”taxă de protecție” (după cum o confirmă și sursele istorice)