La multe milenii Românie dragă!

Cu lacrimi amare în ochi și sufletul strâns ca într-o menghină îți urez ție, Românie dragă, țară schingiuită de propriul popor, ciuntită de mii de ani, să te faci bine, să redevii întreagă și să ai parte de generații de români adevărați care să te iubească în fiecare zi a anului, nu doar de ziua ta!

Românie dragă! Așa ar trebui să se gândească la tine toți românii!

România mea! Așa ar trebui să simtă pentru tine toți românii!
 

Ai fost dintotdeauna un pământ roditor, bun, frumos și curat! I-ai dat poporului tău hrană curată și apă limpede! Ai fost de ajutor în vremuri grele! Ți-ai iubit tăcut, dar fără putință de tăgadă, neamul care te-a locuit! Pentru că era o iubire împărtășită! Era o iubire în care primeai iubirea neamului înapoi! Neamul tău te iubea la fel de mult!

În miile de ani de până acum, trupul ți-a fost sfârtecat de războaie! După fiecare război câștigat până acum trupul ți-a fost lipsit de câte un membru! Că s-a numit Basarabia sau Bucovina, Cadrilater sau Crișana, Craina sau Pocuția, fiecare bucată din tine, Românie dragă, ți-a fost luată fără să fii întrebată!

Fiecare pierdere te-a făcut să suferi! Strigătul tău de durere nu a fost auzit! A fost simțit doar de câțiva dintre cei puțini care te-au iubit cu adevărat! A fost înțeles doar de către cei ce au trăit în sânul tău pe acele meleaguri înstrăinate! Și, încet, încet, murmurul obidei lor s-a pierdut! S-a stins! Ca o rană cauterizată!

Și tu, Românie dragă, încă suferi! Pentru că pierderile îți sunt încă vii! Pentru tine timpul are altă dimensiune! Timpul tău se măsoară în milenii! Noi greșim când îți spunem „La mulți ani!”. Pentru că suntem mici și timpul nostru este pe măsura noastră! Eu îți urez „La multe milenii!”

Spun unii că ai avea surori! Ce mici sunt în raport cu tine! Tu nu ai surori! Tu ești România și acolo unde ei văd „surori”! Tu ai fost dintotdeauna România oriunde ți-a fost răpit pământul! Tu ești unică!

Alții se chinuie să „facă parte din Europa”! Tu ai fost dintotdeauna parte din Europa! De când există Pământul! Și această Europă de acum există pentru că tu exiști! Nu pentru că unii au denumit-o Europa, ci pur și simplu pentru că tu exiști! Fără tine, Românie dragă, Europa nu ar exista! Nu ar avea valoarea naturală!

Îți mai urez azi, să-ți crească un popor care să te respecte, să te apere, să-ți curețe rănile și să-ți aducă înapoi tot ce ți s-a furat! Știu că tu le vei da mereu exact ce și-au dorit! Românii nu-ți vor da mereu cu aceeași măsură! Măsura ta, Românie dragă, este mileniul, tărâmul, apa, aerul, hrana, lumina! Măsura lor este anul, casa, robinetul, butelia, mărul și fereastra! Toate sunt de la tine! Ei cred că sunt ale lor! Cândva îți va crește și un popor care să înțeleagă că în anii lor de existență efemeră, folosesc ce le dai tu! Cândva vor înțelege că „viitorul” la care privesc ei este doar o secundă din viața ta! Și poate că vreodată vor vrea ca fiecare secundă din viața ta să fie și o viață luminoasă pentru ei, cei care te vor locui!

Până atunci este cale lungă! Dar încerc să-mi ridic speranța la dimensiunea mileniilor tale! Și cred cu tărie că voi putea să văd cândva că ți-a crescut acel popor iubitor! Și oriunde voi fi și orice formă voi avea atunci, am să pot simți aceeași bucurie cu tine! Mie îmi place să spun „Te iubesc Românie dragă!” pentru că așa cred că simți și tu pentru mine! Și îți mulțumesc pentru iubirea ta!