Împarte, Doamne, ploaia...!

De ce ne lași , Doamne? De ce și cât de rău te-am măniat? De trei săptămâni ne dai loc fruntaș în coduri roșii, de furie de ploaie, de frângere de poduri, de rupere de drumuri...

Am acceptat cuminte și tăcută plumb în oase și presiune în cap, am știut că vine, dar și că va trece furia ploii când prea înnorată, când prea învolburată, când prea rece...

Dar azi, când mi-am văzut la știrile tv pacienții mei dragi luați de vâltori de pe coame de munte, din vârful lor de Rai, din localități străvechi care stau pavăză mândriei de neam și țară, mi-am spus că e prea mult, am sperat că va trece, că va fi iar soare, să usuce noroaiele și lacrimile de măicuță inundată! 

Dar soarele, Doamne, nu l-ai lăsat să se arate, ci, în lipsa lui din noapte, ai dat luna pe norii de furtună, și ai plouat cu furie cum nu s-a mai văzut...

Ne-ai umplut Mureșul, l-ai făcut silfidă de puhoaie... S-a recunoscut învins, și-a depășit malurile, a înghițit câmpuri, a întunecat zările, s-a preschimbat în volbură neagră de lut drumurile, calea ferată, câmpurile de maci...

În drumul meu spre cabinet, m-ai purtat pe ocolite prin satele vecine năluci până acum. Am mers spre Fărăgău, spre Glodeni, spre Voiniceni, așezări ale locului...cunoscute... 

Numele Glodeni, de pildă, cu plaiurile lui, alocuri, cu bătrânele drumeaguri și cărări, fără drum asfaltat, să vină, oare, de la glod, de la noroiul frământat de viituri? Sper ca nu, că are și el vindecarea lui de drum, nu prea îngust, nu prea firav de vreme ce poate primi mașini grele și utilaje nepereche ca volum, cum am văzut azi... 

Am urmat fascinată drumul de țară, pentru că iubesc viața la țară mai mult, poate, de către Duiliu Zamfirescu, dar cu alți ochi și aceia umezi, de tristă descoperire a vieții prea nedrept împărțită și din cauza traiului prea diferit, pe cât de aspru pe atât de pitoresc, al oamenilor buni și milostivi. Un trai aparent mic, neînsemnat...

Am căutat indicatoare de sens de Reghin, dar am constat că le-ai înmuiat și le-ai și pe ele, Doamne, le-ai pus să se facă rugină, le-ai îndoit și smuls cu forța vântului năprasnic... 

Împarte ploaia, Doamne și nu o vărsa toată doar unora, ci împarte-o cinstit, nu o da doar celor și așa cei mai amărâți, loviți și așa de nevoi, de suferință...! Împarte ploaia...!