FRAGMENTE... DE VIAȚĂ - Libertatea în vremea pandemiei

partea I


10:04timp citire
172accesări
7cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Începutul anului 2020 surprinde omenirea cu atacul brutal al unei pandemii care seceră vieți fără cruțare! Un virus nou, invizibil ca toate celelalte, dar care se extinde cu o viteză apocaliptică, izbește civilizația acolo unde ea se simte mai stăpână pe viitorul ei! Rând pe rând, noua ciumă se propagă de la Est la Vest și de la Nord la Sud, traversând oceane și lanțuri de munți ca și cum relieful nu ar putea-o atenua.

Dar dincolo de puterea atacatorului, surprinde oboseala învinsului. Lumea s-a lăsat infiltrată de o spaimă irepresibilă abia atunci când moartea a bătut cu coasa sa ascuțită în timpanele tot mai groase ale unei civilizații ce părea robustă și înfloritoare; o pace mondială ce obișnuise ființa cu lenea copleșitoare de a gândi și trăi în conflictul pe care îl încheiase până în zilele noastre cu un război!


Ultimul, devastator, fusese scufundat sub o placă de uitări colective, făcându-l un ecou tot mai vindecat al trecutului. Armele amuțiseră. Națiunile se pregăteau de un lung somn fericit. Dar în acest Eden derizoriu apăruseră deja semnele unei degenerări tot mai extinse. Oamenii nu mai luptau cu condiția lor ca să trăiască, ci trăiau ca să-i deguste luxurile. Dar așa fusese să fie!

După secolul trecut, al scriitorilor ca faruri de ceață, al intelectualilor de lux, în armură morală, eșuați în căutarea unor căi noi spre umanismul teoretic, în timp ce societățile, asemenea unor bidivii înnebuniți, zvâcneau sub șeile lor, după două măceluri decontate de legea crimei și a puterii, după o fereastră de primăvară a unei Europe îmbătrânite, urmase un alt început ce părea născut, dintr-o nevastă tânără și un tată bătrân, într-un leagăn mai fericit!

Popoarele acceptaseră în reflex un armistițiu, în speranța că nu vor ajunge iarăși la poarta lagărelor și crematoriilor. Europa părea o șansă definitiv câștigată fără a se fi observat la timp că oamenii ei căzuseră încet-încet sub vraja unei indolențe istorice! Națiunile, cândva militante, deveniseră conglomerări multinaționale ori aziluri larvare de rentieri în care absența pericolelor îi făcuseră să uite că pacea este un somn scurt a războaielor. La adăpostul prosperității, gândirea se osificase în poncife de consum pe care pe care cetățenii le adoptaseră aproape fără să știe, asemenea unor bancnote ieftine cu care puteau cumpăra doar propriilor abjurări și iluzii.

Omenirea căzuse pradă somnului cel lung al unei lumi pe sfârșite.

Privisem nu o dată o reproducere a pictorului George Tooker, Dormeur, în care o omenire de capete asemenea, continuau să moțăie în timp ce pe deasupra tuturor se acumula energia neagră a unui nou dezastru. Dar cum să numești viitorul altcumva decât o cloacă de blesteme, preschimbate, când te așteptai mai puțin, în primejdii și în dezastre? Asta e, omenirea dormea, dormea adânc, tot mai greu de trezit din somnul ei de moarte!

Rând pe rând continentele deveniră lagăre de concentrare, “sanatorii” sordide în care bolnavii tot mai mulți desprinși de libertățile lor protectoare își dovedeau neputința de a supraviețui fără ele.

Primii infectați deveniră monstruos de rapid o enorma masă umană speriată de moartea lor tot mai apropiată.

Oamenii uitaseră să moară!

Nu uitaseră, în schimb, că sunt efemeri, că sunt perisabili, că sunt uitabili, că rotița vremii se rotea fără ei, preocupați cum erau să se fotografieze, să se filmeze, cu neodihnitele lor surâsuri de o stupizenie morbidă! Tânjeau după o veșnicie lâncedă în care puțini adăugau melasei colective și altceva decât povara trupurilor lor. Ori moartea pe capete, fără antidot, îi aduceau pe oamenii la cărțile Apocalipsei, în încercarea de a-și căuta vindecarea la această epuizare universală. Umanitatea panicată capitula și singura soluție era să își rupă legăturile intrinsecei dintre cei ce se molipsiseră deja și cei ce se puteau molipsi. Pentru început își predau bătrânii unor stadii de pensii tot mai scurtate.

Trăiseră prea mult, cu folos tot mai puțin, iar cetatea îi sacrifica aruncându-i peste bord în hăul neantului. Dar virusul se dovedea nesătul. El pretindea din ce în ce mai multe sacrificii pe care, de la un moment dat, disperarea nu le mai putea plăti! Și curând, cine s-a fi gândit, cetatea fericită s-a dovedit o închisoare asediată. Un lazaret păzit, înconjurat cu sârmă ghimpată, altfel zadarnic, cu gardieni speriați ce priveau dinăuntru afară, dispuși să devină frenetic temnicerii propriilor semeni ce dădeau semnele, altfel nedovedite, altfel ambigue, ale așa-zisei pandemii făcută vinovată de contaminare, căci virusul nu-și arătase fața, doar victimele preferate de contaminare, izolându-i în case, cartiere, orașe, lagăre așa-zis medicale pe fruntea cărora lipiseră simbolurile reînnoite ale morții, două oase încrucișate împrumutate din garderoba lagărelor de concentrare.

Deșertul tătarilor se extindea rapid sub crucile defuncților tineri.

Și noua ciumă a virusului necruțător izbea acolo unde orașele erau protejate mai puțin. În sufletele nevolnice ale oamenilor. Ele cedau primele, speranțe lor, acolo unde spaima făcea ravagii. Acolo unde teama de moarte putea îngropa definitiv speranța de viață din timpul de grație definitiv pierdut al anului 2020! Cel puțin în Eurasia și Americile adiacente! Europenii cădeau pe capete în tranșee improvizate pe care guvernele lor le ridicaseră în ultima clipă: izolare, carantină, armata pe străzi, stări de necesitate devenite prea ușor de asediu!

Destinul putea privi de-a dreptul tulburat în profundul unui mod de a fi care, rând pe rând, se lepădase de fundamentele lui finale. Și parcă peste toate învierea miraculoasă a unor pânze celebre ale Evului Mediu, ce anticipaseră spasmele unei umanități în derivă. Era destul să privești tablourile dedicate nimicniciei umane ale unui Hieronymus Bosch ori De Chirico, pentru a regăsi familiarul pervers în care ne-am târât și înjosit clipele de viață terestră! Era destul să scrutezi pânza orbirii colective a pictorului Bruegel cel Bătrân în care șiruri de orbi înaintau în întunericul scurs chiar din sufletul lor imund!

Împinsă de la spate de o gerontocrație depravată și vicioasă, prețioasa noastră lume agoniza la lumina zilei! Duse erau carnavalurile păgâne, parangheliile rutului, bacanalele desfrânate, bâlciurile creaturilor primitive ce se prosternau la poalele Vițelului de Aur, dusă era libertatea, dar nu și libertatea de a și-o consuma inutil ori de a și-o batjocori! Noua păgânitate stătea înfricoșată în hrubele străvechi ale orașelor Sodoma și Gomora, așteptând ca mânia lui Dumnezeu cumva să obosească!

O nouă istorie erupea nimicitor, aceea în care Moartea era suverană! Și în jurul ei, doar vieți mărunte cu dinții tociți, în încercarea maximei umilități de a mai trăi puțin, doar politicieni fățarnici, demagogi și rebarbativi, ce-și semănau unii altora. Ce diferență mai era între o Merkel și un Macron, între un Trump și un Putin? La ce bun? Eram cu toți martori ai unei Apocalipse ce se reînnoia! Un sfârșit al unui nou început ori un început al sfârșitului uman? Sau o amânare tot mai scurtă a scadenței de a trăi oricum? Și, peste toate, peste pandemia fără de chip, iarăși un Saturn de Goya devorându-și copiii, Ciuma totalitară, starea de asediu, arestarea libertăților sub pretextul unei amenințări generalizate!

Statele recurg și la această suprimare a drepturilor și libertăților, pentru a-și obliga cetățenii să se refugieze în bârlogurile unor timpuri atavice. Cândva, un Pinochet a introdus asedierea unei națiuni pe motiv că socialismul infiltrează societatea chiliană; Franco a folosit starea de asediu pentru a-și acoperi crimele; Generalii Argentinei au combătut febrilitatea unei populații doritoare de libertate aruncându-i pe rebeli în Atlantic! China, Rusia și Statele Unite tânjesc să stăpânească deplin metodele represive care să le permită să supraviețuiască unor revolte rebele. Statul este un agresor natural al libertății umane! El trebuie continuu constrâns să negocieze cu cei pe care îi amenință! Dar câte state țin cont de nevoia de moderație? Aici apare și va apărea rolul rebelului! Vor exista continuu ființe pentru care libertatea are preeminența finală. Ian Palach, Liviu Corneliu Babeș sunt martiri ai libertăților noastre

Și dacă ne prefacem că-i uităm, o facem din indecență, egoism și rușine! Și poate de aceea rebelii oferă, salvator, soluția finală a stărilor de asediu!

A nu te lăsa convins, a nu te lăsa înșelat, a nu te lăsa constrâns să depui armele, a nu te lăsa oprimat de teamă că ești prea mic pentru a face față cuiva mai puternic, a fi vigilent! Istoria românilor a dovedit că rezistența la dictatură este echivalentă cu apărarea libertății! Libertatea nu e pe gratis. Ea nu funcționează de la sine. Ea trebuie apărată! Starea de asediu a timpurilor din urmă este efectul unui complot natural al celor nedrept de puternici în fața celor nedrept de sărmani! Starea de asediu își arată astăzi din nou ghearele în România! Nu ne putem preface că drama nu ne privește. Noi suntem hrana ei, ceea ce o stare de asediu poate devora, trupul și sufletul omului care nu a știut să își apere libertatea!

Dar colonia oamenilor ascundea vibrații tot mai periculoase. Marile Puteri se pregăteau din nou pentru ce e mai rău. Iar, În rest, drama corozivă a omului mereu fericit. Trăia mai mult, cu suferințe mai puține, lâncezind tot mai lamentabil între parantezele unor existențe extinse până la rupere. Și pe deasupra tuturor pegra absurdă a unei lăcomii hămesite.

O pace mondială ce obișnuiește ființa cu lenea copleșitoare de a gândi și trăi în conflictul pe care îl încheiase până în zilele noastre cu un război!

Ultimul, devastator, fusese scufundat sub o placă de uitări colective, făcându-l un ecou tot mai vindecat al trecutului. Armele amuțiseră. Națiunile se pregăteau de un lung somn fericit. Dar în acest Eden derizoriu apăruseră deja semnele unei degenerări tot mai extinse. \

(va urma)

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Claudiu Iordache

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

27.08.2020
187 afișări
09.08.2020
131 afișări
29.06.2020
377 afișări
11.06.2020
172 afișări
25.05.2020
295 afișări
22.05.2020
425 afișări