-
Încărcare
Încărcare
Trebuie să ajung la farmacie, vreau să iau mașina, dar îmi dau seama că nu pot ieși cu mașina în stradă pentru că sunt parcat greșit! Aștept 10-15 minute, mașinile vin și nu îmi dă voie nimeni să mă încadrez, nu am loc să întorc mașina, așa că renunț. Sunt trist, poate nervos, dar îmi dau seama că nu pot schimba nimic. Renunț la ideea de a folosi mașina astăzi. Îmi dau seama că, de fapt, nu voi avea nici unde să o parchez, așa că rămâne să iau bicicleta. Dar îmi dau seama că nici așa nu am șanse prea mari ... așa că plec pe jos.
Este cald și frumos. Mă gândesc la partea frumoasă: copaci, flori, eventual prieteni sau vecini cu care să vorbești puțin.
La prima intersecție aștept coloana de mașini să treacă pentru a putea continua drumul. În aer simt un miros urât, mă uit pe strada și, la o rigolă, vad un animal mort și multă mizerie și gunoaie. Încerc să mă gândesc în altă parte și continui drumul. Din păcate totul este plin de gropi și deșeuri de ambalaje.
Îmi pun întrebarea: „Cu ce am greșit noi, localnicii?”
Nu mai găsești un trotuar bun, pe unde să te poți merge fără grija de a cădea într-o groapă, de a te împiedica de o placă de beton, de rădăcina unui copac. Pe aceste străzi și trotuare ne jucam cât era vara de lungă. Eram o generație fericită, ne bucuram de ce au construit părinții noștri pentru noi.
La intrare în parc întâlnesc o femeie în vârstă. O cunosc din vedere. Ea mă știe bine pentru că a lucrat cu tatăl meu. O salut. Îmi răspunde și continuă cu rugămintea de a o ajuta să treacă pe trotuar. Se plânge de cum arată orașul. O ajut să care cumpărăturile. Merge încet și vorbește calm, dar cu vocea tristă despre cum arăta orașul în 1959, când a venit la Eforie, cum muncea, se distra și era fericită. Ajungem în fața porții. Îi dau sacoșa cu cumpărături și îmi iau rămas bun.
Îmi continui drumul singur. Undeva de pe faleză aud muzica populară și îmi amintesc din copilăria mea: teatrul de vară unde mergeam la spectacole, iar când nu prindeam bilete stăteam afara în parc pe bănci și asculta muzica.
Mă uit de jur împrejur din curiozitate: dacă veneam cu mașina, nu aș fi avut unde să parchez! Așa că nu îmi pare rău că am mers pe jos.
Intru în farmacie și văd oameni triști, cu mâinile muncite, cu resemnare în ochi, care se bucură la un zâmbet, la un salut, la o vorbă bună.
Suntem în mileniul trei, mai exact în anul 2020 și cu toate acestea deși locuim într-o stațiune balneoclimaterică și ar trebui să avem infrastructură, mergi pe stradă și nu știi cum să fii mai atent pe unde calci. Gropi, rădăcini de copaci care au reușit să împingă asfaltul de-a lungul timpului, buruieni, plăci de beton lipsă, resturi de ambalaje și lista poate continua...
Cum spunea, nu demult, un fost coleg de școală: avem în oraș dale de pe timpul când Eforie se numea Vasile Roaită, inscripționate la acea vreme cu abrevierea VR.
Oare Eforie nu ar trebui să aibă mai mult decât faleza?
Da, într-adevăr, faleza joacă un rol important pentru orice oraș aflat la malul marii! Cea a orașului nostru se afla în plin proces de dezvoltare și pe zi ce trece arata tot mai bine, dar ce facem cu restul orașului?
Este ca atunci când vezi o casă frumoasă pe dinafară și când ai deschis ușa ești dezamăgit de interior.
Pe trotuarele orașului Eforie nu se poate merge decât cu greutate, pentru că în mare parte servesc ca loc de parcare pentru mașini (în sezonul estival), iar pe carosabil (și acesta parțial ocupat tot de mașinile parcate) teoretic nu ai avea voie.
Pe lângă fondurile europene obținute pentru faleză, cred că merita să se depună și dosare pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare a orașului Eforie, construirea parcărilor care sunt necesare orașului inclusiv pentru eliberarea trotuarelor.
Nimeni nu se așteaptă să se refacă totul peste noapte, dar din 1990 și până acum, chiar nu s-a făcut mare lucru și refuz să cred că nu a vrut nimeni să ajute la refacerea orașului.
Oferind condiții cât mai bune turiștilor putem avea avantaje foarte mari.
Trebuie doar să implicăm ca localnici, iar consilierii, toți, să urmărească ridicarea standardului și a nivelului de trai în oraș.
Dacă se putea în anii 70 și 80, de ce nu se mai poate acum?
