Încărcare
Mă refer, în cele de mai jos, la consecințele juridice și morale ale declarării de către CNSAS a calității de colaborator al securității în persoana actualului guvernator al BNR, domnul Mugur Isărescu.
Precizările sunt necesare întrucât foarte multă lume s-a arătat sceptică în privința șanselor ca acest eveniment (epocal, în opinia mea) sa producă efecte și, în plus, deoarece influencer-ii care i-au slujit iobăgește până acum domnului Isărescu au început să deplângă decizia CNSAS, temând-se pentru soarta tărișoarei în absența mult-iubitului faraon.
În orice caz, vorbim – să fie clar - de o mult așteptată deconspirare a unui colaborator al fostei poliții secrete comuniste, o persoană care, după 1990, a devenit un stâlp cvasi-indestructibil al societății „democratice”. Or, această societate s-a bazat, în primii ani de după Revoluție, pe căutarea cu ardoare a bunăvoinței unor instituții democratice, cum erau pe atunci NATO și CE (și numai sunt acum). Ulterior, această societate și-a făcut o cheie a aparentului succes din alianța și parteneriatul cu aceste instituții, care au fost dușmanii ireductibili ai securității în epoca ante-revoluționară. A ține sub tăcere aceasta jenantă poveste de dragoste și trădare securiste ar fi un semnal deosebit de prost în privința determinării pro-stat de drept și anti-dublu standard sau limbaj a acestor instituții în care (încă mai) avem încredere.
Ca și celelalte persoane vizate de art.3 din OUG nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, persoana care candidează pentru postul de guvernator al BNR depune la CNSAS o declarație pe proprie răspundere din care sa rezulte ca NU au avut calitatea de lucrător sau colaborator al Securității. Este ceea ce rezulta din art. 5-1 din aceasta OUG nr.24/2008.
În cazul în care o persoana depune o astfel de declarație, care se dovedește apoi falsă, ca urmare a unei cercetări efectuate de CNSAS, din oficiu sau la cererea unei organizații non-guvernamentale*, persoana în cauza este pasibilă de închisoare pentru fals și uz de fals.
În cazul domnului Isărescu Mugur, deconspirat ca fiind „Manole”, colaboratorul Securității, falsul și uzul de fals sunt, începând cu emiterea raportului CNSAS, evidente și public probate. Deja Parchetul general se poate sesiza din oficiu contra sa.
Interesant este că, în baza art. 12-1-12-2 din aceeași ordonanță, CNSAS poate să îl declare colaborator al securității chiar și pe cel care a fost inițial declarat „curat”, printr-o decizie administrativă sau judiciară, chiar definitivă, dacă se găsesc ulterior probe incriminatoare (chestiunea este normală și logică pentru juriști - în procedura judiciară a revizuirii, o hotărâre judecătorească demult intrată în puterea lucrului judecat poate fi repusă în discuție dacă se găsesc probe noi, necunoscute la data pronunțării). De aceea, deși domnul Isărescu a primit în repetate „certificate de bună purtare” de peste tot, asta nu înseamnă că nu a fost și nu este încă un turnător al Securității.
Odată ce hotărârea judecătorească va fi devenit irevocabilă, domnul Isărescu va fi demis de drept și, implicit, va pierde, retroactiv, toate drepturile încasate în calitate de guvernator: salariu, pensie de la stat cumulate cu salariul, cadoul de pensionare (care nu a mai fost pensionare) și, cel mai important, dreptul la comisioane din sistemul bancar și la preturi de protocol pentru vinul făcut de propria casa de vinuri din Drăgășani.
Nu are importanță că procesul pentru stabilirea judiciara a calității de colaborator al securității va dura ani de zile, așa cum se întâmplă și în cazul lui Băsescu (alias Petrov). Soluția este, ca și în cazul lui Petrov, previzibilă: verdictul îi va fi defavorabil lui Manole, întrucât în 3-4 ani, falsul faraon va fi pierdut și ultima urmă a aurei de invincibilitate și intimidare cu care vă obișnuise. Coborârea sa de pe soclu va fi rapidă și, de aceea, prima care va cădea va fi masca respectabilității, cu toata migala cu care și-a aranjat-o în ultimii 30 de ani.
Oricum, va invit la un exercițiu de imaginație.
Vi-l imaginați pe Isărescu prin instanțe, timp de 3-4 ani, încercând să își probeze nevinovăția? Eu da! Sunt chiar nerăbdător să formulez cerere de intervenție în dosar, pentru a afla și face publice și alte aspecte ale trecutului măreț de turnător al lui „Manole”. Poate vedem și cum a reușit să își facă o teză de doctorat pe baza de „inspirație” din revista The Economist din anii ’80 ai secolului trecut.
Vă imaginați BNR și sistemul bancar plătind bani grei la presă pentru a spăla imaginea pătată a guvernatorului lor etern în tot acest timp în care se va lupta să își “repereze” onoarea? Eu da!
Vă imaginați zeci, sute de analize, editoriale, scenarii de soc economic, cum ar fi creșterea „naturală" a inflației, a ROBOR, a cursului de schimb, totul construit pentru a acoperi pata de neșters de pe cariera guvernatorului etern? Eu da!
Vă imaginați eforturile făcute de influencer-i și politicieni de cârpă pentru a "proba" că, fără el, marele și eternul guvernator, țărișoara are toate „șansele" de a intra în faliment, în calamitați naturale și dezastre inimaginabile? Eu da!
De fiecare dată, voi fi acolo pentru a vă trage de mânecă pe toți, dar mai ales, pentru a-i trage de mânecă pe politicienii îndatorați lui „Manole”. Voi fi vocal și neîndurător atunci când, cu dubla măsură, politicienii vor spune că unii securiști sunt buni și pot să devina proprietari prin uzucapiune (posesie îndelungată) asupra unor demnități publice.
De aceea, eu nu mă îngrijorez deloc că instanțele s-ar putea să tărăgăneze procesul lui „Manole” Isărescu.
De altfel, sancțiunea cea mai importantă pentru un om care se pregătește de retragere este cea morală. Nimeni nu îi va mai face statui și nu îi va mai da medalii lui Isărescu. Dimpotrivă, cele deja acordate vor fi retrase - inclusiv calitatea de academician fără opera pe care a obținut-o. Iar aceasta sancțiune, oprobiul moral, este deja executorie.
De fiecare dată când un raport, o luare de poziție, o conferință pe teme serioase, o ședință tete-a-tete cu premierul sau cu președintele etc., pata de neșters pe cariera va fi acolo, va sari în ochi. Grav este că mai toată credibilitatea instituției pe care o va mai conduce încă o vreme (din blocaj emoțional sau din inerție) va fi pusă la pământ. De aceea, este o chestiune de zile sau săptămâni până când aliații externi ai României și șefii instituțiilor financiare internaționale, inclusiv BCE, îi vor cere demisia domnului Isărescu.
*cererea de verificare și de deconspirare a domnului Isărescu a fost depusă, în doua rânduri, de subsemnatul, în numele Asociației Parakletos, un ONG al consumatorilor care, în prezent, este executata silit și, cel mai probabil, va fi falimentată de sistemul bancar, atât de „moral” și „drept” păstorit de domnul Isărescu;
**pe vremuri, așa zișii luptători anti-corupție clamau “principiul” după care corupții și securiștii trebuie să își probeze nevinovăția; am spus atunci, în vacarmul protestelor din ianuarie - februarie 2017, că această întoarcere cu fundul în sus a principiului prezumției de nevinovăției este o sabie cu doua tăișuri și se va întoarce împotriva celor care o țin în mână; unii dintre protestatari și “luptători” anti-corupție au fost dl. van Groningen și dl. Vasilescu (un alt „curat” din punctul de vedere al turnătoriei profesioniste din anii pre-revoluționari)