Naționalismul înseamnă echilibru

Odată cu apariția în fruntea scenei politice din România a unei formațiuni care s-a străduit să creeze confuzie prin limitarea naționalismului la dimensiunile patriotismului, mulți dintre „reprezentanții de seamă” din presa din ce în ce mai ... doctă și-a (re)găsit subiectul „naționalism, naționalist” ca posibilitate de refulare a „obidei” de a nu putea scrie obiectiv, imparțial și argumentat un articol la adresa acelor partide care le asigură veniturile la schimb cu demnitatea.

Încercând să înțelegem de ce „ziariști”, „jurnaliști”, „prezentatori”, „moderatori” și alți „etc”, care și-au făcut un „renume” prin slujirea atentă și îndelungată a intereselor unuia sau altuia dintre partidele politice existente, constatăm, la o privire mai atentă, că „libertatea de exprimare” acordată de stăpânii acestora atunci când vine vorba de cuvintele „naționalist” sau „naționalism” se poate asemăna cu expresia: „Dă drumul la toți câinii! Șo’ pe ei!”

Ținuți în lesa salariului sau veniturilor care le „cocoșează” demnitatea și onoarea, acești „exponenți” ai „opiniei publice” s-au aruncat asupra cuvintelor (și derivatelor lor) „naționalist” și „naționalism” cu toată ura adunată de rănile provocate de lanțul în care au ales să se așeze! Prinși în capcana lipsei de valoare care să genereze conținut de calitate suficient de ridicată pentru a garanta încasări care să le asigure subzistența, „ciornalistul” își prezintă cu toată ura, incompetența și lipsa de educație, opinii care mai de care mai alambicat, colorat și împopoțonat prezentate despre naționalism și naționaliști!

Greșeala eternă pe care o comit este aceea de a asocia în mod constant naționalismul cu extremismul! Pentru cei superficiali și lipsiți de practica etică a minimei documentări, naționalismul înseamnă fascism, xenofobie, epurare etnică, etc. Fracțiunea de secundă necesară gândului „oare este adevărat?” care ar trebui să se nască la fiecare articol este anulată de ideea inoculată de servilismul politic „Nu contează dacă este adevărat! Tu scrii că așa plătim noi să scrii!”. Obișnuința de a scrie „la comandă” a anulat demnitatea de a verifica informațiile atunci când subiectul „este la liber”!

Și uite așa vedem mulțimea de docți care apar în formă „elevată” de mare „anal ist politic” scuipând cuvintele „naționalism” sau „naționalist” „la întâmplare” exact în zona de denigrare a oricărei forme reale de naționalism. Există chiar un mare „știitor de de toate” care este folosit pe post de papagal evoluat la mai toate posturile TV atunci când acei realizatori de emisiune îl invită fie în platou, fie la telefon să-și exprime hidoșenia sufletului. Alături de acest individ s-au „aliniat” în mod „liber” toți cei care sunt „de-o plată” cu el. Cam ca în cazul „A zis șefu’? Zicem și noi! Că el e doct și dă bine ca el!” Pentru individ, să fii „șef de turmă” este mai important decât să vorbești documentat! Acesta crede că dacă a citit 10 pagini anti-naționaliste a devenit brusc expert în domeniul naționalismului, doar pentru că celelalte 100.000 de pagini citite despre altceva îl fac expert în alte domenii.

Majoritatea „șefilor de turmă” care pomenesc cuvintele naționalism sau naționalist nu reușesc nici măcar să definească noțiunile! Întrebați în particular se bâlbâie bombastic, fornăitor și pe un ton ridicat atunci când sunt întrebați: „Ce este naționalismul?” declamând definiții ale unor segmente de naționalism „convenabil” găsite a fi strict anti-normal, anti-rațional, anti-natural.

În polemica articolelor sau intervențiilor pe temele politice „standard” de tip stânga vs. dreapta există material de documentare prealabilă într-o cantitate suficient de mare din care să rezulte versiunea extremistă a unei (dez)orientări politice. Niciunei persoane cu minimă educație și minimă decență nu-i plac extremiștii, indiferent că aceștia sunt de stânga, de dreapta, de centru, etc. Extremiștii sunt paria oriunde! Nimic nu se poate face prin măsuri extremiste! Măsurile extremiste sunt măsurile lipsite de demnitate, lipsite de sensul și logica firească a naturii și a vieții! Orice formă de extremism trebuie combătută chiar și pentru simplul motiv că exprimă o scindare a valorilor și conținutului natural și firesc al oricărui subiect! Extremele sunt întotdeauna de evitat și de ocolit!

Și dacă așa stau lucrurile cum se face că exact cei care „combat” extremismul proferează injurii și ofense la adresa naționalismului? Adică ei „combat focul cu foc”, dar ei nu sunt extremiști? Dacă înjuri sau jignești un naționalist sau orice naționalist urlă demnitatea în tine sau zbiară extremistul ofuscat și recalcitrant ținut cu botniță de partid și hrănit cu paiul printre zăbrelele botniței?

Din dorința eternă de a „pune etichetă” pentru a „defini” ceva, jurnaliștii din România ponegritori ai naționalismului, încearcă să „înfiereze” apucăturile extremiste ale câtorva, folosind exact aceleași metode extremiste, dar din sens invers!

Faptul că răul este perceput mai acut decât binele s-a tradus în zicalele tuturor popoarelor și națiunilor printr-o frază care poate suna cam așa: „Nu contează cât bine faci! Doar o dată dacă ai făcut rău, chiar și din greșeală, lumea te va ține minte pentru răul făcut o dată, nu pentru binele făcut o viață!”. Principiul acesta născut din firea omului aduce la același nivel orice formă de ideologie politică.

Extremismul se regăsește în fiecare partid politic non-naționalist care asociază sub orice formă, în orice împrejurare, sub orice pretext naționalismul cu extremismul! Denigrarea naționalismului prin stricta asociere a acestuia cu extremismul reprezintă forma de extremism de care dau dovadă partidele non-naționaliste fie în mod direct, prin reprezentanții acestora, fie în mod indirect, prin „ciornaliștii” care coboară la nivel „de duzină” pentru a compune și „servi” meniul comandat de plătitorii de salarii!

În fapt, naționalismul are un conținut mult mai nobil decât al oricăror (dez)orientări non-naționaliste. Naționalismul privește la toți membrii unei națiuni ca la un tot unitar. Pentru naționaliști, națiunea în totalitatea sa, include și dezorientații anti-naționaliști. Și o face fără ură, fără reticență, fără discriminare de vreun fel. Naționalismul este modalitatea de exprimare a unității unei națiuni, în vreme de orice altă formă de organizare ideologică separă elementele componente ale națiunii în tabere „de stânga”, „de dreapta”, „de centru”... de...geaba. Națiunea este unitară, iar recunoașterea unității națiunii se poate face numai de către cei suficient de onești și drepți. Frica de a-și pierde „adepții” transformă „partidele politice cu orientări standard” în țarcuri înconjurate de garduri electrificate!

Din păcate naționalistul onest alege să-și piardă libertatea naturală a gândirii firești și intră în țarcul de partid sperând că fânul sau nutrețul de acolo are un gust mai bun. Încet și sigur el va deveni hrana de pe masa slugilor care „îngrijesc” turma sau a stăpânilor care plătesc slugile. Uneori, din ce în ce mai des, stăpânii vând țarcul către alți stăpâni, cu tot cu turmă!

Naționalistul real nu poate fi cumpărat, nu poate fi vândut și rămâne liber! Zâmbetele sau rânjetele de pe fețele celor care citesc această declarație și nu o cred, nutrind în sine speranța că de fapt realitatea este exact aceasta, sunt dovada nimicniciei în care se zbat!

„Gânditorii” care vor spune că de fapt România este vândută cu totul, inclusiv cu națiunea „aferentă”, nu-și pun întrebarea: „Dacă este așa, cine este extremistul? Naționalistul sau vânzătorul?”. Tot ei ar trebui să-și pună și întrebarea: „Dacă un grup de gargariști vând o țară cu totul, nu cumva grupul acela este extremist?”. Chiar dacă și-au pus (prin absurd) această întrebare, și-au „înghițit” cu totul și răspunsul: „O fi, dar dacă ei mă plătesc ... eu înghit orice rahat îmi dau ei!”

Bine! Bine! Și ce este de făcut ca să nu rămâi turma vândută odată cu terenul?

Confuzia creată de folosirea zilnică, dusă până la extrem, a expresiei „interesul național” în cuvântările și expresiile parlamentare a făcut ca „interesul național” asociat cu teritoriul țării și resursele acesteia să devină o pseudo-definiție a patriotismului, atunci când constatăm că politicienii și slugile acestora „se rup în bătaie” pentru „a apăra interesul național” în folosul semnificativ al unuia sau altuia dintre partidele în care sunt înscriși!

Toți sunt plini de „patriotism”: „Ne iubim țara!”. „Uitând” să adauge: „pentru că mai avem de luat din ea cât vom mai putea!”

Zbiară „demnitatea” în ei: „Vrem binele oamenilor!”. „Uitând” să adauge: „după ce o ducem noi bine, dacă mai rămâne și pentru ei ceva!”

Fac bătături pe piept de câți pumni își dau: „Noi am ridicat... noi am făcut... noi am dres...”. „Uitând” să spună: „voi ați muncit fraierilor cum am zis noi să faceți ca noi ăștia din partidul X să ne putem trage în buzunare cât mai mult”

Vezi fețele lor lipite pe orice gard, stâlp, ecran sau articol, spre „inundare” cu imaginea „politrucului” destoinic, „cel mai băiet dăștept” cu „putirință” de putere, exact ca și modelul „celui mai iubit fiu al poporului”. Acum vedem mai mulți! La fel de „cei mai iubiții fii” dar ai partidului din care fac parte!

Pentru orice partid non-naționalist asumat prin statut, „realizările celor mai iubiții fii ai partidului” se „văd vizibil” atunci când cauți în jur pădurile, fabricile, economia, comerțul, etc. Unele dispar vizibil, altele devin vizibile ca fiind „de partid” sau „cu spate” în partidul X.

Patriotismul lor este măsurat prin valorile pe care le fură, sau pe care le fac dispărute pentru a încasa firmituri. Patriotismul lor este limitat la cât pot să fure!

Naționalismul include implicit și patriotismul. Patriotismul NU include implicit și naționalismul! Profitând de includerea implicită a patriotismului în naționalism, jignitorii extremiști ai partidelor non-naționaliste folosesc orice șansă în care patriotismul măsurat al unora să fie transformat în ofensă la adresa naționalismului. Astfel că expresii de genul „patrioții naționaliști extremiști de dreapta” sau „naționaliștii, extremiștii de dreapta, vor să destabilizeze țara” sunt des întâlnite în „scriptica” populisto-partinică a ciornalismului de impact.

Când spui naționalism și patriotism ai definit întreaga națiune și teritoriul de origine al acesteia. Tu, ziaristu’ lu’ Pește, când jignești toți naționaliștii asociindu-i explicit și permanent cu extremiștii, având grijă ca în orice propoziție care include „extremist” să așezi pe același nivel și „naționalist”, adu-ți aminte că plata salariului tău sau veniturile tale includ și banii încasați de la „patrioții” care „iubesc țara” pentru că încă mai pot fura sau vinde din ea, și „iubesc poporul” pentru că cineva trebuie să muncească pentru ca ei să aibă ce fura! Și când ei fură și tu încasezi ... ești părtaș, nu ziarist!

Nouă, naționaliștilor reali, onești și demni, celor discriminați de atitudinea extremiștilor din toate și oricare alte partide și slugi aservite acestora, nu ne rămâne decât să strângem rândurile, în mod natural pentru a repoziționa poporul român acolo unde a fost dintotdeauna: stăpân în propria lui țară!

Avem acum un „Parlament” compus vectori ai unor forțe ideologice extremiste, anti-românești, anti-naționale care au o singură idee comună, fixă, stabilă și pentru care luptă din răsputeri pe toate planurile: „România trebuie să existe doar cu denumirea! În fapt ea nu mai trebuie să aparțină românilor! Radem tot, vindem tot, încasăm tot și pentru ce rămâne, dacă rămâne, ne ocupăm începând cu următoarele alegeri, dacă s-or mai face și alea!”

Toți cei care se consideră naționaliști „și-au luat-o” de la fiecare, pe rând, după cum au votat sau nu au votat. Și-„au luat-o” de la FSN și până la ultimele formațiuni intrate în politica „de înaltă clasă”. Au „mușcat” momeala patriotismului pentru că nu au văzut cât de „măsurat” este. Cât de „valoros” este doar pentru unii!

Dezamăgirea lor se transmite prin mesaje de genul: „Sunt sătul de politică și politicieni!” sau „Ce rost are, că ei oricum fură tot!”.

Dezbinarea românilor, ridicată la rang de politică de stat, fragmentarea teritoriului ridicată la rang de politică guvernamentală, distrugerea educației, ridicată la rang de strategie națională sau distrugerea oricăror inițiative românești, aruncate în derizoriu, sunt doar câteva dintre obiectivele urmărite cu asiduitate de „forțele politice din România”.

Nepăsarea, indiferența sau revolta a 75% dintre români a fost pur și simplu afișată în momentul în care „alegerile” s-au încheiat! Când trei sferturi dintre români nu mai vor să aibă sau nu mai au niciun cuvânt de spus în privința tuturor partidelor „intrate” în „Parlamentul” actual este mai mult decât evident că undeva lipsește ceva!

Deși pare că lipsesc multe, lipsește doar un singur lucru: unitatea românilor! Of! Și expresia asta a fost folosită și răs-folosită până când a devenit desuetă, inutilă și lipsită de ... expresie.

Peste tot vezi grupulețe și grupușoare de români care cred în același lucru, dar o exprimă diferit. Orgoliul fiecăruia îi împiedică să accepte că exprimările altora pot fi mai bune. Indiferent de cuvintele folosite de fiecare, toți vor unirea românilor.

Și ce vă oprește români să vă uniți? Ca oameni onești și curați la suflet, ca naționaliști și patrioți:

Poftiți la testul unirii! Vă așteptăm!