Predarea puterii către secretariat și registratură

Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții


05:50timp citire
820accesări
198cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


O veche zicală aplicată în cazul funcționarilor publici care au rolul de a filtra accesul către conducătorii instituțiilor.

Pornită din dorința de a-și demonstra utilitatea și slugărnicia, filtrarea informației care se pune pe masa „șefului” a devenit metodă de încasat șpagă sau metodă de descurajare a oricărei încercări de acces a cetățeanului „umil” la șeful instituției. Unul dintre punctele cele mai vulnerabile ale acestui „sistem de lucru” este secretariatul instituției! Acolo există acea „înțelepciune” care stabilește fără niciun fel de drept, care mesaj adresat șefului merită pus pe masa acestuia și care mesaje sunt de natură să-l „deranjeze” de la marile lui treburi, în care „mizeriile” cetățenilor nu trebuie să ajungă!
 


Pentru această „muncă” de filtrare, secretarea instituției sau, după caz, registratura „aleg” cu de la sine putere să elimine orice consideră că nu este de nasul șefului. Trierea solicitărilor primite se face după criterii care contravin normelor de etică profesională sau de morală umană, pentru simplul motiv că pregătirea intelectuală și capacitatea de discernământ de care dispun persoanele care triază corespondența nu sunt incluse în lista obligațiilor de servici și nu sunt parte integrantă a activității zilnice a biroului în cauză.

Atunci când cetățeanul trimite un email șefului instituției, dacă secretara hotărăște că este o prostie, în ciuda faptului că habar nu are ea despre ce este vorba, cu certitudine șeful nu va primi niciodată cererea cetățeanului. Te-ai aștepta, în mod firesc, ca un email trimis la registratura instituției să fie înregistrat și să primești cel mult a doua zi, prin email, numărul de înregistrare alocat mesajului tău. Nici vorbă! Legea prost făcută și bunul simț al funcționarilor de la registraturi demonstrează că, dacă nu există obligația legală sau inclusă în regulamentul organizare și funcționare, nici ei nu vor face operațiunea de informare.

Și uite așa, ești nevoit să suni, după ce trimiți email, ca să ți se confirme că emailul a ajuns, a fost înregistrat, să ți se dea numărul de înregistrare pentru ca, tot conform legii, să te poți aștepta la un răspuns scris din partea instituției în cauză. Cu alte cuvinte, disprețul față de cetățeni este manifestat plenar de funcționari a căror pregătire profesională și sarcini de servici sunt mult sub calitatea de decident într-o situație prezentată de cetățeanul obișnuit.

Concret, în cadrul proiectului „Tineri pentru România” una dintre etapele de informare a publicului a constat în transmiterea către fiecare dintre președinții consiliilor județene a scrisorii deschise adresate cadrelor didactice din unitățile de învățământ din județul pe care îl conduc. În total au fost trimise 41 de emailuri către adresele de email oficiale ale acestor instituții.

Transmiterea emailului s-a făcut în cursul zilei de 03.12.2020, în timpul orelor de program, astfel încât să nu existe pretextul că nu s-a primit emailul în afara orelor de program.

Mesajul redacției adresat Președintelui Consiliului Județean a fost următorul:

„În atenția dnei./dlui. Președinte ......................................

Vă rugăm să transmiteți unităților de învățământ din județul .................................. scrisoarea deschisă adresată cadrelor didactice din liceele și școlile profesionale care pregătesc elevi aflați în ultimul an de școlarizare asigurată gratuit și care ar putea oferi propuneri corespunzătoare acestui proiect. Documentul poate fi salvat ca fișier PDF urmând link-ul de mai jos sau poate fi citit online pe pagina ziarului.

Vă mulțumim pentru sprijinul instituțional pe care îl veți acorda acestui demers, și vă invităm ca, alături de ceilalți cetățeni donatori, să participați și dvs. personal la construirea bugetului pentru viitorii tineri din județul pe care îl conduceți. Gestul dvs. va constitui și un exemplu de implicare personală pentru comunitate.

Informații despre cum puteți dona găsiți la:

https://ziarul.romania-rationala.ro/tineri-pentru-romania-donatii-cu-cardul/

Cu stimă,

Liviu Popa

0770903710”

În afara faptului că până la ora la care am publicat acest articol doar 11 dintre emailuri au fost deschise, restul fiind aruncate la rubrica „spam” sau „diverse”, din cele 11 emailuri doar 3 persoane au descărcat fișierul PDF care conținea scrisoarea deschisă, și restul de 8 au deschis pagina web unde aceasta era prezentată, s-au uitat 15 secunde (în medie) și au închis pagina web probabil din plictiseală.

Restul de 30 de președinți de consilii județene habar nu au că li s-a trimis acest email, pentru că „grija” angajaților responsabili cu primirea emailurilor pe adresele oficiale le garantează „liniștea” față de problemele plebei.

Bineînțeles că vor sări în sus 50 de coți toți cei vizați de acest articol (dacă vor dori să creeze impresia că sunt ofensați, deși știu că NU le pasă) cu texte de genul: „Habar n-aveți câte mesaje aiurea primim în fiecare zi”, sau că „nu mi s-a părut important”, sau, cel mai penibil: „a ajuns în spam și noi nu citim spam-ul”. Iar marii „șefi” de instituții necititoare vor privi cu disprețul specific lipsei lor de etică și morală la acest articol și vor gândi: „Ce dracu’ vrea și ăsta? Chiar are impresia că eu am timp să citesc tot ce vine și să răspund la tot? De-aia las secretara și registratura să facă trierea. Problemele mele sunt mult mai grave decât mizeriile lui cu școala și tinerii.” Și cu acest gând în cap, va da dispoziție să fie trimis către noi un răspuns care se va pretinde a fi oficial din care să reiasă că lui îi pasă și că „va face eforturi”, bla, bla, bla. Bineînțeles că dacă i-ar fi scris vreun finanțator de campanie, vreo multinațională sau vreun alt tip de șmecher local ar fi răspuns imediat. Doar ei sunt cei care l-au ales, nu mizeriile alea de cetățeni care îl freacă la cap cu toate prostiile lui.

Pentru că exact asta ați ales oameni buni! Felicitări!

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

România Rațională

Fondator

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

20.01.2021
874 afișări
19.01.2021
860 afișări
04.01.2021
688 afișări
08.12.2020
820 afișări
29.11.2020
473 afișări
01.01.1970
1.281 afișări
22.10.2020
893 afișări
21.10.2020
811 afișări
01.01.1970
300 afișări
01.01.1970
141 afișări
01.01.1970
134 afișări
01.01.1970
134 afișări
01.01.1970
223 afișări
18.10.2020
671 afișări
18.10.2020
701 afișări
18.10.2020
11.366 afișări
17.10.2020
626 afișări
29.06.2019
922 afișări
29.06.2019
954 afișări
29.06.2019
878 afișări
29.06.2019
888 afișări
29.06.2019
1.025 afișări
09.10.2020
913 afișări
31.08.2020
642 afișări
24.08.2020
583 afișări
20.08.2020
733 afișări
28.07.2020
576 afișări
22.07.2020
675 afișări
21.07.2020
665 afișări
15.07.2020
605 afișări
13.07.2020
688 afișări
12.07.2020
809 afișări
12.07.2020
867 afișări
10.07.2020
590 afișări
19.03.2020
1.025 afișări
16.03.2020
547 afișări
16.03.2020
603 afișări
11.03.2020
643 afișări
08.03.2020
587 afișări
24.02.2020
645 afișări
22.02.2020
594 afișări
14.02.2020
589 afișări
12.02.2020
606 afișări
01.02.2020
567 afișări
01.02.2020
586 afișări
25.01.2020
602 afișări
24.01.2020
590 afișări
22.01.2020
640 afișări
22.01.2020
545 afișări
06.01.2020
715 afișări
06.11.2019
586 afișări
28.10.2019
652 afișări
18.10.2019
621 afișări
16.10.2019
615 afișări
14.10.2019
532 afișări
14.10.2019
513 afișări
14.10.2019
618 afișări
29.06.2019
1.033 afișări
29.06.2019
945 afișări
29.06.2019
1.077 afișări
29.06.2019
944 afișări
29.06.2019
982 afișări
29.06.2019
1.086 afișări
29.06.2019
999 afișări
29.06.2019
1.297 afișări
29.06.2019
1.274 afișări
29.06.2019
1.352 afișări
29.06.2019
1.364 afișări
29.06.2019
1.429 afișări
29.06.2019
1.470 afișări
29.06.2019
1.214 afișări
29.06.2019
1.398 afișări
29.06.2019
1.471 afișări
29.06.2019
1.253 afișări
29.06.2019
1.299 afișări
29.06.2019
1.382 afișări
29.06.2019
1.409 afișări
29.06.2019
1.396 afișări
29.06.2019
1.262 afișări
29.06.2019
1.405 afișări
29.06.2019
1.796 afișări
29.06.2019
1.486 afișări
29.06.2019
3.709 afișări
29.06.2019
4.799 afișări