Încărcare
Tot mai mulți experți europeni și ne-europeni din domeniul medico-sanitar, precum și experți și analiști în comunicare și media, avertizează opinia publică asupra vulnerabilității mult mai mari a fostelor state comuniste în raport cu cele occidentale, față de fenomenul ”fake news” folosit cu abilitate cu scopul de a intimida și manipula masele, determinându-le să accepte ”tacit” restricțiile impuse de guverne, în ceea ce privește drepturile fundamentale, atât individuale ale omului, cât și ale societății în ansamblu.
Tot mai mulți experți europeni și ne-europeni din domeniul medico-sanitar, precum și experți și analiști în comunicare și media, avertizează opinia publică asupra vulnerabilității mult mai mari a fostelor state comuniste în raport cu cele occidentale, față de fenomenul ”fake news” folosit cu abilitate cu scopul de a intimida și manipula masele, determinându-le să accepte ”tacit” restricțiile impuse de guverne, în ceea ce privește drepturile fundamentale, atât individuale ale omului, cât și ale societății în ansamblu.
Au fost și sunt îngrădite dreptul la liberă călătorie între țări, regiuni, orașe, la liberă deplasare în interes propriu, fie doar și de acasă până la un magazin, la o bancă, la un cabinet medical, etc., așa cum am constatat pe pielea noastră pe perioada stării de urgență, dar, cel mai grav, la libera circulație a informațiilor furnizate de presa echidistantă din ce în ce mai slăbită în raport cu ”tonomatele” plătite să difuzeze știri false, să dezinformeze, să intoxice, să ”modeleze” mentalul colectiv ca să ”cumințească” societatea civică spre a nu se deda revoltelor, protestelor, mișcărilor de stradă cauzate, evident, de măsurile guvernamentale restrictive, de scăderea nivelului de trai, de efectele proastei gestionări a crizei Covid-19 care a condus la criza economică și socială cu repercusiuni mult mai grave decât însăși pandemia.
Aflată pe o poziție mai delicată și având un coeficient de imprevizibilitate mai mare în raport cu țările similare din fostul Est comunist, România pare că trece cu resemnare și în liniște socială atât prin criza medicală, care, și așa, fără frisoanele pandemiei, virusase, parazitase și paralizase de trei decenii întreg sistemul sanitar, cât mai prin cea economico-financiară cu urmări nefaste asupra milioanelor de pensionari, copii, suferinzi de boli cronice, șomeri și salariați cu venituri la limita subzistenței, pe fondul speculei generalizate și al scumpirii greu suportabile a produselor și serviciilor indispensabile vieții și al scăderii alarmante a puterii de cumpărare.
Cu toată degradarea vieții și cu presiunea fără precedent asupra buzunarului omului de rând, similară cumva cu criza românească din 1995, când au fost decontate cheltuielile risipitoare dedicate impunerii fals-democratice a regimului Iliescu și recompensării și instalării în principalele funcții de stat și administrative a hoardelor de foști nomenclaturiști, activiști, securiști, ș.a.m.d., societatea românească are, în prezent, reacții izolate și anemice de rezistență și respingere a managementului guvernamental, parlamentar și prezidențial în ceea ce privește împovărarea cetățeanului de rând obligat să suporte din venitul personal, tot mai subțiat, costurile crizei.
Lipsa de reacții, atmosfera apăsătoare pe fondul sărăcirii și al îngrădirii principalelor drepturilor pe care le-am precizat mă trimit cu gândul undeva în 1988-1989, când românii se zbăteau în frig, foamete și frica de dictatură și aparatul securistic și nu dădeau semne de revoltă, ci acceptau cu stoicism regimul și lipsurile la care erau supuși. Să fie meritul strategilor, al guvernanților, al parlamentarilor Puterii și Opoziției care, cu tot zgomotul mediatic pe care îl fac, au făcut corp comun împotriva societății? Să fie meritul președintelui căruia nu îi scapă nici un prilej să se manifeste precum un Dalai Lama a toate știutor și în toate pilduitor? Să fie meritul românilor modești, care par a fi înțeles că este nevoie de sacrificiul lor, precum la război, acceptând cuminți ”alba-neagra” măririi pensiilor, salariilor, alocațiilor pentru copii, ajutoarelor sociale, scumpirilor la toate cele necesare traiului?
Nu, nu este meritul acestora, fie de o parte, fie de cealaltă, ci al mercenarilor din presă, al trusturilor și ”trâmbițelor” mediatice, de la editorii de televiziune, radio și publicații, până la ziariștii singulari, bloggerii, agitatorii postaci și răspândaci din rețelele de socializare; toți prestează cu sârg dezinformarea, manipularea, menținerea supoșeniei unei întregi națiuni care încă își doarme, parcă sedată, ”somnul cel de moarte”... Presa românească e ”tare” și în niciun caz nu (mai) reprezintă a patra putere în stat, ci este cea mai eficientă putere a statului de tip post-comunist mafiotizat.