-
Încărcare
Încărcare
Este clar că apariția multinaționalelor în peisajul economic românesc poate avea un impact benefic asupra societății. Dar costurile pe care le plătește românul devin pe zi ce trece mult mai greu de suportat.
Povestea multinaționalelor, deși pare complicată la prima vedere, este de fapt foarte simplă: au venit să facă bani, pentru că se poate! Și cu cât numărul de ramuri economice în care multinaționalele acționează este mai mare, cu atât banii pe care îi plătesc românii sunt mai mulți.
Și totul, dar absolut totul, în povestea banilor ține exclusiv de modul inconștient și corupt în care parlamentarii au gestionat „afacerea”. Totalitarismul parlamentar din România a asigurat întotdeauna discriminarea afaceriștilor români în fața multinaționalelor care și-au cumpărat politicienii la prețul de breloc de chei.
După circul din 1989, românii educați în comunism strigau: „Nu ne vindem țara!”. Tovarășii conducători de partid comunist, le-au respectat dorința și nu au vândut țara! Au dat-o gratis! Ce și-au spus: „Voi nu vreți să vă vindeți țara? Foarte bine! O să încasăm doar noi! Voi nu veți încasa nimic!” Și exact așa s-au petrecut toate timp de 30 de ani: orice este de vânzare, oricât de mare sau de mic, se vinde cu prima ocazie, indiferent cui și fără să conteze cu cât!
Contează ca politicianul șperaclu să își primească bănuții pentru a deschide „ușa oportunității”.
Și au apărut la ușa guvernelor multinaționalele gata să scoată din bugetele proprii sume derizorii, pentru orice exista de cumpărat: politician, companie de stat, institut de cercetare, etc.
Inutilii total necunoscuți oamenilor din țară au venit fluturând „hârtii de deștepți” pentru a demonstra că modul lor de "gândire", câștigat prin educație făcută în spirit „capitalist”, este total „superior” prostimii din România. Obișnuiți cu slugărnicia în fața celui bogat sau influent (meteahnă comunistă sau capitalistă), funcționarii publici de la conducerea ministerelor (fluturătorii de diplome) sau parlamentarii „șperacliști”, au luat poziția ghiocelului ofilit. Brusc, nimic din ce funcționa bine nu mai era bun, clădirile fabricilor erau hidoase și multe altele asemănătoare!
Valoarea de inventar a devenit „unitatea de măsură standard” a procesului de vânzare a activelor economice. Au fost șterse datoriile acumulate prin incompetența și reaua-credință a unor alți „fluturători” numiți politic pentru a lua salarii și prime cât mai mari și pentru a asigura resurse financiare partidelor. Altfel, spuneau „înțelepții”, nu este atractiv pentru investitor!
NICIUNUL dintre „fluturătorii de hârtii de deștepți” nu a vrut, cu rea-credință, să gândească exact cum a gândit multinaționala care a cumpărat pe nimic orice a găsit. De exemplu: „Dărâmăm tot și construim mall-uri sau locuințe”. Nici vorbă! Dacă ar fi gândit așa, risca să aducă profit României!
Și pentru că nu a fost de ajuns să devalorizeze tot și să șteargă datoriile făcute tot pentru ghiftuirea lor personală, politicienii „șperacliști” au mai avut o idee inoculată de multinaționale: „Hai să acordăm scutiri de taxe și impozite investitorului străin, pentru că va ține angajați românii!”. Și le-au acordat, chiar și după ce au văzut că „investitorul” a dat afară românii, a dărâmat tot, a vândut terenul la de cinci ori prețul cu care a cumpărat totul și a plecat din țară. Halal „deșteptăciune de hârtie” în capul celor care au „negociat” contractele.
Pentru a nu fi considerat negativist, există și situații în care multinaționalele au rămas și după cumpărarea activelor! Le găsim în domeniile care înseamnă prestații servicii, utilități sau necesități zilnice!
Prin grija „competenților de partid”, aceste multinaționale se bucură de o atentă protecție în fața cetățenilor. Orice tentativă a cetățenilor de a demonstra că serviciile oferite sunt sub standardele legale, este aspru pedepsită de funcționarii care „apără interesele consumatorului”. Aceștia uită constant rolul lor de apărători ai cetățeanului român, având grijă să tergiverseze orice răspuns până la punctul la care cetățeanului i se face scârbă să se mai gândească la ei. În acest fel funcționarii se asigură că își îndeplinesc perfect rolul de slugă a șefului numit de partid și că sunt lăsați în pace de cetățeni. Unii, mai vechi și mai șmecherași, reușesc chiar să primească de la multinaționale „cotă parte” sub forma angajării membrilor familiei tocmai acolo unde ar trebui să aplice amenzi. Și cum să aplici amenzi celui care-ți plătește lunar copilul, nevasta, fratele sau amanta? Riscă să fie dați afară, nu?
Și pentru că „experiența” benefică acumulată de multinaționalele târșâite prin toate regimurile lumii trebuie să aducă beneficii acționarilor (de obicei globaliști), profitul trebuie maximizat inclusiv prin evitarea declarării unui profit brut, impozabil, real!
Românul care a vrut să cumpere la același preț de nimic aceleași active a avut asigurat din partea „fluturătorilor de hârtie de deștept” următoarele facilități:
Toate aceste avantaje oferite cetățenilor români au generat „o creștere” semnificativă încrederii în posibilitățile de afaceri pe care le au cetățenii români în propria lor țară! Nu există niciun român de succes care să nu fi dat șpagă unui funcționar public! Este singura cale! Altfel ești ucis cu sânge rece!
Orice afacere se consideră de încheiată în momentul în care profitul este extras sub formă de dividende și pus în contul acționarilor.
Să privim cu atenție la relația "cifră de afaceri - profit - impozit"!
Orice afacere bună înseamnă profit mare. După regula 16% impozit pe profit, cu cât profitul este mai mare cu atât impozitul pe profit este mai mare.
Afaceristul român, oricât de neghiob ar fi, atunci când vede cât „suport” primește din partea „fluturătorilor de hârtii de deștept”, va dori să evite plățile către buget! Multinaționalele sunt grupuri de afaceriști, versați și trecuți prin toate variantele și versiunile de „colaborare” și cumpărare de influență și putere. Ei știu exact care țară oferă cel mai mic impozit pe profit, și acolo au deschise „firme de consultanță”. Tot acolo există și IFN-uri aparținând grupului de interese din care face parte multinaționala! Ce poate fi mai frumos decât să „împrumuți” bani cu dobândă uriașă de la IFN-ul tău, ca urmare a unui contract de „consultanță” încheiat cu acționarul tău, pe care să le plătești lunar la valori uriașe, reducând astfel masa profitului impozabil până la sume derizorii în raport cu aceste „costuri deductibile”?
Cum cifra de afaceri înseamnă totalitatea veniturilor obținute de o societate, vom găsi numeroase multinaționale care au cifre de afaceri amețitoare cu profituri „pe hârtie” minuscule, diminuate cu atenție.
Dvs. vi se pare normal ca o multinațională compusă din 73 de firme și firmulițe are o cifră de afaceri totală de 5.525.000.000 de EURO, având un profit realizat este 3.889.000 EURO (0,07%) să continue să mai țină deschise firmele în România, dacă nu are mecanisme de sifonare a profitului real în afara țării? Mie personal, nu mi se pare!
Deci la 5 miliarde cifră de afaceri, sifonezi 99,93% din profit și plătești impozit 0,00091% din cifra de afaceri, drept „mulțumire” pentru că statul român ți-a vândut pe nimic companii de interes strategic, te-a scutit de la plăți, te-a lăsat să minți că vii cu sute de milioane de euro investiții (pe care le-ai făcut numai parțial și strict din profitul realizat după „cumpărare”)?
Câți români au avut acces la aceleași condiții? NICIUNUL! A făcut parte din „negocierea de intrare în UE”!
Mai mult, TOȚI politicienii „șperacliști” perindați pe la guvernările de până acum, ȘTIU exact ce se petrece, și REFUZĂ să corecteze aceste monstruozități! Ar însemna să acorde respect românilor, iar acest lucru este contrar disprețului pe care îl manifestă!
Partidul ROMÂNIA RAȚIONALĂ propune:
Vă puteți imagina că, așa cum se laudă marile firme (multinaționale), ele contribuie la bugetul statului cu aproximativ 40% din PIB. În condiția în care impozitul lor pe profit este echivalentul a sub 1% din cifra de afaceri. Uită să menționeze detalii de tipul: ce procent din numărul de salariați ROMÂNI este angajat de ele, sau care este raportul dintre impozitele plătite pentru salariații români și cele plătite pentru salariații străini, ori care este gradul de îndeplinire a obligațiilor de investiții asumate și sursa de finanțare folosită pentru investiții (bani din afara țării sau încasările de la populație). Ar fi multe întrebări pentru care evită să dea răspunsuri publice, oferind cu grijă numai cifre care să „adoarmă” populația.
Un impozit de 3% aplicat la cifra de afaceri, tuturor societăților, ar dubla pur și simplu PIB-ul! Efectul imediat ar fi acela al eliminării sifonărilor de profit: ai încasat X lei, plătești 3% indiferent de câți bani și cum ai vrea să scoți din țară.
Bineînțeles că aș vedea utilă și impozitarea societăților la nivel județean. Un impozit general de 3% pe cifra de afaceri și un impozit județean de 5% tot pe cifra de afaceri, coroborat cu eliminarea impozitului pe dividende (actualmente 5%) ar permite încasarea atât la bugetul statului cât și la bugetul local a sumelor care să permită dezvoltarea locală și concurența între autoritățile locale.
Însă această formă de impozitare va trebui aplicată în două sau trei etape distincte, prima fiind introducerea impozitului unic pe cifra de afaceri!
O artimetică simplă a lucrurilor arată că orice societate care are acum un profit real impozabil de 20% plătește un impozit pe profit de 16%, egal cu 3% din cifra de afaceri. Și cum, de obicei 20% este o marjă rezonabilă în cazul majorității societăților românești, cei 3% nu ar face decât să ușureze povara fiscală într-un mod mult mai simplu de urmărit.
Tototdată cei 3% asigură și o „aducere la lumină” a unei mari părți din „piața neagră”. Mai mult, 3% impozit aplicat pe cifra de afaceri elimină politicile de dumping practicate „la intrarea pe piață” a unor multinaționale, pentru a „paraliza” o bună bucată de vreme, concurența locală!