Pericolul neo-marxismului.

Secolul XXI a început cu provocări imense pentru democrațiile liberale tradiționale.

Liberalismul, în esența sa, este construit pe principiul libertății individuale și a egalității de șansă.

Totuși, din cauza competențelor inegale, a conjuncturilor sociale sau a moștenirii familiale, oamenii nu se dezvoltă egal, încă de când există societatea umană.

Așadar, în mod natural, se dezvoltă în paralel elite (intelectuale, financiare, sociale, politice), middle-class și clase defavorizate.

Liberalismul clasic acceptă diversitatea socială și nu o percepe ca pe o inechitate deliberată, admițând că e imposibilă o omogenizare a indivizilor.
Lupta liberală cu inechitatea se duce pe terenul conservatorismului social, a păstrării valorilor democratice: libertate de expresie, pluripartitism și reprezentare politică, legi echitabile, acces liber la educație și servicii sociale etc.

În schimb, tocmai virtuțile tradiționale ale liberalismului îl fac vulnerabil în fața dezvoltării în societate a unor doctrine radicale, din ce în ce mai vocale în ultimele decenii.
Liberalismul pleacă de la premisa corectă că fiecare individ se poate exprima, firesc, în funcție de interesul legitim. 
Aparent asta ar trebui să detensioneze societatea, să încurajeze reprezentativitatea și să întărească democrația.

Totuși, doctrinele extreme - fasciste și marxiste - se dezvoltă și ele în acest joc democratic.
Dacă fascismul este ușor de recunoscut prin mesajul său profund antisocial și societatea reușește să-l izoleze, în schimb marxismul este mult mai subtil și greu de combătut.

Utopia marxistă pleacă de la principii aparent corecte: egalitate, libertate, echitate socială - principii apropiate de doctrina liberală.
Dar de la un punct marxismul se deosebește fundamental de liberalism, prin definirea inechității sociale ca o "luptă de clasă".

În fața unor derapaje ale elitelor politice și financiare, mesajul marxist capătă valențe de legitimitate chiar și în rândul celor din middle-class, a intelectualității, a celor cu meserii liberale.
Cazurile de corupție, prezentate ca fiind o plagă generală a clasei politice, incapacitatea statelor de a se ridica prin politici și servicii publice la așteptările cetățenilor (în permanentă creștere), accentuează ideea că există un complot al unei elite împotriva cetățenilor onești.

În paralel societatea de consum, cu marketingul agresiv al marilor corporații, prezintă un model în care succesul depinde exclusiv de cuceririle materiale individuale, care pentru marea majoritate a indivizilor nu se ridică la propriile așteptări.
Pe acest fond, exprimarea masivă și aproape anonimizată pe rețelele sociale duce la o escaladare a mesajului anti-sistem, deoarece este mult mai comodă critica (hating-ul) decât implicarea socială pozitivă.
În acest context "lupta de clasă" are toate ingredientele să se dezvolte.

Ambiția politicienilor de a dovedi că adversarii politici sunt indezirabili duce la accentuarea acestui mesaj, prin "înfierarea proletară" a acestor adversari.
Iar presa de scandal, uneori sponsorizată de politicieni, prin maximizarea și generalizarea mesajului diseminează opinia că "toți sunt o apă și-un pământ".

Așadar succesul, în orice formă a sa, e pus sub semnul întrebării; reușita personală devine un act reprobabil și prezumat a fi asociat cu posibile acte imorale sau ilegale, iar "munca cinstită" e considerată o virtute care împiedică calea spre îmbogățire și realizare socială.

Așa apare "proletariatul modern", prezent într-o parte a clasei de mijloc, dublat de o categorie eminamente revendicativ socialistă: a celor defavorizați social.
Mesajul promovat în rândul unor minorități - sexuale, culturale, care vor să se emancipeze prin răsturnarea conservatorismului social, accentuează vulnerabilitatea sistemului clasic

Fenomenul tinde să se dezvolte în toate democrațiile tradiționale dar și în tinerele democrații.
În primă fază, un interes aparent legitim al marxismului modern este acceptat de societățile liberale.

Dar conceptul "luptei de clasă" tinde încet-încet să răstoarne toate ierarhiile sociale și ideile conservatoare: familia, religia, proprietatea, sexualitatea etc.
Rolul instituțiilor democratice este pus la îndoială, legitimitatea partidelor politice este zdruncinată, valorile tradiționale sunt privite ca o formă de conservatorism radical etc.

Democrația participativă este interpretată prin dreptul - uneori exclusiv - la protest, revoltă, petiție, anarhie, manifestări violente împotriva unui sistem "centralizat și inechitabil".
Crizele economice, restricțiile privind pandemia, pierderile personale măresc masa nemulțumirilor sociale și adâncesc "lupta de clasă" - în formă ei modernă, prin "hating".

În comparație cu elitele politice tradiționale, percepute ca fiind corupte și decuplate de interesul cetățeanului, mesajul revanșard al "noii clase politice" pare legitim, chiar dacă e promovat uneori de diletanți, care nu au soluții reale de înlocuire.
Mesajul "toți politicienii trebuie să plătească pentru inechitățile sociale" este mai atractiv decât "acestea sunt soluțiile noastre, dacă vom veni la putere".

Și pentru că societatea este nemulțumită in corpore, revoluția socială devine aparent o soluție mai dezirabilă decât evoluția clasică, care necesită mecanisme și resurse coerente și aplicate pe termen lung.

Așadar secolul XXI pare să aducă o nouă paradigmă socială în democrațiile tradiționale. 
Cu siguranță că democrația clasică, în forma ei cunoscută în secolul XX și-a atins limitele.

Dacă elitele politice a zilelor noastre nu vor reacționa în viitorul apropiat prin schimbarea radicală a mesajelor, practicilor și modelului de selecție a celor pe care îi promovează în fruntea statelor și a comunităților, escaladarea neo-marxismului se va legitima din ce în ce mai mult și va deveni ireversibilă.

Rămâne de văzut, în următoarele decenii, dacă neo-marxismul va duce în final la o disoluție a pluripartitismului clasic și va crea o nouă formă de "totalitarism al maselor" - o formă de comunism modern.
Sau dacă democrațiile liberale vor reuși să se reformeze și să-și reconsolideze poziția prin armonizarea actelor politice cu valorile liberale tradiționale.

Cu siguranță că în secolul XXI umanitatea intră într-o nouă eră, dar cum va arăta ea?