Legile Belagine... sau Legile lui ZALMOXE

Istorie între rânduri (IV)


21:16timp citire
1.644accesări
513cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


LEGILE LUI ZALMOXE sunt legi autentice, încărcate de sacralitate, un cod de viață și auto-descoperire, venind chiar din inima genialității spirituale a strămoșilor noștri, GETO-DACII:


* Dincolo de curgerea timpului și de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu și Veșnic, din care vin toate și prin care ființează toate cele ce sunt. Totul și nimicul sunt suflarea Sa, golul și plinul sunt mâinile Sale, mișcarea și nemișcarea sunt picioarele Sale, nicăieri și peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină și tot ce vine din lumină este viață și ia făptură.

* Precum fulgerul aduce lumina, și din lumină tunetul și focul ce se revarsă, așa este și gândul omului, el trece în vorba omului și apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină și un tunet. Lumina omului este gândul său și aceasta este averea sa cea mai de preț. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voința omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

* Fii ca muntele cel semeț și ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiași pași îi faci în vârful muntelui ca și în josul său, același aer este sus, ca și jos, la fel crește copacul în vârf de munte, ca și în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeț, ca și pământul cel neted.

* Fii cumpătat ca pământul și nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânța prea adâncă nu răzbate, iar prea multă apă îi stinge suflarea.

* Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ își trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeași cu măsura coborârii.

* Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminței care încolțește, nici nu se vede când prinde suflare de viață. Lumina seminței este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

* Privește râul și ia aminte la învățătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar crește tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare și lucrurile așa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este și gândul cel bun și drept rânduit, el își face loc printre pietre și stânci, nu ține seamă de nimic, își urmează drumul și nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, și împreună puterea este și mai mare.

* Ia seama de taina aceasta și nu o uita: acel firicel de apă știe unde va ajunge, căci una este cu pământul și toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârșit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă și vei vedea că nimic nu poate opri drumul său. Să-ți fie gândul limpede până la sfârșit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mișcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ și munte cu munte.

* Ia seama la gândul cel rău, ferește-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-îndeamnă la lucruri nefirești. Ferește-te de vorbele deșarte și de neadevăr, sunt ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea și sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înșelăciune, hoție și vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rușinea, neputința, sărăcia, boala, amărăciunea și moartea.

* Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusețea lor sau după râvna lor, căci și unul și altul a lăsat din ceva pentru a crește în altceva. Cel bogat este sărac în liniște, cel tare este slab pentru altul și cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mișcătoare, asemeni este și omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuința sau frumusețea? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul? Doar cunoașterea și înțelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Și degeaba ai cunoașterea dacă ea nu este lămurită de vreme.

* Fierul roșit a fost rece și se va răci iarăși, vasul a fost pământ și va fi iarăși pământ, pământul ce-a fost sterp, acum este pământ roditor și se va stârpi iarăși peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristețe și liniștea în neliniște. Fierul și focul ajută omul, dar îl și vatămă. Și aceeași râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neștiute și nebătute de ceilalți dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângerea de averi, la mărirea puterii și la a se măsura cu alții. Ferește-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naște, ea te va coborî mai jos de dobitoace, ea te va despărți de fratele și de vlăstarul tău.

* Neînțeleptul este mânat de râvnă, dar înțeleptul încalecă râvna. Neînțeleptul suferă când râvna îl duce la pierdere și la cădere, dar înțeleptul întotdeauna găsește câștigul în pierdere și înălțarea în cădere.

* Trufia răcește iubirea inimii și o face în dușmănie și nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere și chipul ei este lumina. Ia seamă ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

* Gândul bun și vorba înțeleaptă îți poate potoli necazul, îți poate răcori inima, dar nu te vindecă pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferința este umbra trufiei.

* Nu îți lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, argint sau aur, căci ele așa cum vin, așa pleacă. După orice zi vine și noaptea, iar după iarnă vine primăvara, căci așa este rânduit și așa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc și apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururea și aceasta are nenumărate și nesfârșite ramuri, iar asemenea izvoarelor minții și sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare și un foc fac să crească toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace și oameni – și din aceeași vatră vin și către aceeași vatră se întorc, și vatra aceasta este pururea.

* Precum copacul cel falnic crește lângă cel mic fără a-i face rău, așa să fiți între voi; cel mare să nu lovească pe cel mic și nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca și hoțul. Aruncă un lemn pe râu și mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulțumire semenului tău, adu-i lumina pe chip și în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

* Nu lua cu siluire și nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce privește prin ochii tăi este același cu cel ce privește prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

* Nu grăbi nicio lucrare, căci trasul de ramuri lovește înapoi. Fructul copt este ușor de luat, cel necopt este greu de luat și gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îți va amărî sufletul. Cum crește cadrul, așa crește și stinghia, și cum crește roata, așa crește și spița.

* Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seamă ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă și nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu crește prin trufie, ea se întoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta înțelepciunii, iar cel trufaș se pune singur lângă dobitoace. Înțelepciunea este mai prețuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minții și sufletului tău și este rodul cunoașterii udată de vreme.

* Nu-ți amărî sufletul când simți durerea și neputința, ci mai degrabă caută să te folosești de ele pentru îndreptare, căci în rod ai și sămânța. Nu se poate ca o sămânță bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna lovește înapoi, răutatea și neadevărul întotdeauna aduc neputința, trufia întotdeauna aduce suferința.

* Mergi la izvor când sufletul ți-e aprins, scormonește în apa limpede și așteaptă până ce devine iarăși curată. Așa se va duce și aprinderea sufletului tău precum tulburarea aceea.

* Ia bine seama la taina seminței. Asemeni ei este gândul tău și cum sămânța nu se poate fără coajă, așa este și gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voința, iar fără voință, gândul se usucă și nu folosește la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminței, iar voința și răbdarea fac mlădița firavă să răzbată prin pământul tare.

* În vremea lucrului tău înveselește-ți inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul își anunță venirea cu o floare, tot așa fapta omului este văzută de cel cu mintea și simțirea limpede înainte de a fi terminată.

* Ia bine seama la cauza omului sărac, dar și la cauza omului grabnic avut, căci nici una, nici alta nu sunt firești. Omul sărac are multe gânduri deșarte și le schimbă de la o zi la alta, vorbește mult și lenea i-a învelit brațele și picioarele. Cel grabnic avut ori e hoț și înșelător, ori vede mai bine necazul altuia și caută a-l amăgi, de acolo își trage grabnica avuție.

* Fii blând și răbdător cu cei de lângă tine, căci așa cum te porți tu cu ei, așa se poartă și alții cu tine, căci simțirea lui este la fel cu simțirea ta, din aceeași suflare este și simțirea lui, iar lumina ce vede prin ochii lui este din aceeași lumină cu cea care vede prin ochii tăi.

* Unde este tăria omului, acolo îi este și slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl și coboară; rămâi în limpezimea minții și simțirii tale și vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel ușor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ți fie mintea și simțirea, și ia seamă de toate acestea.

* Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniștea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ți puterea din răbdare și din liniște și folosește-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

* Lucrarea făcută din teamă nu are viață lungă, iar tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ține puțin. Așa este și cu tulburarea oamenilor; ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoaștere, iar necunoașterea prinde putere prin neadevăr, lene și trufie.

* Soarbe cunoașterea de la cei cu barba albă și ne-înroșită de vin și lasă vremea să o îmbrace cu înțelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit și gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoașterea lucrurilor și creșterea înțelepciunii.

* Mulțumește pământului pentru toate cele ce-ți oferă, mulțumește cerului pentru ploaia care îți hrănește pământul, mulțumește soarelui pentru căldura și lumina casei tale și a pământului tău, mulțumește lunii pentru liniștea somnului tău, mulțumește stelelor că veghează asupra somnului tău, mulțumește muntelui pentru povețele și fierul ce-l iei din el, mulțumește pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulțumește izvorului pentru apa ce-o bei, mulțumește copacului pentru lucrările ce-ți arată, mulțumește omului bun ce-ți aduce bucurie și zâmbet pe chip.

* Precum iarba bună crește cu iarba rea, așa sunt și oamenii, dar ține seamă că purtarea lor cea rea este semănată și crescută din teamă și neputințe, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor și nu căuta a-i îndrepta din vorbe și mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău? Așa este și cu omul; de vei vrea să-l îndrepți, adu-i pentru început gândul și simțirea la ce este plăcut atât omului bun cât și omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeași roată venind. Cine vede mai bine?

* Doar cel înțelepți poate vedea limpezimea și liniștea din mintea și sufletul celui tulburat, căci cel înțelepți a fost odată la fel ca și cel tulburat, iar roadele amare l-au făcut să țină seama de alcătuirea ființei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui și acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii și iată că roadele erau cu el, apoi a privit înlăuntrul său și iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea și simțirea poftelor sale.

* Este o floare mai frumoasă ca cealaltă? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumusețea și priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori și dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeași mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mâna stângă mai bună ca dreapta? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus își au rostul lor și cele de jos își au rostul lor, cele mari își au rostul lor și cele mici își au rostul lor, cele repezi își au rostul lor și cele încete își au rostul lor, cele ce au fost și-au avut rostul lor și cele ce vin își vor avea rostul lor.

* Neputința vine după răutate și neadevăr, căci ceea ce dai aceea primești, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău și al celui de lângă tine are aceeași vatră și rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele minții și sufletului aproapelui tău. Adu-i liniștea în suflet și limpezimea în minte, iar bătrânețile tale vor fi ca pomul copt, oasele și tăria ta nu vor slăbi și te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmașilor tăi.

* Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău și întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiți cu iubire și nu cu trufie, căci acolo îți sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiți cu privirea de prunc și fără teamă.

* Cele tari, cele slabe și cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea, iar toate acestea le găsești în om și toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară și să nu fie și înăuntru. Ia seama la toate acestea când îți apleci privirea înăuntrul tău și vei găsi toată înțelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul ființei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această înțelepciune și asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu și Veșnic.

* Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusețea ochilor și minunăția alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea și suflarea Focului cel Viu și Veșnic care este în fiecare și al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din puținul ce se vede…

* Curățenia trupului și desfătarea sa prin simțuri te pune doar puțin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare și nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura apare și frigul, unde este dulcele apare și amarul, unde este plăcutul apare și neplăcutul, unde este mireasma apare și duhoarea, și unde este râs pândește și bocetul.

* Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni și de cei înțelepți, hărnicia, mulțumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr și de vorbele deșarte, ferirea de ceartă și de mânie, buna purtare între semeni. Dimineața să te trezești cu ele în minte, ziua să le porți mereu cu tine, seara să le ai cu tine în somn, iar astfel, supărarea, lipsa, amărăciunea, neputința, boala și răutatea altora nu se vor atinge de tine.

* Dincolo de acestea se află iubirea, voința, curajul, răbdarea, modestia, iar ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Viu și Veșnic, iar prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primești adevărata cunoaștere și înțelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăție, rodnica și trainica lucrare.

* Dar iată că unde este iubirea poate apărea și ura, unde este voința poate apărea și delăsarea, unde este curajul poate apărea și frica, unde este răbdarea poate apărea și graba, iar unde este modestia poate apărea și trufia. Căci mișcătoare sunt și cele ce se văd și cele ce nu se văd din ființa omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândește și acesta este cel ce vede mișcarea în nemișcare, este cel care dincolo de toate aceste virtuți se desfată în cunoașterea și liniștea ce întrece orice bucurie, iar atenția, echilibrul și limpezimea sunt uneltele sale.

* Cel tulburat vede binele ca bine și răul ca rău, este atras de una și fuge de cealaltă, dar înțeleptul vede și frumosul și urâtul, simte și frigul și căldura, și finețea și asprimea, aude și plăcutul și neplăcutul, gustă și dulcele și amarul, simte și mireasma și duhoarea și nu face judecată între ele. El vede deslușit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage și urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început și se va face iarăși amar, plăcutul se naște din neplăcut și neplăcutul din plăcut. Și toate acestea luminează sufletul înțeleptului, pentru că cele bune și plăcute hrănesc și bucură trupul și simțurile sale, iar cele neplăcute neînțeleptului hrănesc mintea și înțelepciunea lui, căci prin ele vede înnoirea lucrurilor și semințele viitoarelor bucurii.

* Nu este ușoară cărarea zeilor, dar nu uita că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesubt, ușorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care unește este mai mare decât puterea ce desparte.

* Lungul și scurtul au același mijloc; cercul mic și cercul mare, globul mic și globul mare, pe același punct se sprijină; nevăzutul și văzutul același loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre înțelepți este cel ce o pricepe.

* Înțeleptul unește pe cel ce vede cu cel ce gândește, cel ce simte și cel ce face, dar neînțeleptul îi desparte. Deschide-ți bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte și cel ce gândește sunt asemeni norilor care vin și pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veșnic și lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viață și moarte, dincolo de bine și rău, dincolo de frumos și urât, dincolo de curgerea timpului.

Câte din aceste legi clare și simple și-au găsit ecoul în legislația care este creată în zilele noastre?

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Salvează la mărimea de: 10px 11px 12px
Despre autor

Claudia Pop-Silaghi

Colaborator

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

31.08.2020
157 afișări
21.08.2020
397 afișări
20.08.2020
206 afișări
28.06.2020
258 afișări
24.06.2020
339 afișări
20.06.2020
531 afișări
07.06.2020
252 afișări
06.06.2020
177 afișări
05.06.2020
562 afișări
04.06.2020
419 afișări
03.06.2020
210 afișări
02.06.2020
166 afișări
01.06.2020
313 afișări
30.05.2020
215 afișări
29.05.2020
389 afișări
28.05.2020
274 afișări
27.05.2020
579 afișări
26.05.2020
270 afișări
26.05.2020
288 afișări
25.05.2020
292 afișări
25.05.2020
1.644 afișări
23.05.2020
442 afișări
23.05.2020
264 afișări
22.05.2020
725 afișări
21.05.2020
545 afișări