Înainte de Rusalii

Călușarii dansează - întotdeauna


11:27timp citire
159accesări
12cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Își împletesc pașii intr-un dans rapid cu salturi înalte si amintesc pe bună dreptate de HORELE IELELOR.

Dar spre deosebire de hora otrăvitoare a măiastrelor (ielelor), dansul călușarilor este un ritual mistic străvechi, având dublu rol de protecție și vindecare.

În vremurile trecute, cu mii de ani în urmă, atunci când nu se organizase familia, căluşarii veneau de Rusalii, lăsau gravide - prin atingere cu ciomagul - fetele nemăritate, apoi fugeau în pădure pentru a scăpa de obligaţia de creştere a copiilor.

Căluşarii veneau ca nişte cai, căluşei, care struneau năravul ielelor, relelor, apoi fugeau şi se băgau în vârful Puzdelor, de unde mai ieşeau la celelalte Rusalii, când erau chemaţi de iele, atunci când copii născuţi se măriseră şi trebuiau făcuţi alţii.


Dansul efectiv ar fi avut ca sursă de inspiraţie BURNIȚA - ploaia măruntă pe care o invocă dansatorii din căluş.

Înainte ca dansul să ajungă ce este acum, respectiv să fie jucat mai mult pe scenă, ”se bătea” în bătătura (ograda, curtea) fiecărui gospodar.

De altfel, prin vechii căluşari exista vorba că, dacă aveai probleme la tălpi din cauza bătăturilor la tălpi, cel mai bun leac pentru vindecare era uleiul de răsură/măceşe. Răsura sau măceşul este un arbust care creşte peste tot, iar frunzele, florile şi fructele sale – măceşele - conţin aproape toate vitaminele: A, B1, B2, C, PP, K, E, F, fiind extrem de indicat pentru prevenirea multor boli.

Iar acest ULEI DE RĂSURĂ(măceș) nu este întâmplător pomenit în legătură cu căluşul deoarece înseamnă un al simbol al acestui dans străvechi pentru că TUFA DE RĂSURĂ (cunoscut mai ales sub numele de măceş) semnifica măsura pe care trebuia s-o treacă orice căluşar care, înainte de începutul pregătirii căluşului, trebuie să sară peste o ”răsură”, ce reprezenta acel hotar dintre două locuri de pământ care, fiind mai puţin muncit, dădea voie măceşilor să-şi dezvolte coroanele sferice de câţiva metri.

Grupul călușarilor este intotdeauna format din 9 sau 11 dansatori de sex masculin, care sunt “alesi” si în acelasi timp “inițiați”.

Costumul călușarilor este în general specific zonei populare din care provin, dar există cîteva elemete comune cum ar fi panglicil rosii (rosul protejează și apăra de deochi), benzile poziționate cruciș pe piept si nelipsitul toiag din mână.

”LEGĂTURA” este un alt obiect-simbol de nelipsit în căluş.

Această legătură era o grămăjoară de plante miraculoase, care se punea în vârful parului de stejar din căluş şi care trebuia să aibă legate împreună, printre altele, nouă buruieni vindecătoare: tei, usturoi, pelin, răsură, soc, nuc, busuioc, muşeţel, alun etc.

Apoi mai avem podoabele cu care trebuia costumaţi căluşarii: iia, liliachie - a cărei culoare se obţinea prin fierberea rochiţei căluşarului în frunze, flori şi fructe de boji -, mărgelele de la gât - măceşe prinse pe o aţă din coajă de tei folosite şi de călugării catolici din antichitate ca mătănii rozolii.

Culoarea albă dominantă a costumului de căluşar scoate în evidenţă roşul unor piese precum BEȚELE - antidot împotriva deochiului”, precizează Gheorghe Atanasescu.

Căluşarii primesc beţe şi basmale de la fete şi femei deoarece se spune că, astfel, acestea vor fi protejate de boli peste an; în plus, fetele speră să se căsătorească mai repede, iar femeile sterile să aibă copii.

CLOPOȚEII, nelipsiţi, sunt purtaţi de căluşari la picior, la brâu sau la gât, despre ei spunându-se că zgomotul pe care-l fac alungă spiritele rele. Inelele, păftăluţele, cordelele, florile, fluturelele întregesc echipamentul căluşeresc.

O legendă despre dansul Călușarilor spune că el ar fi un dans popular ce are legătură cu cultul unui străvechi zeu cabalin ce imita tropăiturile calului. Dansul este executat de băieţi sau bărbaţi cu lovituri ale călcâielor, bătăi apăsate în pământ, sărituri în aer şi strigături. În trecut, mamele îşi aduceau copiii pentru a fi săriţi de căluşări, crezând că în acest mod vor creşte sănătoşi şi voinici.

Numărul căluşarilor este, de regulă, impar.

Un alt personaj important este Mutul Calusului, considerat în unele regiuni ca fiind chiar “capetenie a Călușului”. Mutul nu este ales, ci se impune prin calități excepționale de dansator, artist si acrobat, dar și de inițiat. Mutul este întotdeauna mascat, iar semnificația lui este legata de apropierea morții și de renașterea anuală.

MUTUL este adevărata căpetenie a căluşului: în general, poartă pe faţă o mască din piele de capră şi, pe cap, are o căciulă din piele de ied. Numele îi vine de la faptul că el nu vorbeşte cu ”muritorii de rând”. Teoretic, este greu de prezentat ce anume face mutul în timpul jocului: merge înaintea cetei, intră în curţile oamenilor şi delimitează spaţiul sacru în care vor juca căluşarii, pune în mijlocul cercului obiectele care vor fi vrăjite (usturoi, pelin, frunze de nuc, un vas cu seminţe sau cu apă etc.), îi pedepseşte pe căluşarii neatenţi la comanda vătafului (conducătorul cetei de căluşari, n.r.), uneori chiar îi opreşte pe lăutari din cântat pentru ca el să facă tot felul de năzdrăvănii - îmbrăţişează femeile şi fetele, se repede după copii şi-i sperie ş.a.

Practic, mutul atrage atenţia şi interesul spectatorilor, iar în timpul jocului face tot ce vrea: se amuză, joacă, nu răspunde la comenzile vătafului, iese şi intră în dans când vrea, îi face pe căluşari să comită greşeli şi apoi tot el îi pedepseşte lovindu-i cu băţul pe spate. Bărbatul care joacă rolul mutului nu este ales, ci el se impune prin calităţi înnăscute sau dobândite de dansator.

MUTUL este respectat de ceata de căluşari, dar şi de oamenii din sat.

Există și un capitan al Călușarilor, numit VĂTAF. Acesta are rol sacral si are o influență desebită asupra celorlalți dansatori. Vătaful este cel mai iute dansator, în multe cazuri cel este mai arătos dintre ei și este cunoscător al tainelor călușului, al descântecelor și al farmecelor. Noul vătaf este instruit de predecesorul său, iar secretele si cunoștințele dobândite trebuie păstrate secrete.

VĂTAFUL este respectat şi temut de căluşari şi se deosebeşte de ei prin detalii ale costumaţiei: are fes roşu şi beţe mai late. El este cel care instruieşte ceata, conduce jocul cu autoritate şi îi revin obiceiurile legate de steag, cioc, vindecarea bolnavilor ”luaţi din căluş”. Deşi colaborează cu Mutul în anumite momente ale ceremonialului, vătaful îi este subaltern şi credincios acestuia.

Despre vechii călușari se mai știe că, pentru a se apropia de perfecţiune, învăţau să joace căluşul în putină (butoi din lemn) - sub corlată -, legaţi la picioare sau ”înjugaţi”.

Cea mai veche descriere autentică a căluşului şi căluşarilor o avem de la Dimitrie Cantemir în ”Descrierea Moldovei”, apărută în anul 1716:

 ”…jucătorii se numesc căluceri, se adună o dată pe an şi se îmbracă în straie femeieşti. În cap îşi pun cunună împletită din frunze de pelin şi împodobită cu flori; vorbesc ca femeile şi ca să nu fie recunoscuţi îşi acoperă obrazul cu pânză albă...”.

O explicaţie şi mai ciudată oferă Mircea Eliade în ”De la Zamolxis, la Gengis-Han”, unde lămureşte participarea la căluş a ielelor, relelor, lelelor prezente de la Pacific la Atlantic. El spune, astfel, că ielele sunt invocate ca ”lele” şi ”leliţă”, cuvinte ce apar în versurile căluşului.

În credința populară se crede că cei care intrau în contact direct cu ielele rămâneau pociți sau își pierdeau mințile. Remediul era unul singur: DANSUL CĂLUȘARILOR. Nimic nu este mai ritmic, mai energic si mai plin de viață decât dansul călușarilor, ritual sacru cu rolul de a îndepărta răul și boala. Călușarii își lovesc zgomotos călcâiele, ating pământul și apoi se avântă în aer, sfidând gravitația. Mișcările rapide sunt acompaniate de strigături puternice și tainice, cu rol de a trezi la viață pe cel atins de magia nefastă a ielelor. Călușarii dansează în jurul bolnavului, care se leagană, la rândul său, în ritmul Călușului. Fiecare călușar trebuie să treacă pe deasupra bolnavului și să îl atingă cu piciorul, “luându-i” astfel boala.

Vătaful nu intră în joc, ci rămâne deoparte supraveghindu-i pe ceilalți. Tot vătaful este cel care desemnează un călușar să poarte boala celui pocit de iele. Călușarul ales este atins cu toiagul de către Vătaf, iar apoi se prăbușește simbolic la sol, simulând un fel de transă în care se luptă cu magia ielelor.

Dansul călușarilor este alcătuit din trei secvențe ceremoniale:

  1. RIDICAREA STEAGULUI – Jurământul este un ritual care marcheaza începutul călușului.
    Inițiații “jură pe steag” că vor păstra secretul călușului și acceptă, de bună voie, să fie posedați de iele, primind astfel puteri supranaturale. Pentru a evita influentele nefaste ale ielelor, călușarii poartă la brâu usturori și pelin, plante care se știe că feresc de rău. Steagul simbolizeaza instrumentul ielelor si in niciun caz el nu trebuie atins de neinintiati.De asemenea, steagul nu trebuie niciodată lăsat să cadă pentru că, odată ce atinge pământul, vraja este ruptă, iar ritualul este destinat eșecului.
  2. Urmează JOCUL propriu-zis, care se desfașoară în gospodării și poate dura preț de câteva zile.
    Dansul cuprinde “primirea călușului”, apoi  jocul propriu-zis si “comunicările” Mutului. Jocul se încheie cu HORA CĂLUȘULUI la care participă în special femei și copii. La sfârșit gospodarii plătesc călușarilor, care la rândul lor le dau usturoiul și pelinul folosit în ritualul inițial de ridicare a steagului.
  3. SPARGEREA CĂLUȘULUI  este o secvență mistică, secretă, pe care călușarii o întreprind pentru a se elibera de jurământ.
    Călușarii merg într-un loc izolat pentru a finaliza ritualul si de  “ingropare” a steagului. Vătaful îi stropește cu apă din “nouă izvoare”, iar la genunchi le leagă curele cu clopoței. Călușarii formează un cerc, se roagă ca să poată duce ritualul la bun sfârșit și apoi încep jocul final.

Și astăzi, călușarii mai dansează, în special în satele din regiunea MOLDOVEI unde există și varianta dansului ”CĂIUȚILOR”...

Dansul  binefăcător al călușarilor străvechi si-a pierdut din conotația mistică și a devenit mai mult un spectacol vizual. Iubitorii de folclor românesc iubesc dansul călușarilor pentru iuțeala pașilor, voioșia cu care participanții țin ritmul jocului și, nu în ultimul rând, pentru că mișcările dansatorilor spun o poveste:

BINELE ÎNVINGE RĂUL, iar  flăcăii frumoși și dedicați unei tradiții străvechi reușesc să stingă magia malefică a ielelor.

Într-un anume fel,  călușarii sunt și ei asemeni ielelor, doar că dansul lor rapid nu pârjolește, ci SFINȚEȘTE PĂMÂNTUL.
 

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Salvează la mărimea de: 10px 11px 12px
Despre autor

Claudia Pop-Silaghi

Colaborator

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

31.08.2020
134 afișări
21.08.2020
363 afișări
20.08.2020
183 afișări
28.06.2020
239 afișări
24.06.2020
320 afișări
20.06.2020
504 afișări
07.06.2020
231 afișări
06.06.2020
159 afișări
05.06.2020
536 afișări
04.06.2020
388 afișări
03.06.2020
184 afișări
02.06.2020
152 afișări
01.06.2020
303 afișări
30.05.2020
203 afișări
29.05.2020
375 afișări
28.05.2020
265 afișări
27.05.2020
550 afișări
26.05.2020
257 afișări
26.05.2020
275 afișări
25.05.2020
283 afișări
25.05.2020
1.615 afișări
23.05.2020
431 afișări
23.05.2020
255 afișări
22.05.2020
668 afișări
21.05.2020
494 afișări