Pandemia și protocolul O.M.S. vs. știința și... bunul simț 


31:53timp citire
4.166accesări
175cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Preambul (1): Evenimentele majore din lume sunt toate legate între ele. Ceea ce trăim acum are un istoric de care însă nu voi vorbi aici. Aici voi spune doar că informaţiile pe care vi le voi supune atenţiei în continuare nu constituie doar rezultatul izolat al cercetărilor mele din ultimele luni, deşi mă voi rezuma strict la ele, dar aceasta doar din motive de coerenţă, pentru a nu complica lucurile, şi aşa prea complexe, mai ales pentru cititorul obişnuit cu informaţiile "programelor" de ştiri, care aşa cum le spune şi numele, de cele mai multe ori au "drept" scop programarea "strămbă" a minţilor celor din audienţă.

Preambul (2): Această criză mondială a fost provocată de epidemia cu noul coronavirus COVID-19, care a fost decretată pandemie pe data de 11 martie de către "Organizaţia Mondială a Sănătăţii", sub justificarea celor peste 118.000 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus în peste 110 țări și teritorii din întreaga lume, pe care cea mai importantă instituţie medicală din lume ne-a comunicat că le-ar fi identificat şi contabilizat, în condiţiile în care la acea dată nu erau teste suficiente şi veridice care să pună în evidenţă cu precizie existenţa virusului, aşa cum, pe zi ce trece, din ce în ce mai mulţi doctori din S.U.A. şi din lume au declarat public, subliniind faptul că nici la ora actuală nu se ştie numărul real al îmbolnăvirilor şi al deceselor provocate de COVID-19, şi dovedind că acest număr a fost în permanenţă umflat, măsluind în consecinţă toate statisticile medicale înainte ca acestea să fie predate "Grupurilor de Comunicare Strategică" din lume pentru comunicatele lor zilnice oferite publicului larg sub "protecţia anonimatului", de parcă ar demasca activitatea unor clanuri mafiote şi n-ar anunţa despre un virus şi victimele lui. Aceste "(t)erori" ale statisticilor medicale au fost comise în mod sistematic de către autorităţile medicale din S.U.A. şi din cadrul O.M.S., fapt care arată că, oricât ar fi de greu de crezut, ele reprezintă falsificări făcute cu bună ştiinţă şi în chip premeditat, şi nu constituie o eroare contabiă, cum ar fi poate unii ispitiţi să creadă, ci o fraudă extrem de gravă, o înaltă trădare şi un act de terorism împotriva omenirii, cu scopul de-a provoca şi menţine frica şi panica în rândul populaţiei mondiale, de-a justifica nivelul de pandemie declarat şi măsurile de combatere a ei impuse întregii lumi, specifice stării de urgenţă.

Preambul (3): Carantina este atunci când este restricționată circulația persoanelor bolnave. Când se restricționează libertatea de mișcare a oamenilor sănătoși se cheamă tiranie, care nu are nicio legătură cu sistemul medical, decât dacă sistemul medical a devenit o mască, mai mult sau mai puţin antivirală, pentru dictatură.

Concluzie:
"Protocolul" impus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) spitalelor din întreaga lume este de fapt adevărata pandemie care a lovit omenirea. Acest "protocol" care sfidează aritmetica, bunul simţ, deontologia medicală şi-o planetă întreagă, a fost demascat de nenumăraţi doctori, politicieni şi jurnalişti din mai multe ţări, şi pe zi ce trece se prezintă tot mai clar ca fiind parte a unei sinistre conspiraţii globale ticluită de nişte minţi diabolice care au ajuns să controleze autorităţile medicale din S.U.A. şi din lume şi să le folosească cu scopul înrobirii noastre prin teroare și panică, de-a ne controla prin vaccinare obligatorie, de-a ne sugruma drepturile şi libertăţile noastre fundamentale, de-a ne distruge economia şi bunăstarea, şi astfel de-a ne îngenunchia în fața răului ai cărui avatari loiali sunt ei.

Magister Dixit: De data aceasta, ca metodă de lucru pentru confirmarea concluziei pomenite, pe principiul "autorităţii celor care ştiu", am folosit mai multe citate aparţinând unor oameni cu adevărat remarcabili, pe care le-am adunat pe parcursul ultimelor luni (să zicem că domiciliul forţat şi carantina au şi ele părţile lor bune), care din dragoste faţă de semeni şi faţă de adevăr şi-au depăşit cu mult zona de confort personal, alegând să se expună la mari riscuri, atât din punct de vedere profesional cât şi privind imaginea lor publică, cu singura motivaţie de-a ne informa pe noi corect despre evenimentele dramatice şi tragice prin care trecem cu toţii, ca civilizaţie şi concetăţeni ai planetei. Acești oameni remarcabili, mai mult sau mai puţin faimoşi, deși nu se cunosc între ei şi aparţin de naţiuni şi culturi diferite, au în comun, înafara unei înalte expertize profesionale, trezvia și curajul de-a spune adevărul, când cei mai mulți dintre oameni sunt dezbinați și dorm cu ochii deschişi şi cu creierele spălate de minciunile mass-mediei pe care din lene intelectuală și ignoranța aferentă, asezonată cu trufie și aroganță, le cred ca adevăr suprem, devenind astfel instrumente oarbe ale răului care fără ei n-ar fi putut vreodată crește atât de mult încât să devină ceea ce este de fapt acum, și anume singura pandemie, mai mortală decât ciuma neagră, care a lovit planeta albastră. Citatele pe care le-am selectat nu sunt indecențe pe care să le fi comis, făcând publice niște destăinuiri personale ale unora dintre cei cu care am discutat, pentru că am și asftel de destăinuiri pe care mai multe persoane publice mi le-au făcut în discuții private, dar pe care, evident, nu le pot folosi. Aceste citate pe care le folosesc aici sunt fragmente din apariţii publice în interviuri mediatizate şi articole publicate, pentru ca tu şi eu şi noi toţi să știm ce se întâmplă în lumea asta transformată de un grup de monștri cu față umană în Valea Plângerii... Medicii pe care i-am citat fac dezvăluiri pe cât de curajoase pe atât de tulburătoare şi incriminatorii la adresa autorităţilor medicale americane şi internaţionale, coorodonate de Dr. Fauci (N.I.A.I.D.), Dr. Deborah Birx (coordonatoarea Grupului de Combatere a Coronavirusului COVID-19 de la Casa Albă), dr. Robert Redfield (C.D.C.), şi dr. Mike Ryan (O.M.S.). Aceştia au cerut medicilor din spitalele americane ca indiferent de cauza reală a decesului să certifice pe certificatele de deces drept cauză de deces coronavirusul COVID-19. 


Se pare că aceeaşi situaţie de "distorsiune" statistică poate fi regăsită în mai multe ţări din lume, inclusiv în România, dacă ţinem cont de faptul că per total, în ciuda "carnagiului" făcut de COVID-19 pe care insistă furibund mass-media, numărul deceselor înregistrate în lume de când a început pandemia până acum este cvasi-identic (şi nu depăşeşte) cu numărul deceselor înregistrate în anii trecuţi pe această perioadă. Evident, această falsificare sistematică a datelor medicale încalcă grav nu doar legea, ci şi toate normele etice ale deontologiei medicale, prin faptul că reducându-se rata mortalității în cazul unor boli se reduc implicit şi măsurile clinice de combatere a pericolelor reale ale acelor boli ale căror evidenţe statistice au fost reduse, în timp ce prin exagerarea morbidităţii şi mortalităţii provocate de COVID-19 se influenţează dramatic opinia publică din S.U.A. şi din întreaga lume, inducând teroare şi panică în populaţia Terrei, paralizând societatea globală, viaţa socială şi economia mondială, care deja a intrat într-o criză pe care specialiştii din mai multe ţări au descris-o ca fiind cea mai mare recesiune care a existat vreodată... Dar să lăsăm de-acum specialiştii să vorbească.

"Un comportament complet absurd, în opinia mea. Dar acestea sunt regulile Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (C.D.C.) din S.U.A.. Au distribuit aceste reguli tuturor centrelor din subordine, practic tuturor țărilor, iar acest lucru se întâmplă chiar acum. Acest scenariu, să mai spunem doar, a fost stabilit la Universitatea Johns Hopkins. Mai exact, Bill Gates a prezentat un scenariu despre cum să se acționeze dacă o nouă gripă apare în lume."
Dr. Claus Köhnlein, Germania.

"Ce înseamnă legea marțială? Ei bine, înseamnă că nu mai există drepturi individuale și că guvernul are toate drepturile de a scăpa de indivizi, așa cum consideră de cuviință. De obicei, acest drept de viață și de moarte este de fapt aplicat la nivel național, dar de data aceasta se face la nivel global. Organizația Națiunilor Unite este cea care decretează această lege marțială. Nu numai că ne pregătim pentru aşa ceva de mult timp dar, evident, aceasta este doar începutul. Este începutul, când forțele de poliție şi armata sunt consolidate."
Dr. Madame Ghis, Franţa.

"Am decis să ţinem oamenii acasă și să îi izolăm, chiar dacă aceasta contravine cu tot ce am studiat despre carantină. În mod obișnuit carantinezi bolnavii. Când cineva are rujeolă îl carantinezi. Nu am văzut niciodată să-i iei pe cei sănătoşi, pe cei fără boală și fără simptome și să-i blochezi în casă. Deci, unele dintre lucrurile pe care le-am studiat la imunologie și microbiologie şi ceea ce știm ca oameni cu minți științifice nu se potrivesc cu aceste lucruri pe care le citim (protocolul medical impus de Dr. Anthony Fauci - șeful 'Institutului Național de Alergie și Boli Infecțioase' din S.U.A., Dr. Deborah Birx - coordonatoarea 'Grupului de Combatere a Pandemiei cu noul coronavirus COVID-19 al Casei Albe', Dr. Robert R. Redfield - director al 'Centrelor de Control și Prevenire a Bolilor', şi Dr. Mike Ryan - director executiv al 'Programului O.M.S. pentru Situații de Urgență pentru Sănătate')."
Dr. Dan Erickson, Bakersfield, California, S.U.A.

"Totul începe în 2014. Guvernul SUA a decis, bazându-se pe anumiți virusologi din acea vreme, care spuneau: nu există nici o justificare pentru acest gen de cercetare, care prezintă un pericol de a crea mari daune, de a crea pandemii, deci nu avem nici o justificare pentru ca noi să facem acest tip de cercetare. Așadar guvernul a aprobat un Moratoriu în 2014. Anthony Fauci a aprobat bugetul, a aprobat ca bugetele, ca banii, să fie alocate pentru acest tip de cercetări. Practic, de fiecare dată când mă gândesc la asta devin extrem de frustrat, pentru că sunt atât de furios! El practic a încălcat legea! Dar a făcut și mai mult decât să încalce legea! El a creat această întreagă cascadă de evenimente pe care le vedem! Blocarea întregului glob a fost determinată de acest aspect inițial din 2015! Fauci a încălcat legea! A acționat împotriva Moratoriului Guvernului. A luat banii contribuabililor și a finanțat cercetările care au dus acum la apariția COVID-19. In 2017 a fost filmat la Universitatea Georgetown spunând că va exista o pandemie, 'că acest Președinte, că în mandatul lui, se va confrunta cu așa ceva'. De unde știa el, încă din 2017, ce anume se va întâmpla în 2018, 2019 sau 2020? Nu poți anticipa cu trei zile în avans ce se va întâmpla pe piața de capital! Cum de a știut el că va fi o pandemie? El a declarat că acest președinte se va confrunta cu o pandemie. Citatul exact nu-l mai ştiu, nu știu cuvintele cu precizie. Ideea mea este că atunci când anumite persoane încep să facă declarații de acest tip, iar apoi sunt implicate în încălcarea legii pentru finanțarea unor cercetări plătite cu banii contribuabilior americani, şi apoi se duc în Wuhan, iar acum încearcă să creeze aceste diversiuni spunând că de vină este China, trebuie să fim foarte circumspecţi! Dumnezeule, nu știu dacă a venit din China, dacă a fost lansat în China sau a fost lansat deja aici. Este irelevant! Complicitatea unora este evidentă la ceea ce se întâmplă acum, fie că a fost eliberat în China sau că era deja aici. Indiferent de cum s-a întâmplat, sistemul din S.U.A. a permis aceasta, a profitat de conjunctură în mod oportunist, închizând economia. Ei știu, de fapt, că nu există nici o bază reală de susținere."
Dr. Rashid Buttar, S.U.A.

"Bill Gates are o influență extraordinară asupra Organizației Mondiale a Sănătății, și nu sunt singura care o spune. În 2017 'Politico', o publicaţie care, după cum știți, nu este nici măcar considerată de extremă dreaptă sau conservatoare, 'Politico' l-a numit 'Doctor al Organizației Mondiale a Sănătății', tocmai datorită acestei influențe atât de mare încât, atunci când a dorit o anumită politică, a forţat adesea birocrații Organizației Mondiale a Sănătății să se prăbușească în faţa dorințele lui, și nu este vorba doar de vreo finanțare de care ar trebui să ne îngrijorăm în America. Acest individ nu are nicio asociere politică în America și totuși i s-a oferit o platformă uriașă pentru a impune ceea ce eu consider ca fiind politici anti-americane bazate pe cifrele coronavirusului, iar pentru acest lucru nu va fi făcut responsabil de către alegători."
"Ei bine, trăim nişte vremuri interesante. Așadar, Bill Gates, de foarte mult timp a dorit ca Organizația Mondială a Sănătății să declare coronavirusul ca fiind pandemie. Iniţial, Organizația Mondială a Sănătății nu a vrut să facă asta. Aşadar, la o zi după, Bill Gates, prin fundația sa, a anunțat o infuzie de cincizeci de milioane de dolari în ceva numit 'acceleratorul terapeutic', pentru a ajuta la cumpărarea unui coronavirus și găsirea unui vaccin, bani din care o bună parte se îndreptau către Organizația Mondială a Sănătății. O zi după acest anunț, secretarul general al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat coronavirus o pandemie."

Cheryl Chumley, redactor de opinie pentru The Washington Times, într-un interviu acordat televiziunii FOX.

"Ca un doctor M.I.T. în inginerie biologică, ce studiază şi face cercetare aproape în fiecare zi asupra sistemului imunitar, coronavirusul, instrumentul de teroare al 'Statului din Umbră', va rămâne în istorie ca una din cele mai mari escrocherii menite să manipuleze economii, să suprime dizidenţe şi să impună vaccinarea forţată."
"Deci, aceasta (protocolul medical) este, în esență, o rețetă pentru a răni de fapt oamenii, nu pentru a-i ajuta cu adevărat."

Dr. V.A. Shiva Ayyadurai, M.I.T. Dr., S.U.A. inventatorul E-mail-ului, deține 4 diplome de la MIT, este un bursier Fulbright și a început 7 companii de succes hi-tech, inclusiv "EchoMail", "CytoSolve" și "Systems Health", inventator și antreprenor de renume mondial, în prezent fondatorul și C.E.O. al "CytoSolve, Inc.", care descoperă leacuri pentru boli majore, de la cancerul pancreatic până la Alzheimer, dedicat programului politic "Truth Freedom Health" / "Adevăr Libertate Sănătate" al cărui fondator este.

"Deciziile președintelui și guvernului nostru privind carantina s-au bazat pe presupusa rată de deces a COVID-19. Dar se bazează această rată a decesului pe adevăr? Mințile curioase vor să știe. Decesele de COVID-19 raportate sunt cu adevărat decese de COVID-19? Pentru a rezolva această chestiune, trebuie să discutăm despre certificatele de deces, de vreme ce certificatele de deces sunt sursa de bază a informațiilor despre mortalitate. (...) Decizii istorice sunt luate pe baza acestor cifre, în ciuda faptului că sunt pur şi simplu greşite și se bazează pe date insuficiente și deseori inexacte. Puțini oameni știu câtă putere individuală și libertate este acordată medicului sau examinatorului medical care semnează certificatul de deces. Cum știu acest lucru? Am completat certificate de deces de peste 30 de ani. Mai des decât vrem să recunoaștem, nu știm cu certitudine cauza morții atunci când completăm certificatele de deces. Asta-i viaţa. Suntem doar medici, nu Dumnezeu. Autopsiile sunt rareori efectuate și chiar atunci când se face o autopsie, cauza reală a decesului nu este întotdeauna clară. (...) Așadar, chiar înainte de a auzi de COVID-19, certificatele de deces s-au bazat pe presupuneri și pe ghiceli educate care nu sunt puse în discuţie. Când vine vorba de COVID-19, există un haos de date, adică nu există o definiție universală a morții de COVID-19. Conform website-lui C.D.C. 'Datele mortalității includ deopotrivă cazuri confirmate și prezumtive pozitive de COVID-19'. Traducere: C.D.C. cuantifică identic ambele cazuri, adevărate şi speculative, de COVID-19. Ei supraestimează în mod automat numerele reale de deces prin propria lor admitere."
Dr. Annie Bukacek, fondatorul "Hosanna Health" din Kalispell, Montana, servește "Consiliul de sănătate Flathead City-County", directorul "Coaliției Montana Pro-Life".

"Momentan, Medicare stabilește că dacă ai o internare COVID-19 la spital, primeşti 13.000 de dolari. Dacă pacientul cu COVID-19 merge pe un ventilator, primeşti 39.000 de dolari, de trei ori mai mult. Nimeni nu poate să îmi spună, după 35 de ani în lumea medicinei, că uneori genul acesta de lucruri nu au un impact asupra a ceea ce facem."
Dr. Scott Jensen, senator S.U.A., într-un interviu acordat televiziunii Fox.

"Sunt îngrijorat de faptul că dacă vom continua pe drumul pe care mergem, sute de mii de vieți și plămâni pot fi în pericol."
Dr. Cameron Kyle-Sidell, E.R./I.C.U., Centrul Medical Maimonides, S.U.A.

"Este diferit de orice am văzut înainte, și poate că modul în care abordăm problema nu este cel corect."
Dr. Salim R Rezaie, E.R., Medicii de Urgență din San Antonio. S.U.A.

"Sunt raportate multe decese la pacienți care mor din alte cauze. Urmărim zilnic raportările. 80% aveau comorbidități. Ar fi murit oricum. În apropierea morții, corpul cedează, imunitatea scade, apar tot felul de probleme. După părerea mea, fără să fim în posesia unor date statistice, sunt foarte mulți pacienți de care nu putem spune că au murit din cauza infecției cu COVID."
Dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii al Guvernului României.

"Am să vă spun un lucru. Această pandemie este mai mult o pandemie în primul rând a fricii, şi o pandemiei a prostiei. Şi atunci când inoculezi această armă foarte pefidă, şi anume frica, în mintea oamenilor, este foarte greu s-o mai scoţi de-acolo."
"Aşa au fost cucerite şi ţinute sub ocupaţie toate ţările sclavagiste.""Omenirea este ţinută sub frică, pentru a fi observată şi controlată." "Este un dresaj bine coordonat de o mână mică de oameni, care are în control o turmă mare de oi, care se supun orbeşte acestor decizii. Şi asta înseamnă globalizare. Globalizarea nu aduce nimic bun."
"Aşa cum arată astăzi lumea, vorbim de ceea ce se cheamă 'Deep State' adică 'Statul Subteran'. Şi 'Statul Subteran' în opinia mea, cel puţin acuma, are două linii de maximă - în primul rând Sistemul Financiar Bancar şi Big Pharma. Cele două lucrează împreună, şi o mare criză, cum este şi aceasta, conduce la mari averi, pentru cei care de fapt conduc lumea." "Statul astăzi a devenit cel mai mare duşman al cetăţenilor. Culmea! Iar chemarea pe care însuşi Preşedintele Donald Trump a făcut-o anul trecut în septembrie la sesiunea O.N.U. este reclădirea patriotismului şi chemarea patrioţilor pentru renaşterea suveranităţii ţărilor."

Dr. Călin Georgescu, expert O.N.U. în dezvoltare, doctor în știința solului, membru al "Clubului de la Roma".

"Nu spun că acest COVID-19 nu este o chestie reală. Nu spun că nu este un virus. Este sigur că este. Nu avem un remediu pentru el la fel cum nu avem un tratament pentru răceala, sau un leac pentru gripă. Și, apropo, nu credeți că este cu adevărat interesant? Dacă priviți statisticile referitoare la creşterea numărului de decese provocate de coronavirusul COVID-19, ghiciți ce scade masiv? Decesele cauzate de pneumonie, decesele cauzate de gripă și decesele cauzate de bolile de inimă și atacuri de cord! Nu credeți că aceasta este o ironie? Ce, oamenii nu mai mor din cauza infarctului? Nu mai mor din cauza gripei? Ei bine, nu! Aparent, coronavirusul COVID-19 a rezolvat aceasta!"
Dr. Eric Nepute, St. Louis, Missouri, S.U.A.

"Nu pot umfla numerele nici măcar cât să se apropie cât de cât ca să justifice de ce-au făcut asta. Deci numerele în sine nu s-au arătat, apoi ei au început să umfle numerele, şi chiar cu tot cu măsluirea respectivă tot nu se arată numerele."
"Dacă acest lucru nu se rectifică în viitorul foarte, foarte apropiat, în următoarele săptămâni, lumea noastră - iar când spun lumea noastră, nu vorbesc doar despre locul în care trăiesc eu sau unde trăiești tu, ci lumea noastră, planeta - va fi un loc diferit. Vom fi mai bolnavi, vom fi controlați, nu vom avea intimitate, nu vom avea viitor."

Dr. Rashid A. Buttar, S.U.A.

"Aceasta este trădare! Aceasta este o conspiraţie!"
"Dacă nu oprim acest lucru acum, putem uita, nu doar de ţara noastră și de libertate, ci de întreaga umanitate, pentru că vom fi uciși de această agendă."

Dr. Judy Mikovits, PHD, biolog molecular american, cercetător medical și coautor a lucrării "Ciuma Corupţiei, Restaurarea credinței în promisiunea științei", împreună cu Kent Heckenlively, JD, pretaţă de Robert F. Kennedy, Jr.

"Acest tratament pentru COVID-19 este prea simplu. De aceea îi irită pe mulţi."
Dr. Didier Raoult, medic şi microbiolog, Franţa, care a folosit cu succes Hydroxychloroquine în tratarea pacienţilor ingectaţi cu COVID-19.

"Eu am spus de la început că nu putem să știm care este mortalitatea reală pentru că s-a schimat modalitatea de raportare numai pentru cazurile COVID-19. Dacă cineva are un accident vascular cerebral este dus în spital, și să spunem că face o gripă - cauza morții este trecută ca accidentul vascular cerebral. Dacă cineva însă face același accident și i se face testul, care uneori îi vine după ce a murit, cauza decesului îi este raportat COVID-19. Este absolut absurd."
"Pentru mine este inexplicabil, irațional și absurd. Este o nebunie. N-am înțeles-o de la început, n-o înțeleg nici acum. Trebuia tratată cu seriozitate această pandemie, dar fără să practice panica și bagatelizarea excesivă. De la o simplă răceală s-a trecut la o apocalipsă. Este o afecțiune, o epidemie, un virus nou, toată lumea este de acord. Este clar că dă o anumită boală. Boala este cu puțin mai gravă decât gripa și o spun cu toată responsabilitatea pentru că vedeți, în Europa, în momentul de față, nu au ajuns la numărul mortal de gripă din sezonul 2017-2018."

Prof. dr Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași. Printre altele susţine că renunţarea la necropsii în cazul pacienţilor decedaţi din cauza COVID-19 reprezintă o greşeală gravă, care a permis emiterea unor teorii nefundamentate științific.

"Din păcate cred că, pentru ca să ne simțim în siguranță, vom renunța la o serie de lucruri pentru care înainte era imposibil să ne gândim să renunțăm, de exemplu libertatea. În 1918, în Transilvania era vârful pandemiei de gripă spaniolă, sate și orașe întregi în carantină. Fruntașii ardelenilor s-au dus din sat în sat, s-au ținut alegeri, și 120.000 de oameni s-au deplasat la Alba Iulia exact în perioada maximă a crizei. Datorită lor avem România pe care o avem. Au pus mai presus de siguranța lor un ideal național. Acum siguranța personală e totul, sunt în stare să sacrifice pentru siguranță orice. Acesta e un regres mare. Dacă va continua, vom renunța și la libertate și la dreptul la exprimare numai ca să ne simțim în siguranță."
Prof. Dr. Mircea Miclea, fost ministru al Educației și profesor la Universitatea Babeș-Bolyai.

"Situaţia actuală, care, probabil, este datorată marilor puteri, într-o gâlceavă bine gândită de laborator, pentru că este mai complicat să acţionezi cu focoase nucleare sau cu tot felul de unelte militare care se văd din orice satelit, şi atunci, probabil că arma aceasta chimică, bacterilogică, virusologică este foarte la îndemână şi funcţionează tăcut. Virusul are calm, are răbdare şi pe care-l prinde îl articulează. Dacă eşti bătrân şi ai comorbidităţi, asta este o altă poveste. Aşadar, gâlceava între America, Rusia şi China produce efectele pe care le vedem astăzi..."
"Ceea ce trăim e de fapt un experiment iscat de nişte cetăţeni mondiali, deoarece oamenii trebuie să fie disciplinaţi, ţinuţi în botniţe şi în mănuşi. Încolonarea noastră la doi, trei metri, pentru a merge să luăm bucăţica aceea necesară traiului vieţii... Ăsta e scopul poveştii, să vadă dacă frica funcţioneză, şi funcţionează, să vadă dacă oamenii pot fi disciplinaţi. Deci adio libertate, liberalism, liberă circulaţie."

Florin Călinescu:

"Am ajuns să fiu, aș spune, iar soția mea ar fi de acord, destul de obsedat, în acest moment. Sunt obsedat din motive întemeiate, pentru că ceea ce mi s-a permis să văd, foarte puțini oameni au văzut. Foarte puțini oameni care nu sunt în 'club'. Și mintea mi-a explodat. Descoperirea mi-a rupt inima și m-a năucit. Am văzut în spatele cortinei mascarada uriașă care se prezintă ca fiind politică."
Mikki Willis, regizor și realizator american de film, producătorul filmului documentar "Plandemic":

"Mass-media a exacerbat virusul și i-a alarmat pe americani până la închiderea economiei. În faza postmortem a mediatizării COVID-19 (și va fi), va fi clar că virusul nu a fost Ciuma Neagră. Nu a fost nici măcar gripa într-un an rău. SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, a ucis 56.749 de americani până marți (28 aprilie). Asta nu e bine. Dar nu este nici atât de rău cum fost sezonul gripal 2017-2018, când mai mult de 80.000 au pierit. Și mai este acest bocet lung de durere cauzat de ceea ce avertizau toți experții în urmă cu doar câteva săptămâni: mai întâi au prezis 1,7 milioane de americani morți; apoi au refăcut modelele (de data aceasta introducând chipurile câteva noi 'date') și au spus 100.000-240.000 de morți. Acum, un model bazat pe 'Grupul de Combatere a Coronavirusului de la Casa Albă' prevede aproximativ 70.000 de morți până la sfârșitul lunii august. Și pentru asta am închis economia Statelor Unite?! Pe măsură ce coronavirusul a străbătut China, apoi Europa (ajungând apoi peste tot), mass-media din S.U.A. a raportat obsesiv, fără odihnă, orice număr îngrozitor, parcă plini de încântare. Evaluările lor tot au crescut şi-au luat amploare, bâgănd groaza în fiecare cetăţean american, dintre care mulți au rămas în case în ultimele 40 de zile, ieşind afară doar pentru a cumpăra hârtie igienică, acoperiţi de măști și furişindu-se cu frică. (...) Un studiu recent privind anticorpii de la Universitatea Stanford a estimat că rata mortalității cauzate de virus este probabil de 0,1% până la 0,2%. 'Organizația Mondială a Sănătății' (O.M.S.) a estimat că rata mortalității a fost de 20 până la 30 de ori mai mare și a solicitat politici de izolare. Pe ce versiune crezi că s-a focusat media?" "Mass-media a supradimensionat COVID-19 încă din prima zi, alarmându-i pe americani până când au acceptat în mod voluntar închiderea întregii economii - o greșeală care se va repercuta probabil pentru un deceniu sau mai mult."  "Chiar dacă statele din S.U.A. încep să se redeschidă - pe baza datelor, care arată o rată de fatalitate mult mai mică decât cea raportată și o răspândire mult mai largă a virusului - mass-media continuă să raporteze numere înspăimântătoare privind virusul ucigaş. Numerele nu sunt reale, iar virusul nu este atât de ucigaş. COVID-19 este o gripa urâtă, din cel mai rău tip. Iar mass-media ar trebui să fie trasă la răspundere pentru că ne-au spus altfel înainte de-a se documenta şi-a cunoaște realitatea."
Joseph Curl, extrase din articolul său "COVID-19 turning out to be huge hoax perpetrated by media" / "COVID-19 s-a dovedit a fi o farsă uriașă perpetuată de mass-media", din 28 aprilie 2020. (Un jurnalist care a scris despre Casa Albă și despre politica S.U.A. timp de un deceniu pentru "The Washington Times"

"În acest moment, guvernele și industriile private lucrează pentru a dezvolta și implementa rapid un vaccin contra coronavirusului. Fondatorul Microsoft, Bill Gates, care este un finanțatorul major al acestor eforturi, a sugerat ca tuturor celor care sunt vaccinaţi să li se elibereze un 'certificat digital', dovedind vaccinarea. Dr. Anthony Fauci, al cărui palmares al previziunilor greșite îl face să fie un Bill Kristol al epidemiologiei, dorește, de asemenea, ca cei vaccinaţi să poarte o dovadă că au fost vaccinați."
"O altă propunere autoritară lansată în lupta împotriva coronavirusului este de a obliga pe toți să descarce o aplicație de telefon capabilă să le urmărească mișcările. Aceasta le-ar permite oficialilor guvernului să-i identifice pe cei care ar fi putut să fie aproape de cineva infectat cu noul coronavirus. O astfel de 'urmărire a contactelor' este un atac asupra vieții private și a libertății noastre."

Ron Paul, autor, medic și renumit politician al S.U.A.

"Așadar, personal cred că unii oameni, ca urmare a acestui tip de îndoctrinare, chiar nu sunt deschiși să audă o altă perspectivă. Și cred că acest lucru este cu adevărat amplificat de intensitatea reacţiei la frică. Deci, oamenii care sunt atât de îngroziţi să nu se îmbolnăvească și să moară, încât nici măcar nu vor să iasă din casele lor, sunt doar capabili să ia în considerare acele informații care sunt direct relevante pentru supraviețuirea lor, și nu vor putea să iasă din asta și să privească problema în ansamblul ei și să observe că există inconsistențe, multe inconsistențe evidente, și că ceea ce ni se spune am putea investiga. Deci eu nu vizez astfel de oameni, pentru că sunt prea opaci ca să gândească. Acestora doar le ofer compasiunea mea, pentru că ştiu că ei sunt cei care vor face orbește doar ceea ce li se va spune, și vor suferi consecințele fără să-și dea seama. Cei cărora încerc să le transmit aceste informații sunt oamenii care au observat deja că ceva este total greşit."
Dr. Andrew Kaufman, M.D., S.U.A.

"Ce au făcut? Au creat o dependență globală faţă de stat. Iar dacă luăm acest stat, şi acest stat, şi acest stat, şi acest stat, și mergem la nivelul următor, avem un cult care orchestrează întreaga situaţie."
David Icke.

În loc de încheiere:
Despre aceste informaţii am scris nenumărate articole, în engleză şi în română, încă de la începutul lunii martie. Ca membru în "9/11 Truth Movement" /"Mişcarea de Adevăr privind tragedia din 11 septembrie", o mişcare care a luat fiinţă în S.U.A. şi devenită la scurt timp internaţională, sunt de mai mulţi ani în legătură cu numeroşi americani din lumea presei, ofiţeri din structurile de stat, politicieni, arhitecţi, avocaţi, doctori etc., oameni de înaltă expertiză şi extrem de bine informaţi şi care, mai important decât orice, îşi iubesc patria şi le pasă de semenii lor din ţară şi de pe tot mapamondul. Precum mulţi alţii din lume m-am alăturat şi eu eforturilor lor de a cere guvernului american reinvestigarea evenimentelor tragice din acea zi, al căror sfâşietor adevăr a fost dovedit de către nenumăraţi experţi, adică la cel mai înalt nivel ştiinţific posibil, că nu are absolut nicio legătură cu varianta oficială. Până acum cererea a fost mereu ignorată. Iar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, după 11 septembrie au urmat invaziile americane din Irak şi Afganistan, doar pentru că varianta oficială a primat, în pofida neverosimilităţii ei certificată ştiinţific. Această "pandemie" prezintă multe "confuzii" şi doar un singur lucru cert, vehiculat cu vehemenţă de aceeaşi presă din S.U.A. şi din ţările aliate Americii care ne-a oferit şi continuă să ne ofere informaţii false privind dinamica infecţiilor cu noul coronavirus COVID-19 din lume. 
Această "certitudine" se referă la faptul că responsabilă pentru pandemie ar fi China, în pofida faptului că nenumăraţi doctori şi virusologi americani infirmă această primă ipoteză, cu dovezi şi argumente irefutabile, care toate incriminează persoane şi instituţii din interiorul S.U.A., precum aţi văzut în citatele selectate. Dar aşa cum am promis la început, nu voi complica lucrurile şi n-am să mă refer aici la cauzele reale şi la scopurile sumbre ale acestei "plandemii", pe care cu siguranţă unii dintre voi le cunoaşteţi. Am să spun doar că aceste acuzaţii vehemente împotriva Chinei ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi cetăţenii planetei mai mult decât orice virus creat de natură sau făcut de minţi bolnave, cum este cazul acestui COVID-19. Orice proces de vindecare începe cu diagnosticul, care trebuie să fie o informaţie corectă, în acord cu realitatea, fie că vorbim de un organ, de un om, sau de întreaga planetă. Dacă şi aceşti doctori şi personalităţi vor fi catalogaţi drept victime ale "teoriei conspiraţiei" (sintagmă inventată de C.I.A. în anii '70 ai secolului trecut cu scopul de-a compromite orice analiză critică ce demască activitatea "Statului din Umbră"), vom înţelege deopotrivă cât de grav este nivelul de manipulare al unora şi cât de puternic a devenit răul în lume.

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Luigi Albu

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

31.05.2020
710 afișări
22.05.2020
5.606 afișări
21.05.2020
4.166 afișări