Încărcare
Vă salut și vă urez La mulți ani, drag prieten și confrate Stelian Gomboș, regăsindu-ne în preajma recentei dv. aniversări.
Plăcut surprins și onorat de ”provocarea” dv. de a realiza împreună un interviu reciproc, în cadrul căruia să răspundem în paralel unor întrebări pe care le-ați formulat cu dibăcie, rațiune și realism gazetăresc, îmi permit un scurt preambul în ceea ce privește ”coincidența” noastră în acest deceniu, secol și mileniu. În sumar, ne-am cunoscut, inevitabil(!), în mediul publicistic și literar în urmă cu aproape un deceniu, iar în toamna anului 2016 ne-am regăsit la ediția din acea toamnă a Salonului Internațional de Carte ”Gaudeamus”, la lnsările de cărți ale editurii Națiunea, unde, la invitația editorului, scriitorului și ziaristului Cezar Mihalache și în prezența celebrului invitat de onoare Marian Munteanu, v-am lansat un nou volum. De atunci ne considerăm cu adevărat ”camarazi” și ne ”intersectăm” aproape zilnic, din punct de vedere cultural, publicistic, spiritual, civic, politic... Aveți un CV impresionant, înșivă sunteți o revelație, ca să parafrazez titlul ”decalogului” nostru. Trebuie să adaug și faptul că am răspuns cu bucurie câtorva invitații ale dv. la seratele de ”duh, înțelepciune și lumină” pe care le-ați organizat și le organizați periodic la Parohia Șerban Vodă din București, în care m-au fascinat conferințele și dialogurile cu mari personalități românești, Ioan Aurel Pop, Dan Puric, Pavel Chirilă, maestrul Dorel Vișan... (inutil să le precizez rangul și însemnătatea).
După prezentarea sumară a personalității dv., pot intra în rolul de intervievat spre a răspunde cu detașare întrebărilor propuse. Despre ”epocalul” Covid-19 știu și aflu zilnic foarte multe lucruri prin prisma cu mai multe fațete a calificărilor mele pe care le precizez: biolog specialist cu practică îndelungată în mediul spitalicesc și al sănătății publice și, de peste 25 de ani, jurnalist, scriitor și milant civic. Știu, de pildă, că unul dintre cei mai guralivi și controversați contestatari ai pandemiei Covid-19, președintnele Braziliei, a fost recent depistat cu virusul ucigaș. Sunt mii de astfel de cazuri celebre. Știu și că vestitul laureat al Premiului Nobel, Bertrand Russell, a lansat următorul postulat ultimativ în cadrul conferinței "Impactul ştiinţei în societate" din 1953: "Reducerea numarului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii. Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient...” Iar recent am citit și că Excelența Sa, Guvernatorul regiunii Veneto din Italia, a emis ordonanța fără precedent de a arunca în închisoare persoanele infectate de Covid-19 care nu se supun regimului de izolare și carantină, hotărâre pe care Curtea Constituțională, partidele și societatea civilă nu au contestat-o. Nu ca la noi, unde chiar diriguitorii principalelor foruri, instituții și partide parlamentare din Opoziție contestă ordonanțele și hotărârile emise de Puterea executivă și aplicate de nucleul strategic de gestionare medicală și judiciară a pandemiei, provocând, parcă întradins, confuzie, neîncredere, încălcarea reglemntărilor...
Locuiesc, de când am făcut ochi și primii pași, la curte, la periferia Giuleștilor, la Mahala, cum denumesc eu în prozele memorialistice și romanele sociale ”colțul de putregai al acestui rai pseudorural” în care s-au născut și au copilărit Gheorghe Dinică, G(h)eorge Stanca, Gheorghe Visu... Aici, acasă, în intimitatea mediului meu, timpul și energiile, bune și rele, au alt curs, alt ritm de curgere, alte legi... Iar eu sunt parcă alt Eu... Cel mai bulversant fenomen mediatic și științific care ajunge la oricine dintre noi, indiferent de locul în care ne izolăm în această epocă a internetului, este lansarea a numeroae și contradictorii teorii și scenarii care șochează și antagonizează oamenii planetei, care devin ori prea prea, ori foarte foarte... covido-sceptici sau covido-fobi. Iar numărul contestatarilor pandemiei crește amenințător, odată cu riscul unor răbufniri sociale motivate economic.
Am suportat și suport ușor izolarea, distanțarea, fiind și așa reținut, rar dispus întâlnirilor, evenimentelor publice, spectacolelor, drumețiilor lungi... Pesemne din cauza comodității și preocupărilor mele cronofage. Port conștiincios masca de protecție, nu îmi lipsește dezinfectantul pentru mâini, merg la cumpărături și cu treburi de tot felul cu bătrânul meu Clio din 2004, ies rar și mă feresc cu sfințenie de oamenii murdari, slinoși, guralivi, neprotejați... ca și înainte de Covid, dar cu mult mai precaut. Chiar beneficiez de mai mult timp și tihnă creativă. În aceste luni am scris mult, am citit mult, am publicat mult, am socializat mai mult în spațiul virtual și... am păcătuit mai puțin, fizic mai ales. Ca și martirii din pușcăriile comuniste, în izolare și apropiere de Bunul Dumnezeu, am învățat și mai mult să cred, să sper, să mă rog, să rezist, să mor frumos, câte puțin, zi de zi... Îmi cer scuze pentru invocarea sfinților din temnițele comuniste...
Raportându-ne la planul mondial, ai jura că decidenții politicilor internaționale și naționale sunt în război. Un război armaghedonic, apocaliptic... Iar la noi, în țara abramburelilor abracadabrante, a ”covidizării” naționale, a decadenței, corupției, jafului, hoției, minciunii și măsluirii certificatului de deces la fiecare colț de hol de spital, ATI și morgă, decurge totul precum într-un scenariu absurd pe care nici Kafka nu și l-ar imagina. Primează masacrul politic, atacul la jugulară și testicole, apărarea privilegiilor, abuzurilor și ileglităților prin lege, menținerea prostituției constituante (sau invers, a constituției prostituante...) Pe scurt, acest Covid-19 răspândit în `20, a adus în prag de război civil statele lumii, cum și România. Cred că micuțul virus va avea efectul unui șut vârtos în plin fund gol al unei umanități prea perverse, prea dezaxate, prea psihotizate, prea decreștinizate, prea numeroasă, prea împovărătoare pe bugetul asistenței sociale...
Timpul care s-a scurs și a fost marcat de fenomenul pandemic este scurt, de doar câteva luni, vreme în care, deși ne-am izolat, ne-am ferit unii de alții, am întărit și diversificat căile de comunicare virtuale, informatice. Este greu de cuantificat regresul sau progresul pe plan personal, intelectual, artistic, spiritual... Dar, luându-mi în considerație maturitatea și experiențele de om ”vechi” care a trecut prin comunismul dejisto-ceaușist, prin cutremurul din 1977, prin așa zisa revoluție din 1989, prin însuflețitoarea mișcare de rezistență anticomunistă din 1990, prin mineriade, prin eșecul lamentabil al experimentului pluripartidist ”Convenția Democrată”, prin sucombarea Partidului Național Țărănist odată cu Seniorul, prin revenirea la vârful țării a comunistului travestit Ion Iliescu în 2000, prin reinstaurarea fesenismului în format social-democrat aliat uselismului și băsismului din ”epoca” de aderare la UE și NATO, adăugând pierderea gălăgiosului peremist Corneliu Vadim Tudor, care a confiscat și compromism naționalismul sănătos, autentic patriotic, și mergând până în zilele noastre în care Iohannis, ”produsul” complotului Antonescu-Ponta-USL, încalecă după bunul plac mârțoaga liberală a democrației dâmbovițene, am sărăcit sufletește, dar și material față de perioada în care duduia economia - a se citi ”criza” - sub bagheta băsesco-tăriceană prin 2007-2008, iar bunăstarea românilor atârna de creditele cu buletinul...
Îmi este mai greu, ne este mai greu, cum precizam... Inflația este galopantă, corectarea veniturilor din pensii a devenit din nou instrument abject de manipulare și dezbinare a societății, toate sunt construite strâmb și cu multă irosire de timp și energii în țara asta, ne fug copiii și nepoții, ni se prostituează fetișcanele prin lume, prosperă proxeneții și interlopii, judecătorii iau șpăgi uriașe, pe lângă pensiile speciale, românii de rând abia își târăsc zilele, ne ducem spre prăpastie ca popor... Am devenit popor migrator...
Voi fi sincer de... fatalist, dar indulgent, afirmând că Dumnezeu, în care mă încred dintotdeauna, este Însuși parte a Providenței Divine care a rămas indiferentă, deocamdată, nu doar la crucificările, cruciadele, decimările, crimele, suferințele, atrocitățile și războaiele, dar și la ciumele, molimile și ”blestemele” care au ”sodomizat” și ”gomorizat” lumea de după Iisus până în vremurile noastre. În conceptul meu, Dumnezeu intervine în momentele limită, făcând-o discret, neperceptibil la nivel individual și colectiv, în cursul nefast al istoriei omenirii. Pe cât de mare este omenirea, conform statisticilor întocmite pe bază de recensământ, pe atât va fi de împuținată prin izolare, nu doar prin efectele letale ale virusului devastator. Fie că a fost obținut pe căile ingineriei genetice, fie a apărut în mod natural, acest inamic ultramicroscopic este real, contagios, de nestăvilit. Dar depresia, pierderea speranței de viață, abandonul de sine și încetarea de a mai lupta a contaminaților produc la fel de multe victime pe cât însuși virusul fără leac, nemailuând în calcul suferințele cronice și grave ale celor mai expuși imunologic: vârstnicii, senilii, neîngrijiții, săracii, marginalizații din ospicii și cămine infecte, inumane. Dumnezeu ne ferește individual, dacă vede că ne ferim singuri, dacă dovedim că iubim viața și dacă îL convingem că îL iubim și pe El, Făcătorul și Dăruitorul de viață și lumină.
Vă referiți, presupun, la autoritățile române, dar și la canalele media și zvonacii, scribacii, postacii și răspândacii de știri false, de etichete calomnioase, de speculații conspiraționiste și de fel și fel de afirmații scoase din contextul puzderiei de articole, interviuri, dezbateri și declarații ale șefilor care gestionează criza Covid-19, precum și ale contestatarilor de toate spețele. Neavând un model, un desfășurător, un precedent al unei astfel de pandemii în aceste decenii de liberă circulație și de liber contact social, nu este ușor să fii obiectiv atunci când critici sau lauzi măsurile impuse de autoritățile de la toate nivelurile și din toate mediile. Consider că prima etapă, cea de șoc, de la începutul primăverii, a fost corect și la timp gestionată de către guvernanți, iar starea de urgență urmată de starea de alertă au poziționat România printre cele mai puțin afectate țări, cu grad mic de infecțiozitate și număr moderat de bolnavi și decedați, tocmai pe fondul intrării masive în țară a loturilor de compatrioți trăitori și lucrători în Italia, Spania, Germania, Anglia, Franța... Între aceștia, în număr impresionant, țiganii, cerșetorii, vagabonzii, prostituatele și proxeneții, aproape întreaga ”faună” famată care a speriat Vestul... Adevărate focare umblătoare...
Da, din păcate. Nu am și nu trebuie să avem motive de liniște. După relaxarea de la începutul verii, lucrurile aproape că au scăpat de sub control, principala vionovăție revenindu-le cetățenilor care s-au comportat și se comportă inconștient de neglijent. Pentru a exemplifica ”fenomenul” scăpătărilor și al exceselor civice, mă limitez la o experiență personală recentă care m-a dezgustat și alarmat, fără să fiu un obsedat al măsurilor de autoprotejare. Imediat după relaxarea decretată de autorități, am acceptat cu dor și bucurie invitația de a participa la o serată muzicală programată la o terasă cu peste o sută de locuri la mese plasate reglementar. Ne-am regăsit acolo, după luni de distanțare socială, numeroși scriitori, oameni de artă și cultură, medici, avocați, profesori... ba și un ofițer de poliție în uniformă de vară... Confrați din marele cerc pe care l-am constituit și lărgit în ultimii ani. Am rămas stupefiat: ospătarii fără mască și mânuși, mesele, deși așezate corespunzător rigorilor sanitare la început, au fost alipite și ocupate de grupuri chiar și de câte zece persoane; aglomerație, forfotă, dans în grup și perechi; îmbrățișări, pupături, vorbărie față în față de la câțiva centimetri... Și niciun mesaj la microfonul evenimentului de la organizatori și interpreți în ceea ce privește necesitatea și obligația măsurilor elementare de prevenție. Dacă într-o astfel de lume bună(!) și matură se petrec lucrurile astfel, cum să ne mai mire nebuneasca expunere a tinerilor de la Vama Veche, de pe litoral, de la munte, din stațiuni, din orașe, cartiere, sate și din toată țara? Cum să ne mai mire explozia de noi cazuri și decese, fie și umflate scriptic de către cadrele medico-legiste ale spitalelor, la comanda din ce în ce mai descoperită și dovedită a unor ”eminențe cenușii” din spatele acestei tragedii românești, parte din cea planetară?
Sunteți subtil spunând ”prim dialog”... Deduc propunerea de a ”recidiva” în serial și agreez ideea. Poate cooptăm și alte persoane, lansând un nou gen de interviu on line adaptat vremurilor. Răspunsul la această chestiune derivă din răspunsul precedent. Avem mari motive de îngrijorare. În primăvară eram asigurați de lumea științifică și politicianistă că pandemia va intra în regres și se va stinge de la sine, pe fondul factorului termic climateric, declarat drept cel mai eficient ”dezinfectant” natural, precum usturoiul pe vremea holerei... Total fals! Suntem în miez de caniculă estivală și pandemia se extinde alert, în loc să dispară. Un așa zis val al doilea amenință precum un tsunami epidemiologic. Tirul falsurilor cu care suntem asaltați face parte din aplicațiile terorismului ultramicrobiologic, parte, la rându-i, din războiul demențial declanșat de către om împotriva omului, la comanda unor minți diabolice, malefice, situate unele împotriva celorlalte în lupta nebunească și dinastică pentru supremație. Nu se întrevede nimic bun la orizontul așteptărilor. După declanșarea decimantă a pandemiei, sănătatea fiind primul cap al balaurului cu șapte capete, vor acționa celelalte șase, din ce în ce mai necruțătoare: criza socială aducătoare de anarhie, revolte și războaie civile, politica de fier, economia de lut, finanțele inflaționiste galopante, conflictele armate între țări revanșarde și războiul mondial total. România, în care Pentagonul intenționează să investească peste 130 de milioane de dolari pentru lărgirea, consolidarea și accelerarea vitezei de reacție a bazei aeriene de la Câmpia Turzii, în cazul unui război cu Estul, devine un jucător tot mai important, strategic și militar, pe tabla de șah complicat și imprevizibil al lumii de azi și de mâine. Dumnezeu nu ne-a așezat întâmplător, spre sălășluire durabilă aici, la răspântia celor două mari puteri, Occidentul și Orientul, ci pentru a supraviețui ca neam și spre a furniza ciclic renaștere, viață, civilizație, cultură, artă, înțelepciune, genialitate, pace și armonie. Dar până a (re)deveni Raiul originar al planetei, vom trece inevitabil prin purgatoriul pe care ni-l pregătesc mai marii ocultei celor jumătăți de lume.