Enel - campionii disprețului față de consumatorii casnici

Ignoră GDPR, Legea 190/2018, Legea 677/2001


05:56timp citire
2.867accesări
174cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Zilnic, sute de consumatori casnici sunt asaltați de telefoane venite din partea unor "parteneri Enel".

În afară de o calitate execrabilă a calității audio, datorată probabil serviciului VOIP folosit (în cazul numărului 0371111022 care m-a apelat, fiind vorba de un număr din plaja de numerotație Euroweb România), la telefon îți vorbește o persoană care își dă doar prenumele, și spune că sună din partea "Netwok Partener Enel". Când cauți pe internet firma aceasta bineînțeles că NU O GÄ‚SEȘTI. Așa că îl întrebi pe cel care te sună "Îmi dați și mie CUI-ul firmei?" primești un răspuns pe măsura "bunului simț multinaționalist": "Nu avem voie să vă dăm această informație!"

Mai mult decât atât: Enel fiind un GRUP de firme, iar consumatorii având contract doar cu o firmă, habarnistul (mândru - nevoie tare - de slujba de sclav pe plantația unei firme argat la multinaționala Enel) nu știe nici măcar denumirea corectă a firmei cu care consumatorul are contract: Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia SA, Enel Trade România, etc. El este doar mândru că slugărnicește un Enel - nu contează care! Slugă să fie!


Ce rezultă de aici?

  1. Enel Energie SA a încălcat Regulamentul GDPR punând la dispoziția unor terțe părți datele mele cu caracter personal: numele complet, numărul de telefon, FĂRĂ ACORDUL SCRIS AL CONSUMATORULUI obținut în prealabil
  2. Enel Energie SA a încălcat din nou Regulamentul GDPR ignorând REFUZUL MEU SCRIS, transmis în data de 26.06.2013 prin care le-am comunicat următoarele:
    "Conform legii 677/2001 mă opun ca în orice formă, în orice situație și în orice moment, fără prezentarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, să fie înstrăinate, împrumutate, transferate sau comunicate orice fel de date cu privire la persoana mea, identificarea mea personală sau a mijloacelor de comunicare cu mine (scris, telefon, email) de către Enel Energie SA către orice fel de organizație care nu are niciun fel de legatură cu datele de identificare ale părților contractante, inclusiv, dar fără a se limita la, orice membră grupului Enel și a oricăror societăți afiliate sau cu care grupul Enel are încheiate contracte. Vă solicit confirmarea SCRISĂ a faptului că vă asumați sau nu vă asumați aceste cerințe!"
    Aceasta solicitare a primit numărul de înregistrare din partea Enel 88772937. Ca urmare a faptului că Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancționat Enel Energie SA în anul 2014, ca urmare a sesizării făcute, pot considera că au luat la cunoștință despre REFUZUL exprimat în scris, cu privire la interdicția procesării datelor în afara companiei din grupul Enel!

Prin faptul că am fost sunat în 20.05.2020, putem înțelege deci că:

  1. Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal are rol pur decorativ în fața Enel Energie SA, deoarece interdicția comunicată, nerespectată și sancționată nu a avut efecte de menținere a valorii după terminarea acțiunii de control
    sau
  2. Enel Energie SA "are în buzunar" conducerea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, deoarece amenda contravențională aplicată nu este suficient de mare

Pur și simplu Enel Energie SA refuză să aplice prevederile legale stabilite prin Legea nr.190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Iar autoritățile refuză să vadă aceste aspecte, în mod special atunci când vine vorba de multinaționale!

Am încercat să contactăm telefonic biroul de presă Enel Energie SA pentru un punct de vedere, dar, deh ... "Este pandemie și nu știm când revin la birou!".

Drept urmare am adresat în scris către Enel Energie SA următoarele întrebări:

  1. Ați pus vreodată la dispoziție datele cu caracter personal ale consumatorilor casnici către terțe firme fără acordul explicit exprimat de consumator?
  2. Ați refuzat vreodată să țineți cont de dreptul consumatorilor de a NU mai fi contactați telefonic sau prin alte mijloace?
  3. Cum explicați faptul că terții "colaboratori" intră în posesia datelor cu caracter personal ale consumatorilor?
  4. De ce persoanele care apelează consumatorii refuză să ofere date de identificare ale companiei la care sunt angajați? Acest lucru împiedică cetățenii să își exercite dreptul de "a fi uitați" de către firmele terțe care au ajuns în posesia datelor!

Rămâne de văzut dacă și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal își va păstra poziția față de acestă situație în care sunt puși toți clienții Enel Energie SA care nu au acceptat trecerea la piața concurențială și sunt asaltați cu "oferte excelente".

Întrebările pe care le-am adresat Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sunt:

  1. Aveți cunoștința de practici neconforme în ceea ce privește încălcarea Regulamentului GDPR și a Legii 190/2018 de către grupul de firme Enel?
  2. Care este numărul de petiții depuse de către cețățenii români în întreg anul 2019 și în anul 2020 cu privire la practicile neconforme GDRL ale grupului Enel?

Vom publica răspunsurile primire la data la care acestea vor sosi. Dacă vor sosi ...

Până atunci însă câteva recomandări pentru cititorii care primesc telefoane "din senin": întrebați ÎNTOTDEAUNA:

  1. Conversația aceasta este înregistrată?
  2. Care este numele dvs. complet?
  3. Care este CUI-ul firmei la care sunteți angajat și pentru care prestați munca de apelare telefonică?
  4. Care este firma în numele căreia sunați?
  5. Cum și când ați intrat în posesia datelor mele de identificare?
  6. Care este adresa de email a ofițerului pentru protecția datelor din cadrul firmei la care sunteți angajat?

 

 

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Liviu Cornel Popa

Redactor Șef

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

28.01.2021
939 afișări
27.01.2021
934 afișări
26.01.2021
869 afișări
23.01.2021
932 afișări
22.01.2021
820 afișări
22.01.2021
763 afișări
26.12.2020
1.460 afișări
25.12.2020
912 afișări
22.12.2020
1.598 afișări
19.12.2020
1.310 afișări
14.12.2020
1.061 afișări
01.12.2020
1.213 afișări
25.11.2020
881 afișări
23.11.2020
868 afișări
15.11.2020
1.064 afișări
11.11.2020
1.046 afișări
10.11.2020
996 afișări
09.11.2020
748 afișări
09.11.2020
861 afișări
06.11.2020
704 afișări
05.11.2020
887 afișări
04.11.2020
871 afișări
30.10.2020
1.318 afișări
07.10.2020
1.390 afișări
29.09.2020
1.183 afișări
20.09.2020
1.584 afișări
14.09.2020
1.156 afișări
12.09.2020
708 afișări
12.09.2020
1.231 afișări
30.08.2020
841 afișări
18.08.2020
817 afișări
17.08.2020
984 afișări
11.08.2020
1.288 afișări
28.07.2020
663 afișări
23.07.2020
1.412 afișări
16.07.2020
920 afișări
15.07.2020
951 afișări
14.07.2020
1.332 afișări
08.07.2020
933 afișări
06.07.2020
1.280 afișări
01.07.2020
3.789 afișări
01.07.2020
866 afișări
30.06.2020
848 afișări
29.06.2020
1.177 afișări
28.06.2020
1.099 afișări
28.06.2020
1.095 afișări
27.06.2020
1.034 afișări
27.06.2020
1.062 afișări
24.06.2020
1.777 afișări
22.06.2020
880 afișări
22.06.2020
1.309 afișări
18.06.2020
1.519 afișări
16.06.2020
4.554 afișări
15.06.2020
910 afișări
14.06.2020
1.365 afișări
14.06.2020
1.842 afișări
13.06.2020
1.159 afișări
12.06.2020
735 afișări
12.06.2020
1.428 afișări
10.06.2020
1.536 afișări
08.06.2020
41.881 afișări
04.06.2020
1.676 afișări
03.06.2020
1.047 afișări
01.06.2020
1.194 afișări
31.05.2020
1.201 afișări
30.05.2020
1.041 afișări
28.05.2020
4.074 afișări
27.05.2020
1.108 afișări
26.05.2020
1.544 afișări
21.05.2020
2.867 afișări
21.05.2020
2.789 afișări