Căutăm jurnaliști adevărați

tineri sau mai puțin tineri, dar ... jurnaliști


02:55timp citire
1.591accesări
215cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Este binecunoscută criza actuală de jurnaliști care să poată genera conținut obiectiv, neutru conform unui cod deontologic care să fie garanția că autorul este un jurnalist în adevăratul sens al cuvântului.


În alte țări PRESA ESTE A PATRA PUTERE ÎN STAT! În România, majoritatea presei a ajuns doar una dintre "restul" puterilor cumpărate de politicieni! Cineva spunea că exprimarea corectă este "presa din România" nicidecum "presa românească".

Fenomenul este ușor de explicat dacă privim la modul în care sunt publicate ziarele actuale: majoritatea în mediul online, foarte puține asigurând conținut care să merite plătit de vizitatori pentru a fi citit, mulțumindu-se cu un număr de "aprecieri" obținut în diverse rețele de socializare! Banii care să acopere costurile de existență ale oricărei publicații online sunt generați de obicei de reclama plătită.

Atunci când majoritatea costurilor sunt acoperite de banii proveniți din "contracte de partid" sau "contracte de publicitate" care au în spate partidele politice, este absolut firesc să vezi articole "osanale" sau "inflamatorii" după cum dictează cerința plătitorului. Până la urmă publicația trebuie să existe, chiar dacă nu se mai pune problema respectării unui cod deontologic.

Știm cu toții că jurnalismul nu este la îndemâna oricui!

Știm cu toții că pentru a fi jurnalist îți trebuie pe lângă talent și muncă multă!

Este trist să vezi cum jurnalistul talentat și muncitor este eliminat sau, în cel mai bun caz, limitat la "politica editorială" partinică a publicației la care este angajat!

Nici nu se pune problema publicării articolelor scrise de autori "no-name". Nimeni nu le citește articolul, sau, dacă totuși cineva o face, preia ideea din articol și o rescrie sub o formă "cizelată" arogându-și dreptul de autor.

Dacă privim la tinerii absolvenți ai facultăților, putem vedea că șansa lor de a fi publicați într-un ziar (fie el și online) este practic nulă.

Poate vedem noi greșit lucrurile, dar, cu certitudine, există jurnaliști cu potenția semnificativ în rândul studenților, al absolvenților sau al oricăror alte persoane din afara "domeniului" care, cu puțină îndrumare și încurajare, pot crea o presă de calitatea unei puteri în stat!

Dorim să le oferim ocazia de a își încerca forțele, publicând articolele propuse de orice persoană care poate dorește să-și încerce puterile.

Singura cerință pe care o avem este aceea că textul trebuie să reflecte spiritul demn, obiectiv și neutru al Jurnalistului.

Învităm astfel doritorii să participe activ la construirea unei puteri în stat: PRESA!

PROPUNEȚI AICI ARTICOLELE DVS.

Le vom publica cu condiția respectării codului deontologic!

UPDATE 09.06.2020 09:50:

  1. Există "riscul" ca autorul să fie plătit atunci când este dovedită valoarea
  2. Studenții pot lucra pe bază de contract de voluntariat, pentru a li se lua în considerare vechimea în specializare

 

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Redacția Ziarului România Rațională

Redacția ziarului România Rațională
ISSN 2734-4185
ISSN-L 2734-4185

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

11.11.2020
944 afișări
21.08.2020
1.373 afișări
20.08.2020
1.304 afișări
08.06.2020
1.591 afișări
25.05.2020
697 afișări