Conf.Dr. Laurențiu Belușică - exemplu de luptător devotat în războiul anti-Covid

- Cu respect, domnule dr. Laurențiu Belușică. Am avut onoarea să vă cunosc în atmosfera boemă a unei fericite manifestări muzical-literare, reîntâlnindu-ne ulterior în aceeași lume a muzicii, poeziei și prieteniei, nicidecum în cea spitalicească în care, la rându-mi, am profesat ca biolog specialist de spital și institut de sănătate publică aproape trei decenii. Sunteți medic primar chirurg, manager de spital și conferențiar universitar. Puțini confrați ai dv. găsesc vreme pentru detașare prin artă și cultură. Este un prim motiv să vă cataloghez drept ”atipic” de uman și un medic de excepție...

- Da mi s-a spus des că sunt... atipic, dar, din fericire, nu suntem toți la fel. Mulțumesc pentru începutul măgulitor de interviu... Am răspuns bucuros propunerii dvs. de a rezona cu foarte tânărul dvs. ziar România Rațională. Dacă nu am fi intrat cu toții în perioada de criză Covid-19, soldată cu restricții fără precedent, mi-ar fi făcut plăcere să ne regăsim într-un club, local sau casă de cultură, fără mască și fără teama de a ne infesta unii de la ceilalți. 

Dar sper că regresul scontat al pandemiei să ne permită resocializarea, reapropierea de la om la om în această vară, după ce vom depăși noul puseu de infecțiozitate cauzat, probabil, de relaxarea greșit înțeleasă de către o parte apreciabilă a populației. Erau semne bune la un moment dat, dar, de câteva zile, lucrurile s-au înrăutățit, numărul de cazuri a crescut alarmant și autoritățile sunt derutate și îngrijorate.

În jurul acestei pandemii apar cuvinte care nu prea ar trebui să fie folosite:. ”isterie”, politică, bani, dezinformare, achiziții ilegale... Dar cred că toate pandemiile au fost așa, cu diferite ”atipii” specifice timpurilor și anotimpurilor. Așadar, nimic atipic.

- Înainte să abordăm principalul subiect al interviului, legat de gestionarea celei mai mari provocări planetare pe care tot mai mulți oameni o cataloghează drept un perfid război mondial în care nu se mai moare de glonț, bombardamente, gaze toxice, ciumă sau tifos, ci de o complicată maladie virală în fața căreia majoritatea bătrânilor sunt vulnerabili, v-aș ruga să vă prezentați pe scurt ca medic, intelectual și om.

- Cu precizarea că nu are nimic ieșit din comun cariera mea, vă pot prezenta pe scurt reperele definitorii ale vocației mele de medic. Nu întâmplător spun ”vocație”, în sensul de menire, de misiune... 

- Vă rog...

- După rezidențiat, între 1986 și 1989, am funcționat ca medic militar în Bacău, iar la doi ani după revoluție am devenit cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. Am promovat între timp ca medic primar chirurg și director medical al Spitalului ”Dr. Ion Cantacuzino” din București, căpătând experiență managerială.

A urmat experiența apreciabilă de medic chirurg în Marea Britanie, iar între 2007 și 2016 am fost șef de secție chirurgie în cadrul Spitalului M.A.I. ”Prof. dr. Dimitrie Gerota”, după care am ocupat vreme de un an funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Călărași, apoi, am revenit în București ca medic primar chirurg la Spitalul ”Dr. Victor Babeş” și la Spitalul Malaxa. 

- Iar în prezent sunteți...

- În prezent sunt conferențiar doctor și manager al Spitalului orășenesc din Găești. Așa cum vedeți, nu am fost foarte constant, am avut salturi, ancore, vârfuri de lance, provocări diverse... Poate că pentru unii am fost și sunt prea... agitat. Eu nu mă resimt astfel. Acesta este ritmul meu de viață, sunt obișnuit cu el, fără el aș fi fost un ”șoarece de bibliotecă”, desigur, o calitate pe care încă o invidiez la această specie. Viața este organizată după zi și noapte, după anotimpuri, după bine și rău. Eu am luat modelul vieții.

- Sunt impresionat de parcursul dvs. profesional ca medic chirurg, cadru universitar și manager. Când mai aveți vreme și energie să vă bucurați de viață, de cultură, de artă, de studiile și lucrările al căror autor și co-autor sunteți? Dar cel mai greu, presupun, este să conduceți un spital în plină criză medicală, economică, morală și de personal medico-sanitar. Cum reușiți?

- Mă trezesc de mic foarte devreme. Așa m-a obișnuit mama; 05.00 - 05.30 este ora obișnuită de trezire. Fără ceas...! Gândesc continuu. Este foarte important să gândești lucruri serioase. 

Observ constant, îmi fac constant păreri despre oameni, despre situații care, uneori, poate că nici nu mă interesează. Compar constant fenomene, oameni, animale, plante... De exemplu, odată, în timpul unei furtuni, m-am trezit caracterizând și comparând fulgerele între ele. Este foarte interesant, încercați odată. 

Altădată, un coleg m-a caracterizat astfel: ”Belușică nu trage gloanțe în aer.” Recunosc, oarecum, mă caracterizează.

- Insist: cum reușiți?

- Reușesc, probabil, prin pasiune, perseverență și încredere colegială. Cred că cel mai bine sunt caracterizat de cuvintele: ”Minunată este lumea Ta, Doamne!”

Sunt pasionat și fascinat de câteva elemente: apa, lemnul, piatra, focul, cuprul, fierul, sarea, pământul și lumina. Și, ca să înțelegeți mai bine, îmi doresc mult să ajung în Tibet unde să aflu măcar câte un amănunt pe care încă nu îl cunosc despre aceste lucruri.

- Acesta să fie, de fapt, harul misionar, vocația umanistă despre care ați evitat cu modestie să îmi vorbiți când v-am provocat mai devreme? Constat că nu folosiți cuvinte mari atunci când sunteți nevoit să vorbiți despre dvs.

- Prefer să mă las caracterizat de către colegi, prieteni, oficialități... Când ajungi să te crezi cineva, ești, de fapt, un... nimeni. Îmi place să spun despre mine că sunt un om normal, că sunt un... călător. Ca oricare altul... Oricum, nu doresc să ies în evidență. De exemplu, nu îmi place să ocup funcții de conducere, deși, paradoxal, ocup. Niciodată nu am cerut asta, nici măcar nu am sugerat subtil că aș vrea. Toate funcțiile de conducere le-am ocupat fiind chemat.

Deunăzi am lansat un apel către tinerii medici să se prezinte la spitalul din Găești și să nu mai aștepte posturi confortabil în spitalele din București unde concurența este uriașă. Le-am promis, ca manager și coleg, salarii motivante, locuință, bani pentru navetă, cărți de specialitate, reviste și publicații, participări la conferințe, congrese și lucrări de cercetare, dar, mai ales accesul garantat la formarea ca medici buni și foarte buni. I-am încurajat ”să nu mai sprijine zidurile spitalelor mari...”

- Am citit recent în presă astfel de sfaturi pe care le-ați adresat tinerilor medici aflați în mare derută. Deși i-ați încurajat, i-ați și speriat spunându-le că ”în medicină trebuie să fie cei mai buni, ca să reușească”

- Nu se poate altfel. Când ești față în față cu pacientul, ești singura lui șansă, trebuie să fii cel mai bun. Altfel poate muri. 

- Cred că i-am descurajat doar pe cei slabi, șovăielnici, chemându-i să devină medici specialiști în spitalul Găești, la aproape o oră de drum de capitală și povestindu-le traseul meu în carieră, uneori anevoios, alteori mai ales fascinant, la început ca stagiar și medic militar în perioada comunistă, considerându-mă ”norocos” să fiu ”adoptat” mai mult ca voluntar de către chirurgii de excepție, după care am tras ca să învăț, să mă formez, să performez..

- De ce spitalul din Găești? De ce ați acceptat?

- Spitalul din Găești are două avantaje majore. Are arondată o populație mare, 80.000 de locuitori. Este esențial acest lucru. Găsești de lucru, ai pacienți destui. Pentru un medic este important să aibă pacienți și ușori, și grei, dar să aibă! Acest fapt îl ajută să se dezvolte.

Și, în plus pentru medici, este benefică prezența mea în calitate de manager. Îi las să crească, îi ajut să se dezvolte ca medici buni și foarte buni. Cu siguranță, și alți manageri fac asta, dar eu am un cult aparte pentru formarea medicilor. Urmăresc acest scop. Îi evaluez constant, îi perfecționez. Este un mod de viață aparte, de fapt...

- Domnule doctor, permiteți-mi să vă consider un adevărat model de om, medic, dascăl și manager. Conștient că intervievez un român de excepție și că fiecare cuvânt al dvs. cântărește greu în ecuația marilor dileme care frământă întreaga românitate și umanitate, vă rog să vă exprimați opinia elaborat și argumentat în ceea ce privește adevărurile, mistificarea adevărurilor, implicarea, complicitatea și corupția sistemică a specialiștilor din laboratoarele spitalicești și Institutele de Medicină Legală în criza Covid-19. Sper că nu v-am luat prin surprindere și că nu vă pun într-o situație delicată rugându-vă să faceți cât de puțină lumină în ceea ce privește situația sistemului sanitar românesc în confruntarea cu pandemia

- Sistemul sanitar românesc este de concepție fundamental învechită. Are peste 60 de ani. El a fost, la un moment dat, schimbat, îmbunătățit... dar după un model estic și a rămas așa. Extrem de puțin s-a făcut pentru perfecționarea lui, practic nesemnificativ. Ba, dimpotrivă, cred că acum este mai rău ca atunci și cred că este mai rău decât sistemul după care a fost luat modelul...

- Vă rog să dezvoltați, să explicați...

- Ignoranța, frica de nou, rușinea, teama de a nu greși sistemic, lipsa banilor, adoptarea poziției ”merge și așa”... Acestea sunt doar unele dintre cauzele care au menținut un sistem prost și, mai mult, l-au tras în jos. Să nu uităm mai ales corupția și furtul din banul public.

Sistemul medical din România nu pune constant pacientul pe prim plan. Cu toate acestea, sistemul medical românesc a avut și încă mai are mirifica șansă de a se inspira din alte sisteme performante. Se pare ca nimeni în lume nu are un sistem medical perfect 100%. Dar poți să studiezi și să iei ceea ce este potrivit. Să vă dau un exemplu simplu. În România, brancardierii sunt angajați cu prioritate în secțiile... călduțe. Văduvind, astfel, secțiile ”reci”. Sistemele performante formează un nucleu de lucru central al bracardurilor care deservesc echidistant toate secțiile.

- Totuși, medicii, celelalte cadre medicale.

- Medicii nu au timp, chef și nici calitățile necesare pentru a face protocoale și proceduri. Toate lumea se chinuie să copieze și să facă protocoale de forma pe care nu le folosește nimeni. Este mult mai productiv ca sistemul să le producă centralizat și să le difuzeze spre aplicare. Dar, cineva trebuie să și le asume, să le semneze. Aici este conflictul.

- Este, cel puțin pentru mine, și poate și pentru cititorii ziarului nostru, ceva inedit ceea ce afirmați. Puteți, vă rog, să nuanțați?

- Sistemul este prost, din cauza aceasta personalul medical emigrează. Situația este dramatică. Primesc zilnic două-trei oferte de muncă în afara țării. Sistemul este „căpușat” de mediul universitar, etalon al corupției fine și greu observabile. Este o altă discuție care merită un interviu separat.

- Ceea ce spuneți are legătură și cu situația dramatică pe care o generează noul Coronavirus?

- Apariția noului virus a scos la iveală deficiențele sistemului. Dacă mai era nevoie... Este o boală nouă, cu ciudățenii, care ne-a speriat. Cel puțin la început. S-au fost făcute greșeli sistemice, globale, majore care au alimentat diferite teorii ale conspirației.

Și, ca să răspund punctual întrebării legate de implicarea medicinii legiste, precizez că sute de ani au fost interzise autopsiile. Dar s-a revenit în timpurile moderne asupra acestui aspect, iar rezultatul a fost dramatic. Au murit mulți oameni din cauza acestei decizii. Este meritul medicilor italieni de a încălca dogmele. Descoperirea a fost epocală. A fost schimbat complet tratamentul. Și ar mai fi încă multe de spus despre gravitatea corupției în sistemul sanitar românesc...

- Cu speranța că vom continua acest dialog, îmi permit să vă consider un exemplu de ”soldat” combatant, de luptător devotat pe frontul și în tranșeele ”războiului” în care a fost angrenată și România. Mulțumesc.