Acordul de Parteneriat, dezbătut de ministrul Fondurilor Europene cu peste 150 de persoane

Consultare publică


04:30timp citire
695accesări
23cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Ministerul Fondurilor Europene a organizat astăzi dezbaterea pe marginea Acordului de Parteneriat privind gestionarea fondurilor europene pentru perioada 2021-2027, aceasta fiind cea de a șaptea dezbatere din seria consultărilor publice referitoare la viitoarea perioadă de programare.


În debutul reuniunii, ministrul Marcel Boloș a precizat: „Acordul de Parteneriat oferă viziunea strategică a României în domeniul politicii de coeziune pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027. Ne-am propus, ca în viitorii șapte ani să valorificăm resursele pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziție în beneficiul românilor și să ne orientăm către domeniile cheie, convergente și cu impact real pentru calitatea și bunăstarea tuturor”

„Ultimul Consiliu European a adus schimbări majore în ceea ce privește abordarea privind Acordului de Parteneriat. Ni s-a cerut elaborarea unui document suplu, asumat, nu mai mare de 35 de pagini, dar care să fie cuprinzător. Mai mult, în urma negocierilor cu Comisia Europeană, România a obținut menținerea regulii n+3 pentru primii șase ani ai aceste perioade de programare și n+2 pentru anul 2027. Astfel, vom putea atrage banii europeni până la finalul anului 2029. În plus, România are un nou obiectiv specific, Fondul de Tranziție Justă, căruia țara noastră va trebui să îi răspundă pe măsură. Totodată, pe zona de transfer de resurse, va fi posibil transferul de până la 20% din alocarea FSE+ către FEDR”, a declarat Adrian Mariciuc, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în cadrul consultării publice.

Peste 150 persoane din mediul academic, societatea civilă, antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, dar și experți din cadrul MFE au luat parte la această dezbatere, fiind prezenți atât în sediul Ministerului Fondurilor Europene, dar și în format videoconferință. În total, la cele nouă dezbateri, vor lua parte peste 1.100 de persoane, care vor putea lua cuvântul în cadrul acestora, dar vor trimite și sugestiile lor în scris pentru îmbunătățirea drafturilor actuale publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Acordul de Parteneriat reprezintă documentul strategic național, negociat de România cu Comisia Europeană, care stabilește obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea indicativă a fondurilor europene în perioada de programare 2021 – 2027. Acesta va fi cel de-al treilea Acord de Parteneriat pe care România îl va semna cu Comisia Europeană de la aderarea la Uniunea Europeană.

Cu cinci Obiective de Politică (OP), un Obiectiv Specific aferent Fondului pentru Tranziție Justă și alte mecanisme de asigurare a complementarităților și sinergiilor între programe și fonduri cu alte instrumente ale UE, Acordul de parteneriat stabilește principalele direcții de dezvoltare.

Obiectivele de Politică sunt:

  • OP 1 – O Europă mai inteligentă – 4,92 miliarde euro (FEDR)
  • OP 2 – O Europă mai ecologică – 7,135 miliarde euro (FEDR) + 1,087 miliarde euro (FC)
  • OP 3 – O Europă mai conectată – 2,978 miliarde euro (FEDR) + 2,24 miliarde euro (FC)
  • OP 4 – O Europă mai socială – 2,674 miliarde euro (FEDR) + 6,649 (FSE+)
  • OP 5 – O Europă mai apropiată de cetățenii săi – 0,63 miliarde euro (FEDR)
  • OS FTJ – 1,766 miliarde euro (FTJ)

În perioada de programare 2021-2027 România va beneficia de 85 miliarde euro, dintre care 30,05 miliarde euro îi revin Politicii de Coeziune, 30,46 miliarde euro – Facilității de Reziliență și Relansare, 19,34 miliarde euro – Politicii Agricole și 5 miliarde euro pentru instrumentul SURE.

În următorii șapte ani, Politica de Coeziune va viza îmbunătățirea competitivității și susținerea inovării, promovarea investițiilor verzi, adaptarea la schimbările climatice, asigurarea accesibilității persoanelor și conectivității orașelor, dar și dezvoltarea serviciilor publice de calitate în beneficiul cetățenilor.

Cele 30,5 miliarde euro  alocate Politicii de Coeziune în viitoarea perioadă de programare vor fi împărțite astfel:

  • 19 miliarde de euro (55% din buget) provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), fiind dedicate în special digitalizării, dezvoltării durabile, incluziunii sociale ori sănătății;
  • 6,07 miliarde (26%) reprezintă Fondul Social European (FSE+), prin care vor fi sprijinite incluziunea socială, sănătatea, educația și ocuparea forței de muncă.
  • 4,49 miliarde de euro (14% din buget) provin din Fondul de Coeziune și sunt alocați pentru a dezvolta domeniul transportului și va sprijini dezvoltarea durabilă;
  • 1,76 miliarde euro (5%) vor fi alocați pentru Fondul European Tranziție Justă pentru a sprijini diversificarea economică a celor mai afectate regiuni.

Calendarul consultărilor publice este următorul:

Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 18.09 / 11:00
Programul Operaţional Transport 18.08 / 14:00
Programe Operaţionale Regionale 19.08 / 11:00
Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare 19.08 / 14:00
Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 20.08 / 14:00
Programul Operaţional Sănătate 21.08 / 10:00
Acordul de Parteneriat 21.08 / 10:00
Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă 27.08 / 11:00
Programul Operațional Tranziție Justă 27.08 / 14:0

 

Documentele draft privind Acordul de Parteneriat și Programe Operaționale pentru perioada 2021-2027 pot fi consultate aici:

http://mfe.gov.ro/pentru-prima-data-de-cand-beneficiaza-de-fonduri-europene-romania-a-lansat-in-consultare-publica-acordul-de-parteneriat-si-programele-operationale-pentru-viitoarea-perioada-de-programare-la-termenul-a/

Mai multe informații despre seria dezbaterilor pot fi accesate aici:

http://mfe.gov.ro/consultari-publice-pentru-perioada-2021-2027-programele-operationale-regionale-por-si-programului-operational-educatie-si-ocupare-poeo/

http://mfe.gov.ro/ministerul-fondurilor-europene-a-invitat-peste-1-100-de-participanti-la-consultarile-publice-transparente-in-urma-carora-se-decide-alocarea-celor-31-de-miliarde-de-euro-pentru-dezvoltarea-romaniei-in/

http://mfe.gov.ro/consultari-publice-pentru-perioada-2021-2027-programul-operational-incluziune-si-demnitate-sociala-poids/

http://mfe.gov.ro/consultari-publice-pentru-perioada-2021-2027-programul-operational-sanatate/

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Ministerul Fondurilor Europene a organizat astăzi dezbaterea pe marginea Acordului de Parteneriat privind gestionarea fondurilor europene pentru perioada 2021-2027, aceasta fiind cea de a șaptea dezbatere din seria consultărilor publice referitoare la viitoarea perioadă de programare."> Distribuie
PDF de: 10px 11px 12px

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

26.08.2020
695 afișări
20.08.2020
473 afișări