Licitația – camuflare pentru abuzuri și corupție


04:36timp citire
855accesări
85cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Toate țările cu regim politic anti-democrat, capitalist, au instituit legal –ceea ce este ilegitim, pentru că elimină de la răspundere persoana juridică organizatoare și, mai ales, persoanele interesate și corupte din conducere- licitația ca formă de obținere de către persoane (fizice și juridice) a unui drept de închiriere/ concesionare, în condițiile în care există mai mulți doritori (concurenți).


Funcționînd ca adevărată păcălire a credulilor, organizatorii licitației, de exemplu Primăria (care a primit de curînd, împreună cu orașul, o denumire paralelă, explicativă, absolut ne-necesară și ridicolă, ”unitate administrativ teritorială”, UAT, care a fost oUATă de guvernarea micuțului, pretins Mare, ”partid” răcnitor, dirijat de Răcnitorul șef de la Cotroceni, spre a demonstra că face, totuși, ceva), organizează în amănunt fantasmagoria spre a cîștiga licitația, fără nicio îndoială, persoana concurentă în pielea căreia se ascunde, de regulă, fie direct Primarul, fie un intermediar care ”cotizează” gras către autorități (datorită nămolului de bănet nerambursabil).

Siguranța păcălirii este asigurată ab inițio prin modul de organizare și componența în care se constituie Comisia de licitație, în care se cuprind, fără excepție, persoane devotate conducătorului, de regulă experimentate în multe și stufoase acțiuni contravenționale și infracționale care, de cele mai multe ori, rămîn nesancționate, deoarece întreg sistemul statului este împănat de slujitorii micilor grupuri sociale ale Burgheziei, Moșierimii și Bancherimii (cu o pondere totală de circa 2-3 procente), acestea organizîndu-și (în cei 31 de ani de la Contrarevoluție) multe sute de găști pe care le-au poreclit ”partide”, sprijinite de alte 10-12 procente ale Telectualității ruptă de popor, în vreme ce imensitatea Poporului -Țărănimea și Muncitorimea, clasele sociale de elită ale societății noastre- este blocată la organizare politică chiar prin texte din Constituția contrarevoluționară anti-democrată și anti-națională, precum și prin legi speciale.

Licitațiile cele mai frecvente se petrec la primării pentru concesionarea pășunilor din localități (ouate sau ouaturi) și alpine, pentru care concurează infractorii cei mari –care dețin, prin acte false, turme de oi și cirezi de vaci de ordinul miilor- ei fiind reprezentați de persoane juridice în care apar ca membri chiar infractorii sau rudele lor, care au cîteva animale la rolul agricol, neintrate însă în patrimoniul cooperativei sau asociației, fiind astfel fără drept de a participa la licitație deoarece nu asigură încărcătura legală prevăzută de actele normative pentru un hectar.

Intervine însă, ”profesional”, SECRETARUL GENERAL (parcă ar fi Stalin sau Ceaușescu !) al oUATei care, fiind jurist, explică ”prostimii” că este legal să participe la licitație cooperativa dacă membrii ei dețin animalele proprii și le au înscrise în registrul agricol, necontînd că nu au intrat în patrimoniul cooperativei. Confirmă cu însăilare falsă și reprezentantul DSV care, cu antet, număr, dată, semnătură și ștampilă, precizează că proprietarii dețin numărul de animale (amplificat de două-trei sau mai multe ori), deși nu apar pe piață cu lapte și produse lactate, carne, piei iar… lîna, salvatoare din străvechime, o aruncă acum în rîpi ”țăranii” care nu mai sînt Țărani, ci Viermieri, infractorii care, din șmecherie, nu sînt numiți ceea ce sînt, adică Arendași, viitori Burghezi ori Moșieri.

Aflați în totalitate în Putere (din 1946 și în prezent), deținînd în totalitate și Administreația, ciocoii peceriști cei vechi și cei noi (fără carnete roșii-verzulii) și-au creat după 22 decembrie-cel-negru și l-au îmbunătățit mereu un sistem specific de jefuire a țării și a ”prostimii”-format din toate actele normative, începînd cu Constituția, legi speciale, infinitatea de coduri și cea colosală de HG, urmate de cohorte inepuizabile de Metodologii, Lămuriri, Ordine, Dispoziții, Protocoale, Formulare ș.a. ș.a. prin care să nu poată fi trași la răspundere și sancționați chiar de nimeni, căci nici nu-și pune cineva această grijă, deoarece nămolul ”competenților” este una și aceeași clică imensă, urbis et orbis, numărată în noiembrie 1989 la 3.831.000, iar pe parcurs, concomitent cu mici plecări în neant, s-au adăugat cca 4.000.000 de foști uteciștii, precum și alte cca 8.000.000, membri de familie ai celor 3.831.000, pentru că știm zisa poetică definitorie:”Partidul e-n toate, e-n cele ce sînt/ Și-n cele ce mîine vor rîde la soare;/ E-n holda întreagă și-n bobul mărunt,/ E-n viața ce veșnic nu moare”…

Într-un regim politic democrat –de care mulți au uitat prin trecerea amarului de vreme de 30 de ani- bunurile se atribuie direct, pe bază de dosar în raport de care toate persoanele implicat răspund pentru orice neregulă (moral, politic, administrativ, disciplinar, civil, contravențional, penal). 

16 noiembrie 104 e.d.

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Prof. Ungureanu I. Gheorghe

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

17.12.2020
790 afișări
24.11.2020
855 afișări
13.11.2020
625 afișări