Sursa foto: Getty Images

Pandemia reală este boala numită: Globalism

Rasismul este doar unul dintre instrumente


07:34timp citire
2.011accesări
334cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Acțiunile violente din ultimele săptămâni reînvie tradiția marilor conducători antici: "Divide Et Impera" 

Actuala situație geopolitico-economică mondială a scos la iveală faptul că există două mari civilizații care se luptă pentru supremație: civilizația financiară, construită cu migală de peste 350 de ani, și civilizația istorico-geografică, bazată pe resurse naturale, teritorii și populație.


Pornirea civilizației financiare a avut loc în zona anglo-saxonă a fostului Imperiu Britanic, construită pe scheletul Companiei Indiilor de Est. Modelul de lucru al acesteia presupunea lupta permanentă dintre elementele componentele ale companiei, pentru a obține câștiguri financiare cât mai mari pentru companie.

Modelul anglo-saxon a fost exportat apoi în America de Nord unde a urmat un proces de îmbunătățire și cizelare a mecanismelor subjugării financiare, favorizat de lipsa unor structuri statale complet coagulate.

Rând pe rând expansiunea "finanțelor" a atins fiecare continent, fiecare țară și fiecare oraș, ajungând ca în prima jumătate a secolului XX (1900-1950) să controleze principalele ramuri industriale din toate țările. Odată producția și creația de valori ajunsă în mâna "finanțelor" a rămas ca atenția acestora să se concentreze pe resursele umane disponibile.

O idee născută la sfârșitul secolului IX în mintea unor "valoroși intelectuali finanțiști" a fost aceea că o creștere a populației (atenție!) în mod de necontrolat (de ei) va avea ca efecte "prelungirea" perioadei de "implementare" a civilizației finanțiste în rândul maselor. Drept urmare "civilizatorii finanțiști" au decis că trebuie căutate soluții de "diluare a concentrației umane" în anumite teritorii.

Ca și orice organism apărut pe această planetă, civilizația finanțistă își manifestă instinctul de conservare. Fiind compusă din creaturi umane, civilizația finanțistă s-a dovedit a se comporta exact ca un virus informatic: atacă o țară în primul rând din interiorul acesteia! Fiecare țară are cantitatea proprie de potențiali trădători ai intereselor naționale. "Secretul" este să vezi din timp care dintre potențialii conducători sunt dispuși să stea cu mâna întinsă la o firmitură de bănuți pentru a "preda" valorile de interes către cel care plătește dinainte! Odată ce acel potențial trădător și-a încasat prima plată, devine sclavul cu fițe al "finanțistului".

Pentru că evoluția tehnologică nu le-a permis dezvoltarea unor mijloace eficiente de control a creșterii populației, "finanțiștii" au apelat la mijloacele pe care le avea la îndemână!

Imaginați-vă că într-o țară, condusă de trădătorii aflați în pușculița globaliștilor finanțiști, există două sate învecinate. Pentru a controla acele sate pornești între ele o luptă pentru ceva mărunt: doi metri de linie imaginară, numită hotar, care ar trebui să fie "mai încolo" decât spune celălalt. Să faci asta este ușor: scoți două "hărți" "făcute" aproximativ în aceeași perioadă și le difuzezi "pe șestache" către liderii cele două "tabere". "Dreptatea" pare a fi de partea fiecăreia dintre tabere. Și începe lupta pentru palma de teren "esențială" existenței fiecărui sat!

Ca să separe taberele într-un mod cât mai evident, "finanțiștii" au apelat la toate simțurile umane: auz, văz, pipăit, vorbit, etc. Trebuiau să asigure permanent metode de "identificare rapidă" a "părții adverse". Ce poate fi mai ușor de identificat pentru orice om decât culoarea pielii? Astfel că brusc, albii și negrii au fost puși în tabere diferite! Nu contează cine a comercializat primul sclav! Important era să se realizeze trecerea la "o culoare este mai bună decât cealaltă". Fiind de origine anglo-saxonă, în mod firesc au ales albul ca fiind culoarea bună și negrul culoarea rea! Percepția a rămas până în zilele noastre în civilizația europeană: tot ce este alb simbolizează lucrurile bune și tot ce este negru simbolizează lucrurile rele!

Această separație a populației după criterii simpliste, ușor de asimilat de către orice creatură umană, a fost generată în mod expres de către "civilizația finanțiștilor" pentru a se realiza o ierarhizare a populației. Ei controlau albii, iar albii controlau negrii. Lăsându-le albilor controlați impresia că dețin valori, civilizația finanțistă a cules toate resursele naturale posibile din "zona negrilor" subjugând complet continentul african.

Pentru a se simplifica dezvoltarea "luptei" s-au creat, tot de către "civilizatorii finanțisto-globaliști", imagini "cu impact emoțional" cât mai puternic cu privire la diferențele culturale: ce animale sunt mâncate de unii, ce tradiții există la alții, etc. Permanent au avut grijă să pună în evidență "valorile albilor" în raport cu orice alte valori.

Revenind la exemplu satelor, "civilizația finanțistă" dezvoltă permanent fisurarea legăturilor dintre comunități, având grijă ca AMBELE comunități să folosească serviciile lor. Ar fi pur și simplu contra-productiv să distrugă una dintre comunități. Totuși, când rezultatul distrugerii unei comunități este de natură să aducă profituri și putere mai mare decât "funcționarea" societății pe termen lung, nu ezită să o facă! Pentru că dorința lor de dominație nu ține cont de nimeni și de nimic din "afara civilizației lor".

O simplă întrebare: "Dacă toate statele lumii au datorii externe și totalul datoriilor externe depășește 20.000 de miliarde de dolari, CINE TREBUIE SĂ ÎNCASEZE ACEȘTI BANI?" Răspunsul simplu: "Civilizația finanțisto-globalistă"!

În contrast cu "civilizația finanțisto-globalistă" toate țările lumii, toate statele, toate semințiile și neamurile existente pe planetă își doresc un singur lucru: să își vadă singuri de propriul destin, să își aleagă singuri calea de dezvoltare și mai presus de orice își doresc să trăiască în liniște și pace!

Civilizația finanțisto-globalistă ESTE INCOLORĂ! În mod nefiresc!

Civilizațiile istorico-geografice sunt colorate de natură! În mod firesc!

Globalismul este o pandemie creată artificial, generatoare de răni și chinuri pentru popoarele care sunt contaminate din interior cu "înțelepții trădători"!

Civilizațiile dezvoltate firesc pe criterii geografice și având istorie naturală liberă sunt cele care NU VĂD CULOAREA PIELII! VĂD OMUL!

Să fii de partea poporului tău nu este o rușine, este absolut natural! Numai un dezaxat mintal poate contesta acest fapt! Numai un cap umplut cu perversiuni poate gândi că este o crimă să îți iubești nația!

Priviți singuri în jurul nostru! Vedeți ceva ce vi se pare natural care să fie făcut cu banii globaliștilor? Prin comparație, orice este produs de mâinile noastre, pe pământul nostru, cu munca noastră este infinit mai natural.

Atunci când veți realiza acest lucru (cei care nu l-au realizat încă) vă veți da seama că pentru un pumn de bănuți primiți de la globaliști, avem printre noi trădători și slugi care lucrează NUMAI PENTRU GLOBALIȘTI, FINANȚE MONDIALE ȘI INTERESE STRĂINE!

Este răspunderea noastră să îi îndepărtăm! Este răspunderea noastră să îi alungăm din orice cotlon stau ascunși sau protejați!

Ne dorim să fie pașnică plecarea lor! Dar este perfect posibil să nu poată fi făcută pașnic! Și ei se bazează exact pe acest lucru, fără teama că într-o zi (care este din ce în ce mai apropiată) bunul simț al românului va fi călcat în picioare atât de mult încât îl va îndemna pe român să rupă câteva capete de aleși trădători! Spre transmiterea mesajului:

PLECAȚI TRĂDĂTORILOR!

 

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Liviu Cornel Popa

Redactor Șef

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

28.01.2021
1.453 afișări
27.01.2021
1.570 afișări
26.01.2021
1.452 afișări
23.01.2021
1.411 afișări
22.01.2021
1.273 afișări
22.01.2021
1.240 afișări
26.12.2020
1.859 afișări
25.12.2020
1.361 afișări
22.12.2020
2.265 afișări
19.12.2020
1.845 afișări
14.12.2020
1.399 afișări
01.12.2020
1.714 afișări
25.11.2020
1.297 afișări
23.11.2020
1.263 afișări
15.11.2020
1.467 afișări
11.11.2020
1.466 afișări
10.11.2020
1.398 afișări
09.11.2020
1.080 afișări
09.11.2020
1.201 afișări
06.11.2020
1.022 afișări
05.11.2020
1.329 afișări
04.11.2020
1.214 afișări
30.10.2020
1.563 afișări
07.10.2020
1.786 afișări
29.09.2020
1.640 afișări
20.09.2020
2.602 afișări
14.09.2020
1.613 afișări
12.09.2020
1.039 afișări
12.09.2020
1.612 afișări
30.08.2020
1.249 afișări
18.08.2020
1.211 afișări
17.08.2020
1.391 afișări
11.08.2020
1.691 afișări
28.07.2020
1.037 afișări
23.07.2020
1.874 afișări
16.07.2020
1.318 afișări
15.07.2020
1.214 afișări
14.07.2020
1.670 afișări
08.07.2020
2.410 afișări
06.07.2020
1.661 afișări
01.07.2020
4.138 afișări
01.07.2020
1.116 afișări
30.06.2020
1.215 afișări
29.06.2020
1.602 afișări
28.06.2020
1.472 afișări
28.06.2020
1.520 afișări
27.06.2020
1.399 afișări
27.06.2020
1.341 afișări
24.06.2020
2.282 afișări
22.06.2020
1.226 afișări
22.06.2020
1.687 afișări
18.06.2020
2.338 afișări
16.06.2020
5.946 afișări
15.06.2020
1.191 afișări
14.06.2020
2.011 afișări
14.06.2020
3.759 afișări
13.06.2020
1.526 afișări
12.06.2020
1.076 afișări
12.06.2020
1.817 afișări
10.06.2020
1.873 afișări
08.06.2020
43.370 afișări
04.06.2020
2.216 afișări
03.06.2020
1.348 afișări
01.06.2020
1.555 afișări
31.05.2020
1.669 afișări
30.05.2020
1.576 afișări
28.05.2020
7.224 afișări
27.05.2020
1.417 afișări
26.05.2020
1.993 afișări
21.05.2020
4.596 afișări
21.05.2020
4.610 afișări