-
Încărcare
Încărcare
Marii poeți Mihai Eminescu și Nicolae Labiș, care în timpul vieții lor n-au primit niciodată un premiu pe plan literar, primul fiind declarat după moartea sa ”poetul național al României”, iar al doilea, prin capodopera Literaturii Române, ”Moartea căprioarei”, scrisă la vârsta de 19 ani, dar și prin alte poezii de o valoare inestimabilă ce dau verdictul că azi nu avem poeți români în viață de o așa valoare. poetic.
Sigur că poeții clasici precizați au expus materiale literare demne de alte secțiuni: eseuri, articole prin care au redat evenimente ce s-au desfășurat în sfera lor de activitate și nu numai. O întrebare persistă de zeci de ani printre cetățenii vorbitori de limbă română și nu numai: În timpul vieții lor, oare nu s-au desfășurat concursuri sau festivaluri de poezie prin care marii poeți Mihai Eminescu și Nicolae Labiș să poată accede la un premiu în acest sens?
Aceștia și mulți alții, cum ar fi marele poet Radu Gyr închis în diferite temnițe comuniste zeci de ani, pentru că în scrierile sale a redat realitatea unui regim dictatorial, nu trebuiau să meargă la Uniunea Scriitorilor din România și să spună: ”Am venit la Dumneavoastră să ne declarați” poeți? Deoarece aceștia au fost și sunt poeți prin creațiile lor înainte ca această formațiune culturală să mai facă aprecieri sau alte recomandări la adresa lor.
Așa este și cu alți scriitori sau publiciști care, în zilele noastre, își publică lucrările scrise cu talent în diferite publicații tipărite sau electronice, creațiile prin care, cei mai mulți neavând funcții, cunoștințe, grade de rudenii ori nu sunt pe placul unui partid, nu pot pătrunde în cercul unor formațiuni culturale instituționalizate. Pe câți literați îi auzeam spunând: ”Unul... că nu are decât 17 ani și nu poate concura la un anumit concurs de poezii până la anul… altul că a depășit vârsta de 47 de ani și este ”prea în bătrân” pentru asemenea regulament făcut fără noimă.
Că dorești la un anumit concurs să promovezi scriitori care nu au debutat în volum, e ceva firesc, dar să oprești pe cineva de a nu participa la concursuri literare doar pentru simplul fapt că ori e prea tânăr, ori prea în vârstă, este o chestiune extra culturală incalificabilă ce nu ține de atitudini literare. Dacă astăzi, prin absurd, ar mai trăi marele poet Tudor Arghezi, care a debutat în volum de versuri la vârsta de peste 47 de ani, cum ar decurge ostilitățile să oprești acest mare literat de a nu participa la un concurs literar doar prin simplul fapt că a depășit o vârstă maximă impusă aberant și fără noimă, tocmai pentru ca diferiți literați să nu poată participa în calitate de candidați la asemenea evenimente.
În fond cine poate participa la unele concursuri când se pun condiții ca acestea, care nu dau voie scriitorilor să concureze, dacă nu au publicat una sau mai multe cărți ori sunt trecuți de 40 de ani, ori nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, sau că poeziile trimise la concurs de către autori au fost publicate pe site, blog, în ziare, reviste sau în volum? Când este vorba de creațiile personale, care autor, după ce a scris o poezie , o închide într-un sertar ca pe vremea unui regim dictatorial impus de un guvern comunist cum a fost cel din România, care a retezat șansele unor mari poeți de a-și expune creațiile în publicații și în public.
Sau care poet, după ce a scris una sau mai multe poezii, le ascunde să nu le vadă nimeni sau (după regula unui anumit concurs...), nu le publică voit în reviste, antologii, bloguri și în alte publicații tipărite ori electronice, până ce le va putea prezenta la un concurs care va avea loc anul acesta sau anul viitor? Pe ce bază să stea acel scriitor spre a nu-și expune în public creațiile până la anul sau peste doi ani, când are loc un anumit festival sau concurs de literatură la care nu se știe dacă lucrările poetului respectiv vor fi sau nu propuse pentru premiere, după câte reguli bizare se impun fără noimă în ziua de azi.
Care poet din zilele noastre nu-și arată pe platformele de socializare creațiile, pentru a se face cunoscut, sau care, având o colaborare bună cu diverse asociații și cercuri culturale organizatoare de concursuri de poezie și, printr-o înțelegere cu acestea, poetul respectiv primește confirmarea: ”să țină poemele respective sub pernă sau închise în sertar, să nu le arate nimănui până la concursul respectiv la care, probabil, va fi premiat.”
Altfel nu-mi pot explica de ce se impun reguli bizare prin care nu se primesc la un anumit concurs poezii reușite, doar prin aspectul că au mai fost publicate și în alte părți. Cum ar fi ca o formație de muzică ușoară, folk sau rock să cânte în premieră, la o petrecere, o melodie compusă de membrii acesteia, pentru ca pe urmă această compoziție să nu fie admisă la un concurs de muzică doar pe baza conceptului absurd că respectiva piesă a mai fost cântată în altă parte. Nimic mai bizar.
Aceste piedici și îngrădiri extra culturale funcționează în contextul aranjamentelor potrivit cărora totul poate fi tranșat prin diferite maniere și obiceiuri incalificabile de a împărți premii celor pe care îi favorizează prin ”regulile” menționate sau după celelalte criterii: cunoștințe, grade de rudenie, grade în funcție, aport financiar sau, nu arareori, prin ”calitățile” și compromisurile feminine fără nici o legătură cu literatura și cu arta în general.