Simt și presimt că se apropie clipa ridicării românilor pentru neam și țară!

Regăsind articolul de mai jos, pe care l-am scris cu sfredelitoare durere în urmă cu cinci ani, am avut sentimentul că România a rămas blocată undeva în bucla unui trecut imuabil căruia prezentul nu îi schimbă cursul, cu toate evenimentele din acest răstimp, fie scornite, fie predestinate, cum este, de pildă, stigmatul mondial și național căruia  i s-a pus numele „Covid-19”. Iar la noi, pe fondul liniștii și resemnării sociale înșelătoare, treburile țării și grijile românilor par, zi de zi, lună de lună și an de an, aceleași, ca fond și preocupare, schimbându-se doar filele din calendar și o mică parte dintre personajele care ocupă scena pe parcursul derulării obsesive a mereu aceleași drame în care suntem cu toții și actori, și spectatori. Scenografia aceeași, recuzita aceeași, regizorii aceiași... 

Nu aș fi crezut, după aproape două decenii și jumătate ( a se citi trei...) de la descotorosirea de sistemul comunist prin executarea celui mai înverșunat fanatic al totalitarismului personalizat, lăsat și „ajutat” de serviciile de zvonistică și de instaurare prin lovituri de stat a noilor regimuri servile Occidentului și multinaționalelor, să își expună monstruozitatea până la ultima zvâcnire sub gloanțele administrate de Crăciun la zidul infamiei dintr-o unitate militară din Târgoviște, că națiunea română, aflată în faza cea mai nimicitoare de degradare economică, socială și morală, va ajunge, între popoarele lumii, cea mai disciplinată, cea mai resemnată, cea mai lașă, cea mai ușor de manipulat și de obligat să suporte costurile cumplite la care o silesc regimurile și guvernările unei clase politice ostile propriului popor, hotărâte să o sărăcească, să o îmbolnăvească, să o îndobitocească, să o desproprietărească, să o dezumanizeze, să o împuțineze, să o alunge în exod, să o îngenuncheze, să o extermine.

Nu aș fi crezut că națiunea română va ajunge să-și accepte călăii, să și-i aleagă vânzându-și voturile pe nimic în timpul reprezentațiilor electorale de circ fără pâine, să-și ducă stoic umilința, să stea cuminte, flămândă, îndatorată și prădată de cămătarii instituționalizați, să suporte năucă scumpirile la bunurile, energia și serviciile indispensabile unui trai adus sub pragul pieirii, să nu se sinchisească văzând cum națiunea cipriotă, națiunea turcă și, mai recent, națiunea bulgară, au ieșit cu milioanele în stradă pentru măsuri guvernamentale mai puțin împovărătoare asupra marii mase a populației obligată să suporte pagubele crizei financiar-economice preparată în laboratoarele vestice cu scopul amânării falimentului inevitabil al sistemului capitalist aflat în competiție cu sistemul comunist chinezesc gata să îl devoreze.

Nu aș fi crezut că toleranța, răbdarea, complacerea, complicitatea tacită la propriul sabotaj al demnității naționale, suportabilitatea dincolo de orice limită a abuzurilor asupra surselor elementare de trai, a veniturilor înțepenite sub un prag alarmant după ce au fost subțiate prin taxe, impozite și scumpiri aberante succesive în urma cărora, doar pe parcursul  ultimilor cinci ani, puterea de cumpărare și gradul de suportabilitate ale românilor au fost coborâte sub jumătate față de „înfloritoarea” epocă tăricenisto-băsită de gogoși umflate cu credite cu buletinul și de credite imobiliare ducând la prețuri aberante ale caselor, mașinilor, bunurilor de larg consum și la cel mai nevisat rai al profiturilor și extinderii multinaționalelor furnizoare exclusive de produse și servicii pentru miliardele de consumatori ai planetei, între care națiunea română este doar o mică marfă a unei macro populații împiedicată să își mai producă bunurile prin propriile forțe și din propriile surse, obligată să și le cumpere la prețuri aberante.

Nu aș fi crezut că, din regim în regim, din guvern în guvern, țeavă cu țeavă, sârmă cu sârmă, tablă cu tablă și șurub cu șurub economia românească va fi demontată, tăiată și vândută la fier vechi lanțului de samsari ai metalelor și materialelor reciclabile, mai ieftine astfel, pentru aceleași multinaționale, decât minereurile din ce în ce mai costisitor și anevoios de extras, transportat și prelucrat, că au ajuns sărmanii țărani să șadă cu mâinile încrucișate la capete de tarlale năpădite de buruieni și mușuroaie de cârtițe, în imposibilitate nu doar de a-și lucra și valorifica pământurile, multe-puține câte mai au și numai ei știu cum s-au bătut prin instanțe, prin primării și prefecturi cu mafia prădătorilor de terenuri să și le ia înapoi în stăpânire, ci și de nu-și putea vinde tot mai puținele produse agricole pe care unii se încăpățânează să le obțină arând cu calul și vita, udând cu căldarea, smulgând buruienile cu sapa și cu mâinile crăpate și rugându-se la Dumnezeu să dea ploaie cât trebuie, procesatorii și speculanții impunând prețuri de mizerie, refuzând să le ia produsele și aducând pe piață produse agro-alimentare excesiv de chimizate de la aceleași multinaționale.

Nu aș fi crezut că și acum, aflată sub ocupația monopolurilor acestor multinaționale și sub amenințarea existenței ca ființă națională căreia i se pregătesc noi și noi lovituri, între care legea care permite cumpărarea de către străini a pământurilor în orice suprafață, legea care permite re-feudalizarea țării și așa ciuntită și deposedată de mari regiuni în urma mașinațiunilor precursorilor multinaționalelor de azi, legea fundamentală ca rezultat al unui proces în forță, anti-cetățenesc, de revizuire a unei Constituții și așa aservite multinaționalelor și câte alte și alte „inginerii” legislative care au scopul de a falimenta țara și de a nărui populația, că încă domnește discordia, că funcționează distructiv dezbinarea, că triumfă lașitatea și impostura și că nu își asumă nici o personalitate de notorietate și moralitate incontestabilă, nici o asociație, fundație sau mișcare civică rolul de promotor, de mobilizator, de solidificator și de unificator al națiunii române și să dea odată mult așteptatul semnal al deșteptării neamului și comanda organizării din mers a detașamentelor de luptă pe viață și pe moartea pentru salvarea ființei naționale românești. Căci este nevoie grabnic de o mișcare salvatoare, istorică, pentru unitatea națiunii române.

Simt și presimt că se apropie clipa ridicării românilor pentru neam și țară.