Încărcare
Până în toamna anului 2019 nu am dat curs chemării mai multor voci din diferite partide, mai vechi și mai noi, cu excepția unei foarte tinere formațiuni fondate de către mai mulți ofițeri rezerviști de rang înalt care s-au declarat ”naționaliști.” Puțini confrați din ”breasla” scriitoricească, jurnalistică și militantistă știu sau își amintesc faptul că încă din 2008 am lansat repetate apeluri în presă și pe rețelele de socializare pentru ”înființarea unui mare pol civic național(ist) prin coagularea cât mai multor forțe civice risipite – ca și în prezent - în grupuri, mișcări, organizații și alte forme asociative fragmentare.”
Motivam, la aceea vreme, necesitatea de a pune capăt fragmentării, atomizării sociale, de a ne opune, de fapt, fenomenului paradoxal de desocializăre, de ”insularizare” a românilor care aveau - și au - pretenția de a fi etichetați drept patrioți, lăsându-se pradă instigării, dezbinării, învrăjbirii, izolării în forme disipative de grupuri și grupulețe, de partide și partidulețe... Pledam, de fapt, pentru coagularea societății civice și înlocuirea clasei politice, constituindu-se într-o mișcare luminată de renaștere națională și naționalistă, în sensul curat și înălțător al cuvântului.
Susțineam vehement conceptul implicării efective a românilor cu aspirații patriotice sincere într-o formă organizată, reparatorie, eficientă și credibilă a modelului confiscat de către dezamăgitoarea Alianță Civică din ”epoca” de eșec a Convenției Democrate, născută (la comandă!) după înăbușirea fenomenului Piața Universității din 1990. Susțineam cu încredere și speranță necesitatea de ”îngemănare, de înfrățire, de coagulare a societății civice” prin activarea unității spirituale naționaliste, ”singura energie capabilă să ne apropie, să ne descătușeze și să ne salveze”, așa cum formulam repetatele îndemnuri, arătând nevoia alcătuirii ”unui nucleu, unui grup al grupurilor de inițiativă” spre a ne întruni și conferi ”o identitate, un sens, o misiune, un stindard, un statut, o structură organizatorică a unui mare pol civist pe care să-l denumim ”Alianța Forța Națiunii.”
Propuneam ca o astfel de mobilizare civistă de proporții să vizeze înlocuirea clasei politice compromise și ostile propriei națiuni cu cei mai de soi reprezentanți ai societății civile, cu cele mai autentice valori ale neamului, mai ales ale generației tinere.” Consideram acest reviriment național drept proiect istoric de țară și șansă reală a României de a se salva ”ieșind din obscuritatea patimilor și prejudecăților politice, redefinindu-se ca putere hotărâtoare în stat pentru deciziile politice, făcând și impunând un ”altfel” de politică.”
Insistând și crezând în acest proiect, după tatonări și întâlniri sporadice, în septembrie 2011 am adresat o scrisoare deschisă grupurilor de inițiativă pentru constituirea unui ”pol civic național” reprezentativ, așa cum mai încercasem, având drept obiectiv major ”unificarea forțelor și energiilor din toate mediile” și ”intrarea în bătălia politică pentru ca societatea să-și cucerească dreptul de reprezentare politică reală, efectivă”, care să spulbere ”tagmele politice, structurile oligarhice, rețelele mafiotarde, găștile interlope...”
Arătam, de asemenea, că persista ”o efervescență confuză de aspirații ambițioase, multe lăudabile, ale multor români care simt că trebuie să se dedice țarii, dovedind spirit patriotic, maturitate ideatică și identitară, ceea ce le conferă credibilitate ca lideri spirituali, organizatori și ideologici”, dar și faptul că persistau, din păcate, și multe, prea multe ambiții orgolioase, disociative. Credeam că venise momentul retrezirii spiritului patriotic,al clintirii din inerție și al mobilizării, având grijă ”să ne stăvilim patimile, să ne înfrânăm prejudecățile și ambițiile egoiste de persoană și de grup, să ne remodelăm lăuntric ființa noastră umană complicată și să ne redefinim ca forță colectivă, ca putere decisivă în statul reformat.”
Îmi manifestam cu sinceritate (și naivitate) ”convingerea că o astfel de alianță națională și naționalistă, de platformă civică prin care să se grupeze pe orizontală și pe verticală forțele progresiste ale societății românești, aflate în stare critică de atomizare, de risipire a energiilor, de neparticipare la deciziile în stat pentru propriul prezent și viitor, este pe cale să se nască și va fi percepută ca o revelație istorică salvatoare, ca un magnet social care va atrage chiar și aderenții ”mișcărilor” recent preparate în eprubetele laboratoarelor de partid...”
Vreme de zece ani, între 2008 și 2018, am publicat mai multe articole și manifeste prin care arătam că ”observatorii, analiștii, jurnaliștii, sociologii și toți românii conștienți și sensibili la evoluția politică a țării au sesizat precipitarea la vârf a partidelor prestidigitatoare de a scoate din joben fel și fel de iepurași drăgălași care să ia ochii și viitoarele voturi în tot acest circ dâmbovițean în care are loc o adevărată mișcare a mișcărilor pseudo civice.”
Deconspiram faptul că ”nume grele din distribuția circului politic - jongleri, dresori, acrobați, saltimbanci și fel și fel de clovni – au simțit nevoia reformării și reformulării din interior a formațiunilor lor, a apropierii de electoratul abandonat, secătuit, înșelat, împovărat de biruri insuportabile, de costuri din ce în ce mai scumpe ale vieții și se mobilizează pentru pregătirea unor refugii ”a-politice” pentru ei, politicienii, a unor rezerve structurale în care să se adăpostească în condițiile în care întreaga lume fierbe în pragul unor revolte fără precedent, cărora nu le va rezista nici un stat prin forțele polițienești și armate mult îngroșate numeric în ultimii ani.”
Continuam într-un astfel de manifest să explic faptul că ”nicio grupare și nici un lider aflat acum în rol, prestând în acest spectacol de dinaintea unei explozii sociale catastrofale, nu va avea viitor, nu va mai rezista la trapezul puterii și pe sârma opoziției și toți vor deconta pentru întreaga tagmă politică aflată în rotație de cadre de peste două decenii. Aceste forțe vor fi curând spulberate, măturate istoric…” N-a fost să fie...
Scriam că ”este greu de anticipat cum va arăta lumea după o nouă revoluție aflată acum în durerile facerii, dar îmi este clar faptul că regia, actorii și numerele din vechile reprezentații vor mai fi altele. Iar cabotinii noștri, măscăricii noștri mioritici, cu atât mai puțin vor rezista valului social al furiei și disperării. Serviciile de informații și cele de opinie și analiză au tras semnalul de alarmă în ceea ce privește amenințătoarea furtună planetară care nu va cruța nicio țară, niciun guvern, niciun partid, niciun politician, niciun cetățean…”
Dezvăluiam, spre exemplificare, ”motivul pentru care democrații băsiști au scornit ”Mișcarea Populară” avându-i protagoniști pe băieții de pe lângă impopularul și învechitul jongler cotrocean care pactizează deja la vedere cu Ponta, arlechinul taților circarilor Iliescu-Năstase-Hrebe, iar iluzioniștii liberali Tăriceanu și Chiliman, conștienți că măscăriciul Crin Antonescu nu are nici un viitor politic și că partidul va fi sanționat dur pentru alianța cu stânga iliesciană, au născocit mișcarea ”Inițiativa România Liberală.”
Anticipam, în acest sens, faptul că vor lansa o astfel de ”mișcare” și social-democrații, pesediștii... Scriam: ”Această formă de instrumentare organizatorică care vrea să pară civică, este deja o modă, dar și o necesitate. Chiar și economistul Constantin Cojocaru, liderul PP-LC, victima clovnilor oteviști, și-a reorientat bătălia politică, până acum fără ecou și rezultate, sub drapelul (pseudo)civismului ”Mișcării pentru Constituția Cetățenilor”, pe care a lansat-o recent, această mișcare fiind cea mai apropiată de modelul care ar trebui să constituie alternativa socială a unui pol civic.”
Dar în anul 2019 am renunțat la ”civilie” și am devenit cofondatorul și unul dintre cei cinci președinți ai ”Partidului România Rațională; recte, am intrat în politică. Recitind o parte dintre scrierile mele jurnalistice referitoare ”la apariția unor mișcări preparate în laboratoarele de partid de către diferiți alchimiști” și regândind cu nostalgie și scepticism ceea ce scriam și gândeam în anii scurși, sunt nevoit să-mi recunosc înfrângerea, capitularea, dezamăgirea, deși descopăr cât de actuale au rămas adevărurile și aspirațiile mele și ale celor ”visători” ca mine. Doar s-au schimbat între timp unele personaje, scene, tablouri, replici, mișcări, indicații regizorale... Dar spectacolul și circul politic dezolant și derizoriu a rămas același.
Dar eu mi-am schimbat opțiunea. Nu demult încă pledam ”pentru nașterea unei adevărate mișcări apolitice a națiunii române” și susțineam că ”opțiunea noastră va căpăta curând un serios impuls pentru mobilizare generală, tocmai datorită ieșirii la rampă a politrucilor profesioniști și încercării lor de a confisca, de a-și însuși acest model modern de revoluție civică inteligentă, nonviolentă, pseudopatriotică...”
Și, deși susțin cu încăpățânare că ”este nevoie, mai mult ca niciodată, de o mișcare civică autentică, naționalistă, pentru unitatea de spirit și interes a națiunii române, de o adevărată mișcare a… mișcărilor, fundațiilor, asociațiilor, grupurilor...”, așa cum am tot afirmat și am scris insistent în ultimul deceniu, astăzi, după eșecul evident al societății civice, reformulez:
Este nevoie mai mult ca niciodată de un partid politic autentic patriotic, de o adevărată mișcare politică naționalistă care să lanseze și să supună unui referendum istoric proiectul ”Altă Constituție”, fără de care am rămâne în demagogica stare de... Caragiale: ”Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica... Ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele... esențiale”.