80 de ani de la moartea lui Nicolae Iorga

Omagiu


10:06timp citire
286accesări
132cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Pios omagiu lui Nicolae Iorga - acestui titan primordial al culturii române: istoric, critic literar documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.


„Am onoarea de a vă comunica că în ziua de 28 noiembrie 1940 s-a găsit cadavrul profesorului Nicolae Iorga, dimineața, la orele 07:15, pe moșia domnului Radovici din marginea de est a comunei Strejnic, județul Prahova. Autorii, până în prezent, nu au putut fi identificați.” - Raportul 2024 din 29 noiembrie 1940 a comandantului Legiunii de Jandarmi Prahova - lt. col. Alexandru Ionescu, către Prefectura județului Prahova.

La data de 27 noiembrie 1940, șapte persoane în negru stau în ușa casei din Sinaia a savantului Nicolae Iorga. S-au recomandat a fi „poliția legionară”, solicitându-l pe părintele naționalismului modern la București, pentru un interogatoriu. Fără a opune rezistență, fostul prim-ministru urmează escadronul morții în mașină. Avea să fie călătoria sa spre cele veșnice, în cel mai grotesc mod cu putință - împușcat de nouă ori și abandonat la marginea unui șanț. La 69 de ani, cel mai important intelectual român al secolului XX avea să-și găsească sfârșitul. Enigmele asasinării sale încă bântuie România.

Funeraliile lui Iorga au fost marcate de temere și tăcere colectivă, având loc în anonimat. S-a remarcat lipsa de recunoaștere a unei personalități proeminente a culturii române. Domnea teama celor care l-au cunoscut de a veni pentru un ultim omagiu, în fața unei eventuale răzbunări legionare (*căci asasinatul vremii a fost pus pe umerii cămășilor verzi). În capela de la cimitirul Bellu, Iorga – ca un muritor de rând și ca un anonim oarecare - zăcea alături de neînsuflețitul Virgil Madgearu, marele economist, care avusese parte de aceeași soartă tragică. În preajma celor doi, erau doar familiile îndurerate.

Fără oficialități, fără coroane.

„La moartea acestor oameni care ar fi trebuit să fie conduși la locul de veci de cortegii nesfârșite formate din colegi, foști elevi și admiratori, nu se afla nimeni”. Ziarele de asemenea, au avut interdicție de a publica vreun articol referitor la acest eveniment.

„În zilele de crudă foamete,
Fiindu-le lehamite
În marginea țării întregi
Au vrut s-ucidă pe moșnegi.

Iar ei au zis: Nu fiți păgâni,
Răbdați puțin pe ce bătrâni.
De-a lungul căii morților
Ei sunt în pragul porților”.

Acestea sunt ultimele versuri scrise de Nicolae Iorga, cu o zi înainte de asasinarea sa. Intitulată „Oameni de prisos”, istoricul parcă își prevestește propria moarte.

 


Scurtă biografie a ilustrului Nicolae Iorga

Dincolo de figura impozantă a istoricului și a personalității sale enciclopedice, imaginea pe care Nicolae Iorga o are este cea a unui Titan veritabil. (...) Nicolae Iorga este, fără îndoială, un nume care nu mai are nevoie de aproape nici o prezentare. Este unul dintre numele cu greutate pentru tot ceea ce a însemnat istoria culturală românească. Istoric, publicist, critic literar, memorialist, poet, om politic - rămâne una dintre marile valori pe care le-a dat cultura română. Fie că vorbim de istoria sa personală se cariera sa politică, de opera sa, de personalitatea sa sau despre moartea sa - fiecare dintre aceste discuții e menită să stârnească controverse.

Iorga a fost acuzat că, în ciuda talentului său inegalabil și a muncii sisifice din domeniul cercetării istorice, literare sau documentaristice, în viața privată ar fi refuzat sistematic promovarea și susținerea tinerelor talente ale epocii, (...) deoarece aceștia reprezentau un nou curent - modernismul, pe care Iorga nu-l agrea deloc. (...) a fost văzut ca un monolit învechit, care refuza schimbarea, o vedea ca pe ceva negativ, și prefera o împietrire a valorilor și mentalităților. (...) Deși s-a opus cu înverșunare schimbării, Iorga a reprezentat schimbarea însăși.

Familia Iorga provenea din lumea grecească din insula Kefalonia, deși acest lucru nu este absolut clar. Nicolae Iorga se naște la 6 iunie 1871, la Botoșani. Legătura lui Iorga cu cărțile vor deveni o poveste romantică de-o viață. Despre sine, Iorga spune: „Eu n-am învățat a ceti și a scrie: sânt lucruri care mi-au venit de la sine".

Era tot timpul înaintea celor de vârsta lui, și tot timpul singuratic. În liceu, reușește să intre în conflicte cu profesorii pe tema regulamentelor interioare, fiind mai apoi exmatriculat. Își ia bacalaureatul la 17 ani, reușind să-și termine liceul la o școală particulară. În acești ani, Iorga își făurește propria viziune naționalistă, precum și ceea ce va deveni atitudinea sa anti-clericală, cu precădere anti-ortodoxă, susținând că ortodoxia nu este altceva decât o formă fără conținut.

În perioada studenției, Iorga scrie mai mult în domeniul istoriei, decât în cel al literaturii. În continuare este singuratic și izolat. Tot în anii studenției, îl întâlnește pe A.C. Cuza, de care va fi legat cu o relație - fie de prietenie, fie de dușmănie - pentru tot restul vieții.

Se căsătorește nesăbuit la doar 18 ani cu Maria Tasu, o decizie despre care Iorga spunea că „am plătit mai târziu cu o mulțime de suferințe și durere. Pleacă în Italia cu tânăra sa soție, unde Iorga își începe cercetările despre Șerban Vodă Cantacuzino.

Întors în România, socrul său - Vasile Tasu, îl va prezenta lui Caragiale, Vlahuță și Delavrancea. (...) Junimismul era aproape de ideile sale politice, dar respingea ideile acestuia despre artă. Deși inițial nu a adoptat ideile lui Eminescu, acestea vor ajunge să stea la baza conceptului de națiune a lui Iorga.

Obținând o bursă de studii cu sprijinul lui Odobescu și Xenopol, Iorga pleacă la Paris pentru o perioadă de trei ani, unde va duce o viață austeră. Publică mai multe articole în Revista Istorică, Revista Critică și la Revista Orientului Latin. După Paris, soții pleacă la Berlin, unde acesta adună documente referitoare la istoria românilor din arhive și biblioteci. Urmează Leipzig, Innsbruck, Veneția și Milano. El spune: „cu aceste comori care nu așteaptă decât să fie elaborate pentru a constitui o bază mai extinsă în stabilirea istoriei poporului meu, m-am întors în vara lui 1894 în România".

În România, axându-se acum pe literatură, intră în conflict cu revista Convorbiri Literare, în privința foneticii și ortografiei limbii române. În 1897 publică „Acte și fragmente privitoare la istoria românilor". Tot atunci, la doar 26 de ani, devine membru corespondent al Academiei Române de Științe.

În 1900 divorțează, iar un an mai târziu se căsătorește, cu Catinca Bogdan. La 10 mai 1906 înființează publicația „Neamul Românesc". În 1907 a fondat „Floarea Darurilor" - ca ramură sămănătoristă a ziarului. Articolele sale, precum și atacurile deschise la adresa guvernul și chiar a regelui, declanșează o campanie de ură împotriva sa. În 1907, se întoarce la Iași. În toată perioada menționată, Iorga a continuat să scrie articole, să publice volume de istorie, memorialistică, și eseistică.

În 1911 devine membru plin al Academiei Române. Tot în acel an scrie opera „Istoria lui Mihai Viteazul". Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Iorga pledează pentru intrarea României în război. Între 1914 și 1916 fluxul publicațiilor lui Iorga scade, fiind antrenat în dezbateri și polemici politice. În 1915, publică „Chestiunea românească în Austria și Ungaria" și „Istoria Românilor din Transilvania și Ungaria". (...) În august 1916, Brătianu îl invită pe Iorga în cabinetul său să îl anunțe despre intrarea României în război de partea Antantei. Devenit între timp deputat, și în ciuda conflictelor cu Brătianu, influența politică a lui Iorga nu poate fi negată. Din această dublă poziție - de politician și om de cultură - Iorga a luptat pentru recunoașterea unirii pe plan internațional și pentru consolidarea acesteia.

În 1922, Iorga este în opoziție. Din nefericire, este rupt de realitatea românească, și nu era la curent cu apariția noului naționalism. De la vechi colegi, Iorga începe conflictul cu A.C. Cuza. (...) Din păcate, publicația sa era puțin accesibilă marilor mase, care erau aproape în întregime analfabete. Pamfletele anti-semite publicate de Cuza prindeau mai repede.

Odată cu 1931, cariera politică a lui Iorga ia avânt, în timp ce omul de cultură, istoricul și criticul Iorga începe să fie depășit de vremuri. Viziunea sa istorică, niciodată contestată, își găsește detractorii în intelectualii noii școli. Pe 18 aprilie 1931, Iorga devine prim-ministrul României. Nepriceperea sa politică va face ca toate legile propuse să fie inaplicabile. Frustrat de neputința sa, își prezintă demisia la sfârșitul lunii mai 1932.

În 1933 publică autobiografia „O viață de om așa cum a fost". Deși noua grupare ridicată, legionarii, afirmă cu tărie că au fost inspirați de ideile și naționalismul lui Iorga, acesta neagă în mod repetat orice legătură cu aceștia, fiind deranjat de violența și misticismul lor. (...) Iorga devenise un naționalist conservator, militant pentru supraviețuirea României Mari. Este acuzat astfel că este învechit, nedoritor de a ține pasul cu noile vremuri.

Europa anului 1937 se prăbușea peste tot în Europa. Atunci, Iorga ia o atitudine decisivă împotriva partidelor politice și a democrației din România. (...) Relația lui cu Garda de Fier devine foarte încordată. Conflictul cu Zelea Codreanu îi va pecetluit soarta, după ce, în urma unui proces intentat de Iorga, Codreanu va sta câteva luni în închisoare.

După ce prim-ministrul vremii, Armand Călinescu, împreună cu influența lui Nicolae Iorga, reușește să scoată în afara legii Garda de Fier, va începe măcelul. La 21 septembrie 1939, legionarii prind într-o ambuscadă mașina lui Armand Călinescu, pe care îl împușcă mortal. La 11 octombrie 1940, Iorga are parte de aceeași soartă fiind asasinat, împușcat de peste 40 de ori.

Personalitatea și opera lui Nicolae Iorga au lăsat o impresie de netăgăduit în istoria României. Opera sa imensă cuprinde peste 20,000 de articole și peste 1,200 de volume, iar munca sa neobosită pentru afirmarea și recunoașterea României fac din Iorga una din cele mai de seamă figuri din istoria culturală românească.

...

Surse:
- Roxana Oana Mîndru, „From the history of Romanian Culture: Nicolae Iorga - historical and literary portrait", în Journal of Romanian Literature, nr. 7, 2015, pp. 519-528;
- Nicolae Iorga, O viață de om așa cum a fost, Editura Minerva, București, 1972; (Apud.)

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Andrei-Mihai Drăgulin

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

12.12.2020
676 afișări
07.12.2020
468 afișări
27.11.2020
286 afișări