LA MULȚI ANI, ROMÂNIA RAȚIONALĂ ! UN AN DE LA ÎNFIINȚARE, UN AN DE REALIZĂRI INEDITE

CEL MAI AMBIȚIOS PROIECT: ALTĂ CONSTITUȚIE


03:58timp citire
1.108accesări
133cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Neexistând o sărbătoare importantă pentru România, plasată calendaristic între ziua de 27 august când, în 1989, Marea Adunare Națională de la Chișinău a decis oficializarea limbii române, și ziua de 31 august când se sărbătorește Ziua Limbii Române dincoace de Prut, similar și simultan dincolo de Prut, Limba Noastră, Proniile au ales ca data de 29 august să capete o semnificație istorică aparte pentru românismul sceptic, risipit, apatic, aflat în derivă de trei decenii: în această dată a anului 2019 a văzut lumina înscrisurilor oficiale, cu „certificat de naștere” și hotărâre judecătorească în toată regula, partidul ROMÂNIA RAȚIONALĂ, cu sediul în Năvodari, Jud. Constanța.


Sperând că sărbătoarea nașterii formațiunii fondate de către cinci patrioți, cinci luptători, cinci conștiințe ne-resemnate care, crezând în libertate, democrație și dreptate, și-au unit energiile și sentimentele naționaliste curate, ca să conlucreze întru schimbarea Constituției și retrezirea conștiinței naționale sedată, amorțită, manipulată ca într-o lungă hipnoză în masă de către regimurile ticăloase iliesciste și post iliesciste din aceste trei decenii dezastruoase pentru urmașii dacilor, ai regilor, ai domnitorilor și ai genialilor făuritori de neam și țară pe care, astăzi, le dezonorează și le terfelesc leprele și lichelele reunite în găști mafiotice de partide, de clanuri, de hoarde și grupuri mai vorace decât omizile și lăcustele biblice.

În ziua de 29 august 2019 s-a născut partidul ROMÂNIA RAȚIONALĂ nu întâmplător, nu fără rost, nu fără misiune de sorginte divină, nu doar ca să lungească lista ca pelteaua a partidelor și partidulețelor de toate culorile, urdorile și umorile politicianiste, ci ca să îndrepte și să schimbe din temelii Țara. Prezentând în dosarul judecătoresc de intenție un Statut ireproșabil, un Program realist și însemne inedite și un proiect major de țară denumit generic ALTĂ CONSTITUȚIE, care, împreună, fac cinste tradiționalismului românesc cultivat și valorilor românești incontestabile, mai ales cele tinere, formațiunea ROMÂNIA RAȚIONALĂ a primit de la prima „strigare” și înfățișare în Instanța Tribunalului București recunoașterea și admiterea drept „partid naționalist, patriot, obiectiv și neutru”, de altfel singurul dintre cele peste 200 de partide din România înregistrat juridic drept „naționalist” și nu doar declarativ, fără înscrisuri, cum încearcă să inducă în eroare opinia publică și electoratul puzderia de formațiuni satelit care orbitează stânga, dreapta și în centrul eșichierului, finanțate de cele câteva partide-stat ca să creeze confuzii doctrinare, să dezbine, să atomizeze și să anihileze electoratul autentic naționalist, patriotic în tot mai evidentă creștere numerică și calitativă.

Fondat și condus prin rotație anuală de către cinci președinți, între care trei maturi cu studii, operă, experiență și expertiză și doi tineri sclipitori și ambițioși, partidul ROMÂNIA RAȚIONALĂ a reușit în doar un an de la naștere să înființeze o fundație, o editură, un ziar și, în perspectiva apropiată, o radio-televiziune națională și naționalistă sub egida ROMÂNIA RAȚIONALĂ, precum și importante filiale în țară și în lume. La alegerile locale din septembrie nu ne vom asuma candidați, ar fi prematur dacă avem în vedere că am hotărât „să jucăm” direct în „liga mare”, acolo unde credem cu ardoare că ne este locul în calitate de pol politic novator, reformator, pretendent la guvernare, așa cum suntem percepuți. Alegerile din această toamnă vor spulbera marea majoritate a formațiunilor amatoriste și de umplutură, vor simplifica lista aspiranților și vor suferi permutări majore în „clasamentul” parlamentar și guvernamental. Abia după aceea ne vom impune locul și rolul în viitoarea configurare a României moderne, unite, prospere, perene.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA RAȚIONALĂ !

FIE CA ZIUA DE 29 AUGUST SĂ FIE BINECUVÂNTATĂ PENTRU ÎNTREAGA ROMÂNITATE !

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Romeo TARHON

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

04.09.2020
548 afișări
02.09.2020
732 afișări
28.08.2020
1.108 afișări
13.08.2020
4.816 afișări
02.08.2020
1.785 afișări
21.07.2020
1.166 afișări
20.07.2020
922 afișări
14.07.2020
1.004 afișări
05.07.2020
916 afișări
29.06.2020
1.296 afișări
25.06.2020
1.476 afișări
14.06.2020
1.476 afișări
10.06.2020
851 afișări
07.06.2020
885 afișări
31.05.2020
882 afișări
30.05.2020
800 afișări
23.05.2020
1.028 afișări
22.05.2020
3.311 afișări
21.05.2020
3.799 afișări