Forța a cincea - Comunicatul (III)

Revenind la recenzia pe care  mi-am propus-o, am constatat că personajul principal continuă pe toată perioada derulării romanului să înoate în era specificată, în observație, adunând monstre din acea lume.

Bătrâna, ciudată, cu figură de bărbat și care îl derutase încă de la început, aruncându-i un bănuț, din pensia mică (subliniind astfel viața dusă de azi pe mâine a vremurilor), râzând sarcastic în mărinimia ei de, oare, dictatoare? Vom vedea!

Bănuțul intră în buzunarul bărbatului, după ce, aruncat inițial, revine cu forța de bumerang în obrazul acestuia, lovind a semn.

Apoi, turma, mărșăluind pe străzi...

”Erau tăcuți, zgribuliți, abătuți, insuficient odihniți, le simțeai încordarea, le depistai oboseala pe chipuri, cei mai înalți tropăiau în loc, în jurul propriilor priviri fixate în jos, în pavaj, se răsuceau, își consultau ceasurile doar din reflex, nu păreau grăbiți, din contră, se simțeau inutili, în derivă...

Mulți dintre ei, erai convins,înțeleseseră că nu era o zi ca oarecare și plecaseră instinctiv de teamă și să nu se mai simtă singuri. Știai din alte experiențe că, în perioade de criză, oamenii caută oameni.....

- Nu ne vom mai privi multă vreme în ochi deschis, direct, natural, omenește, poate chiar niciodată în viitor... ți-ai lăsat glasul timid al minții și al sufletului să delibereze cu amărăciune, vom apărea din ce în ce mai evident, unii în ochii celorlalți, drept vietăți neînsemnate și scarboase -viermi oribili...

Prin mijloacele lor perfecționiste și perfide, decidenții Forței ne dictează comportamentul, silogismul și conformitatea, ne sugestionează în masă, vom ajunge repede să nu mai fim conștienți de natura noastră umană...

” Am să aduc în față fraze și fraze, fragmente din roman - nu știu dacă am să pot rezista tentației de a parafraza tot romanul - pentru a explica talentul desăvârșit cu care scriitorul aduce personajul de acum într-o perioadă concretă, ca pe un Iisus ce-și așteaptă răstignirea, umblând și adunând dovezi dintr-o lume dezumanizată, folosită, sacrificându-și progeniturile încă din fașă. Curajul fantastic fără menajamente, concis, dur, cenușiu, ne introduce acolo, ne face una cu bucla temporo-spațială din care parcă strigi și nu poți să mai ieși. Doare, ești transpus, dar nu te oprești din citit, uimit, curios, punându-ți creierul la cazna descifrării.

E un film grotesc, e un film cu personaje de pe altă planetă (ți-ai dori să respingi ideea că natura umană nu poate naște monstuozități), e un film mesaj, e un film vendetă, un film al iertării pentru a putea răsturna situația în univers?

Derutat, contorsionat nu faci decât, pe moment, să citești în continuare... Asişti la transformarea copiilor, ce mai predispuși la schimbări de avergură.

”- Cine să mai înțeleagă acum că micuții aceștia s-au rătăcit printre noi?... ți-ai articulat constatarea în gând: am convingerea că pe ei i-a afectat mai puțin sugestionarea în masă și au suportat mai bine decăt majoritatea adulților transformarea subită, pericolul general, atât că nu-și pot explica, dar simt...

Nimeni nu îi lua în seamă pe cei mici, fiindcă nimeni pe nimeni nu se mai privea, nu se mai accepta deși, subconștient, fiecare căutase turma, mulțimea...

” Așadar, copiii închiși în ghetouri și transformați în șoimi ai patriei, pionieri, uteciști, ai membrilor de partid care nu-i mai vedeau de propriile preocupări. ”Lăsați copiii să vină la Mine!... Iisus. Dar la cine, la ce? ”

Oamenii rămâneau ca de piatră, insensibili, absenți, încercau să se descotorosească de ei în cele mai bizare moduri demne de mintea și sufletul bolnav ale celor mari pe vreme de criză, de război.

- Viermișorii ăștia, ai meditat mistuit de milă, vor fi cei dintâi striviți...

” Apocalipsa? Ierarhizarea, făcută cu minuțiozitate. Femei de tot soiul, ”slabe sau obeze, tinere sau vârstnice, bunicuțe, amante, prostituate, măritate, divorțate sau văduve... îi respingeau pe micuți...” ...bătrâna cu tulee care, plină de sine, triumfa și defila încolo și încoace, mândră de gestul pe care îl făcuse... și calm, fals de calm, a tras-o spre camion, a îmboldit-o să urce în cabină și a început s-o violeze apăsat, meticulos, cu tact... Din răzbunare.

- Te iubesc, băăă, camionagiule! Pentru cțteva minute, toată suflarea din stație a participat la viol... În sfârșit, camionagiul - un bărbat de nici treizeci de ani - a coborât mulțumit... a cules micuțul cadavru de pe carosabil, l-a azvârlit cu toată puterea ca pe un pisoi peste gardul din plăci... și s-a șters cu imensa cârpă pe mâini...

Cățelandrul de dincolo de gard, cu priviri umane de câine... cu capul pe labele din față, reluându-și plânsetul canin, lăudându-și în sine, probabil, demnitatea de a rezista ispitei de carne dulce și sânge de copil... - Hai, fă babo, dăte-n pana mea (se referea, bănuiai, la pana de cauciuc, nu la altă pană...)...

- M-a dezvirginat, bădăranul, m-a deflorat nemernicul... Indiferența la pățania și vaietele bătrânei ți-a întărit în plus suspiciunea privind anomaliile comportamentale induse prin sugestie...”

Apoi, șobolanii, apăruți...

”- Așadar, au apărut ”lighioanele pământului”... meditai. Și alți cercetători futurologi prognozaseră șansa acestei specii de a evolua, bazându-se pe aptitudini populaționale, pe rezistență, pe abilități, organizare, inteligență, comunicare...

În teoria ta pornisei pe alte căi decât cele biologice, pentru a demonstra că nișa ecologică a umanității, în caz de dispariție, va fi fost ocupată de altă specie adaptată vieții subterane, dar în simbioză cu o încrengătură mult ma veche pe scara filogenetică: anelidele! Erai uimit să descoperi că ”starea de vierme” nu reprezenta o potențare biologică, o implicare efectivă a speciilor în acea simbioză, ci era artificială, indusă în subconștientul uman, inoculată pervers...

” Dacă ar fi să mă opresc aici, observăm foarte ușor structurarea: copii,femei, bărbați în stare de viermi... Indusă! În fiecare frază, scriitorul reamintește acest lucru.

Dirijarea maselor la nivel de subconștient.

Și femeia cu chip de bărbat care-și permitea să violeze tot ce-i ieșea în cale permițându-și să-și satisfacă instinctele mai mult decât primare în egoismul nedisimulat și care mai apoi se victimiza în gura mare.

O societate pierdută condusă de o femeie rapace, de o frecvență joasă, pretându-se la orice pentru distrugerea celor pe care-i atingea.

Poporul în chip de camionagiu care-i făcea mendrele și își vedea de drum, înjurând, în stil caracteristic, vulgar, printre dinți, mascat sau nu.

Citind printre cuvinte, desigur. E clar că scriitorul a studiat psihologia umană mai mult decât mulți alții, parapsihologia, futurologia, manipularea maselor și inducerea în masă, e clar că el e în umbra eroului, e clar că vede dincolo de aparențele acestei societăți sodomizate.

O societate bine pusă la punct în calea pierzaniei.

Cu asul din buzunar: șobolanii! Ascunși sub pământ și înlocuind rasa umană.

Că de Atlanzi nu putea fi vorba...

Amănuntele sunt atât de bine puse la punct, încât continui să rămân uimită. Citesc încet, atent, cu șira spinării încă rece ca sangele de reptilă... (va urma)