PATRIOT IN ROMÂNIA !

PATRIOT – o nouă semnificație și în România


03:00timp citire
243accesări
69cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Joi, 17 septembrie 2020, la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană (CNIAA) „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia, judeţul Constanţa, va avea loc ceremonia de recepţie a primului sistem american de rachete sol-aer PATRIOT, din cele şapte sisteme de acest tip achiziționate de România, la valoarea de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA.


Echipamentele principale din compunerea primului sistem PATRIOT din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost transportate la CNIAA, unde se desfășoară testarea de acceptanță și recepția, din luna august a.c., iar odată cu intrarea în dotare a tuturor sistemelor de rachete PATRIOT achiziționate, Armata României își va crește capacitatea defensivă și de descurajare, asigurându-se o mai bună apărare a spațiului aerian național, parte a spațiului aerian al NATO.

Achiziționarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Promulgarea legii a fost precedată de obținerea aprobării prealabile a Parlamentului României privind inițierea achiziției, conform prevederilor art. 51 alin. (2) din OUG 114/2011, dată fiind valoarea estimată mai mare de 100 milioane de euro, și obținerea aprobării Departamentului de Stat al SUA privind posibila vânzare către România a unor sisteme Patriot.

În document se prevede atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziționarea a șapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configurația 3+, din producția curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanță, muniției necesare, pachetului de suport logistic inițial și a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice și cu regim special.

România a achiziționat o configurație modernă hardware și software de sisteme PATRIOT aflate în serviciu, testată în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de amenințări aeriene actuale, contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente fiind companiile americane Raytheon și Lockheed-Martin.

Contractul pentru achiziţionarea sistemelor PATRIOT a fost cel mai scump din istoria armatei, prin valoarea sa de aproximativ 4 miliarde de euro fără offset sau alte compensaţii pentru industria naţională.

Totodată, actualul sistem HSAM Patriot, achiziționat în mod pripit de statul român, nu asigură protecție la interceptarea și distrugerea rachetelor de croazieră, astfel încât România rămâne vulnerabilă la amenințarea rachetelor de croazieră de tip Kalibr, desfășurate atât în peninsula Crimeea cât și pe corvetele noi din dotarea Flotei ruse a Mării Negre.

Ca soluție interimară pentru a asigura această protecție, Armata americană este nevoită să achiziționeze sistemele Iron Dome din Israel, până în anul 2022, când în dotarea Trupelor de Uscat americane va fi introdus sistemul PATRIOT ce include și noul C2 IBCS-Integrated Battle Command System, dezvoltat de firma Northrop Gruman.

Spre exemplificare, sistemul Patriot cumpărat de Polonia include și C2 IBCS-Integrated Battle Command System, planificat să devină operațional și să intre în dotarea forțelor armate poloneze în anul 2022, odată cu introducerea acestuia în dotarea Trupelor de Uscat americane.

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Gheorghe Voinea

Redactor

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

27.09.2020
602 afișări
21.09.2020
407 afișări
16.09.2020
243 afișări
29.08.2020
263 afișări
22.07.2020
582 afișări
07.06.2020
2.438 afișări
31.05.2020
989 afișări
27.05.2020
1.468 afișări
23.05.2020
471 afișări