LA MULȚI ANI LIMBII ROMÂNE!

CU DRAGOSTE, DESPRE LIMBA ROMÂNĂ, CUVÂNTUL VIU AL NEAMULUI NOSTRU MULTIMILENAR...


11:51timp citire
141accesări
32cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Platon (437 – 347 î.Hr.), în dialogul dintre Socrate și prietenul său Charmide, ne vorbește despre învățăturile lui Zalmoxis sau „Știința despre suflet și trup” practicată de medicii traco-geți: „Tot așa stau lucrurile, Charmide, și cu acest descântec. Eu (Socrate) l-am învățat acolo, la oaste, de la un medic trac, unul dintre ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela că medicii aveau dreptate să cuvânteze, așa cum v-am învățat adineauri. Dar Zalmoxis, regele nostru, adăugă el, care este și Zeu, ne spune că, după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de trup. Tot astfel, trebuie să dăm îngrijire trupului împreună cu sufletul. Și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg e bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele pentru trup și pentru om, în întregul său, vin din suflet și de acolo curg ca de la cap la ochi. Trebuie, deci, în primul rând să vindecăm izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu incantații. Aceste incantații sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înțelepciunea. Odată ivită aceasta, dacă se stăruie, este ușor să se bucure de sănătate și capul. Când mă învăța leacul și incantațiile, spunea: «Să nu te înduplece nimeni să-i tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu-ți încredințează mai întâi sufletul ca să i-l tămăduiești cu ajutorul incantației, iar acum, zicea el, aceasta e cea mai mare greșeală a oamenilor: ca unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă.». Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni, oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de frumos ar fi, să fac altfel. Deci eu, pentru că i-am jurat și sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da într-adevăr ascultare. Și, dacă vrei, potrivit povețelor străinului să-mi încredințezi sufletul tău pentru a-l vrăji cu incantațiile tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ți pot ajuta cu nimic, scumpe Charmide” (Fontes, I, 101 – 102), (469 – 399 î.Hr.).” 


Dacă nu știm să folosim cuvintele vii, cu rezonanță frumoasă, nu vom ști să tratăm cu cuvântul. Cuvântul poate fi o sapă știrbă, o sapă bună sau o coadă de sapă. Cuvântul viu păstrează vigoarea neamului.

Vom sărăci însă dacă nu vom ști cum să ne facem această ordine pe care o cere Cuvântul, pe care o cere bunul simț, pe care o cere sufletul. Să ne sădim fiecare, în Suflet, un ”copac” al Fericirii, plin de frunzele Bucuriei de A FI! Geto-Dacii au vorbit stră-românește, iar noi vorbim românește pentru că a fost necesar să ne adaptăm la creștinism.

Din marea familie a traco-geto–dacilor au rămas câțiva vorbitori de limbă strămoșească: macedoromâna este româna, meglena este limba română, istro-româna este de fapt bănățeana veche, iar daco-româna este româna, ceea ce înseamnă că stră-româna(sau limba priscă, ”limba bătrână”) e româna și că restul sunt doar niște evoluții în timp, așa cum s-a trecut de la limba grecească veche – elina, la limba nouă – dimotiki.

La fel s-a petrecut și cu limba română, într-un fel se scria și se pronunța acum 150 de ani și în alt fel se scrie și se pronunță acum. Dar chiar și așa, cu aceste mici corecții, limba care s-a născut, limba română, are ca bază limba creată de Zalmoxis, limba zeilor traci și rămâne o limbă vie, nealterată din punct de vedere al suflului divin. În definitiv, de-a lungul timpului, toate popoarele și-au clarificat – limpezit am putea spune – felul de a vorbi și de a scrie, fiecare mergând în continuare după structura energetică care caracterizează acel neam în parte.

Astfel, chiar și romanii puterniciei Rome, care se vor(în mintea lor) a latiniza pe toată lumea, au renunțat la limba lor adoptând o altă limbă – italiană. Pe cuprinsul Italiei, se găsesc la ora actuală, chiar mai multe sute de dialecte, ceea ce face ca doi italieni care locuiesc pe aceeași stradă să nu se poată înțelege, dacă nu ar avea și o limbă națională.

Petru Maior ne spunea în „Istoria pentru începutul românilor“ că, „ …totuși dacă vom avea a grăi oblu(drept), limba românească este muma limbii latinești“.

Oricum, pentru românul nostru, aceste polemici despre limbă nu-și au nici un rost. Fiecare dintre noi, ȘTIE în adâncul sufletului său, că vorbește limba strămoșilor lui, care este o limbă ancestrală. Unui român nu i-ar lua mai mult de 3 zile ca să se exprime în limba traco-geto-dacă. Dacă punem virgulele unde trebuie și facem adaptarea necesară la limba română, descoperim că limba străbunilor este aceeași cu limba românească. Atunci se folosea, hai să spunem așa, un limbaj arhaic.

”Academicienii” de la Academia Română (români ori ba) îi situează pe aceia care au dezvoltat primele locuințe de pe planetă, prima agricultură din Europa, prima ceramică neagră, cea mai frumoasă ceramica din Europa și probabil de pe întreaga planetă( magnifica cultură Cucuteni) și primele înscrisuri ale omenirii pe același plan cu toți ...”barbarii-nomazi”.

Dumnealor uită un fapt, anume, este logic ca o societate sedentară de agricultori, comparativ cu nomazii, să dezvolte o viață socială din ce în ce mai complexă, consemnând în cuvinte, ca într-o arhivă de istorie, toată evoluția din diverse domenii.

Cică, etimoanele limbii române dau impresia că nu există nici un cuvânt de origine română.(!) Cică, în mintea lor, Limba Română conține cuvinte cu etimon... latin, roman, slav, grec, turcesc, maghiar, albanez și unele cuvinte cu etimon necunoscut.

Existența în unele graiuri anterioare romanilor, slavilor, turcilor, etc. a unor cuvinte comune cu româna infirmă această teorie atât de INJUSTĂ!

De exemplu, limba Sanscrită are 1.500 de cuvinte comune cu româna printre care se găsesc și cuvintele sacre ale vedelor, Om, Ram, Sa, Vede, Dakșa, Valac( Valah), etc. Paul Tonciulescu a descoperit circa 100 de cuvinte românești în sumeriană, cuvinte cu o vechime de la 3.000 la 5.000 de ani.

La fel, a descoperit câteva sute de cuvinte românești în limbile etruscă, albaneză, bască și greacă, în scrierile lui Homeros.

Augustin Deac a găsit peste 500 de cuvinte rumânești în greaca veche. De la un român din Tunisia am aflat de existența câtorva cuvinte românești în nordul Africii, cum ar fi: Tamash, Foggaras, Arad( munte și regiune), Deva, Chelibia, yennar, furar; mayu, iunyu, iulyu (luni din calendarul berber), Colina Barsa în Cartagina, Sosuvlei( mlaștină; format din sos și vlei/hlei, semnificând pământ moale, nămol, oarecum prin tehnica specifică limbajului românesc al morfemelor), etc.

Acest limbaj al morfemelor (element morfologic-afix, accent, desinență, alternanță fonetică, etc- cu ajutorul căruia se formează de la o RĂDĂCINĂ, cuvinte și forme noi - DEX) acoperă aproape tot sistemul lexical românesc, care dovedește în felul acesta că el nu este un simplu amalgam de cuvinte străine, așa cum apare la un examen superficial și nedocumentat suficient. Până la urmă ce sunt aceste morfeme denumite pe alocuri și morfeme stem?

Demonstrația este teribil de simplă. De fapt aceste morfeme, sunt o alternativă la tabuul etimoanelor. Astfel, este ușor de constatat că grupuri sonore, regăsite în morfeme, formează o familie de cuvinte, cu un înțeles comun extrem de vag conturat, un fel de metafore înțelese doar de români.

Credibilitatea acestui limbaj este precară din cauza aspectului, prea simplu pentru a fi adevărat, cel puțin la o primă vedere superficială.

Onomatopeele limbii române pot intra în alcătuirea morfemelor. “POC, AUU, TÂR, SFÂR, PÂR, sunt dintre primele “cuvinte imagine”. Ele devin morfeme în cuvinte ca POC-NI-TUR-Ă, AU-ZU, TÂR-ÂT, SFÂR-ÂIE, PÂR-ÂIE, PÂR-ÂU.

Metafora nu este obligatoriu elegantă, dar ea este un cuvânt imagine. . . Morfemele sunt o sursă de compunere metaforică a cuvintelor românești. . . Prin prisma morfemelor, aproape toate cuvintele românești sunt niște metafore, “cuvinte imagine; pictograme”.

Astfel, “Focul PÂR-ÂIE, PÂR-JOL-EȘ-TE, face PÂR-JOALE, PÂR-GUIE, toate sunt metafore și folosesc morfemul PÂR, o onomatopee, dar cuvântul PÂRJOALĂ are etimon...cică... maghiar!!!, deși compunerea onomatopeică este certificatul de vechime a limbii române, emis de o datină imuabilă, legea fundamentală a neamului nostru.

Româna este graiul vechii Europe pentru că “forma primară a derivării onomatopeice nu există decât în limba română”. Apii, apulii, armâni, rumâni, ramanii, cu toții, semnifică cei de pe ape, oameni de pe ape, iar Apulum și Apulia poate fi un loc înconjurat de ape.

Din “Româna, limba vechii Europe” aflăm despre cuvântul râu că ”poate să existe de când cineva a observat că un pârâu ori un râu pot face rru rru.

Românii sunt singurii care au substantivul râu. “Un râuleț poate să sune și RRA. RRA și ARR, ARR, existând pâ-Ra-ie, Ra-țe, Ra-ci și AR-IEȘ, AR-GEȘ, AR-DA, AR-NO, AR-ÂU.

Etimoanele date de savanți sunt rădăcini de cuvinte ce se presupun a fi ...intrate în limba română.

Pe această gândire s-a impus concluzia conform căreia româna ar fi o limbă hibridă, compusă din cuvinte... preluate de la toți care au trecut ori au poposit aici!!!

Nimeni nu este lăsat să aducă în discuție o altă variantă, complet opusă acesteia!“

Asta a făcut însă, Lucian Cueșdean, care a propus un pol opus al acestei teorii, pol opus care ar trebui pus în discuție și cercetat conform “legilor” bunului simț și nu numai acestora.

Dumnealui afirmă că nu există nici o dovadă că aceste etimoane au intrat în limba română, “ele puteau la fel de bine să iasă din română în celelalte limbi”.

Descoperirea unor cuvinte comune între limba română și alte idiomuri, în uz sau prea puțin folosite, dovedesc aspectul opus. Am dat mai sus câteva exemple de astfel de cuvinte. Concluzia?!

Este logic să spunem că rumânii nu și-au pierdut niciodată graiul moștenit de la părinți tocmai din neolitic, când au produs prima agricultură a Europei.

Cuvintele ce par a intra în română, din alte graiuri, sunt de fapt ieșite din dialectele rumânilor de-a lungul timpului.

Rumânii NU s-au lepădat niciodată de graiul părinților și NU au învățat niciodată limba legiunilor romane cotropitoare. NICIODATĂ!!! 

Gândiți-vă la sec. 19 și la aceea avalanșă de cuvinte străine, mai ales franțuzești, în limba română a orașelor.

Ce făceau atunci țăranii? Nu își vedeau de treaba lor, păstrând intact graiul primit de la părinți, ignorând ceea ce se petrecea la orașe?

Nu exact așa au făcut și Geto-Dacii? DESIGUR CĂ DA!

Poate au ”dispărut” din istorie timp de câteva secole, „suspendați de munți” pentru a-și proteja ființa națională, dar au dispărut ei din viață? NU!!!

Acum ei trăiesc tot acolo unde au trăit ai lor? DA!!!

Rumânii sunt urmași ai romanilor? Desigur, NU!!!

Oare nu romanii provin din rândul triburilor tracice latine (apuli, etrusci, dardani, etc.)? Desigur, DA!!! Latina lor NU provine din vechea latină a tracilor, așa-zisa Protolatină, Limba Bătrână, sau Lingua Prisca? Desigur că DA!!!

Rumâna este limba vechii Europe? Desigur că DA!!!

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Salvează la mărimea de: 10px 11px 12px
Despre autor

Claudia Pop-Silaghi

Colaborator

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

31.08.2020
141 afișări
21.08.2020
368 afișări
20.08.2020
188 afișări
28.06.2020
243 afișări
24.06.2020
322 afișări
20.06.2020
505 afișări
07.06.2020
234 afișări
06.06.2020
162 afișări
05.06.2020
539 afișări
04.06.2020
394 afișări
03.06.2020
185 afișări
02.06.2020
154 afișări
01.06.2020
304 afișări
30.05.2020
204 afișări
29.05.2020
377 afișări
28.05.2020
266 afișări
27.05.2020
553 afișări
26.05.2020
258 afișări
26.05.2020
275 afișări
25.05.2020
284 afișări
25.05.2020
1.617 afișări
23.05.2020
432 afișări
23.05.2020
255 afișări
22.05.2020
673 afișări
21.05.2020
497 afișări