Românii vrea „trăznăie populistă”

Una dintre puținele dăți în care românii s-au exprimat clar cu privire la un anumit subiect a fost referendumul desfășurat în 2009, odată cu alegerile prezidențiale. Unul din motivele pentru care s-a obținut o participare la vot suficient de mare a fost cel legat de claritatea întrebărilor:

1. Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?

2. Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?

Întrebări – clare, participare - mare, rezultat – evident.

Încălcarea „rețetei” de mai sus avea să aducă ulterior o participare redusă la alte referendumuri cu întrebări alambicate, neclare care „ofereau” posibilitatea interpretării dincolo de cele două răspunsuri standard ale unui cetățean „Da” sau „Nu”.

Astfel că în 2009 un număr de 6.740.213 de cetățeni cu drept de vot au răspuns cu DA la întrebarea „Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?”.

Au fost reacții care mai de care mai violente legate de rezultatul referendumului, care au avut la bază diverse pretexte utilizabile în scopul nepunerii în practică, fundamentul reacțiilor negative din partea parlamentarilor fiind unul singur: „fuga scaunului de sub fund”. Astfel că „reprezentanții poporului” au ales calea „sictir popor că ești prost și nu știi ce vrem noi, deștepții” și au REFUZAT punerea în aplicare voinței clar exprimate de popor!

În urma mini-alegerilor parlamentare ne-am „încălțat” cu un Parlament ales „pe bune” de 25% dintre românii cu drept de vot! Participarea extrem de redusă la vot ar fi trebuit să arate „politicienilor de top” ai tuturor partidelor că POPORUL ROMÂN S-A SĂTURAT SĂ FIE BATJOCORIT DE ORICE PAPAGAL AJUNS ÎN PARLAMENT!  „Libertatea” de exprimare pe care o are parlamentarului unui partid se folosește pentru gargara publică, dar când se votează o lege, execută fără comentarii ce îi dictează partidul. La fel și papagalii: obișnuiți un papagal să ridice o aripă când aude un cuvânt și veți vedea că de câte ori aude cuvântul de la altcineva va ridica aripioara cuminte!

În Parlamentul 25% (cum îl voi numi permanent până la dizolvarea sau dispariția lui) au încăput cei care au avut cele mai multe slugi fidele sau fidelizate sau șantajate printre votanți. Au fost și destui votanți care au crezut în gogorițele prezentate de diversele partide, dar nesemnificativ în raport cu „baza votantă de partid”. Bineînțeles că niciun partid nu putea realiza o majoritate simplă care să garanteze o stabilitate a „puterii legislative”. Iar acest lucru era cunoscut dinaintea alegerilor. Drept urmare orice om cu mintea la cap putea ști că va fi necesară o coaliție parlamentară care să „ofere” și o coaliție de guvernare. Când intri într-o coaliție, ca partid, trebuie să renunți la o parte din programul de guvernare prezentat înainte de alegeri. Cu cât ești mai mic într-o coaliție, cu atât programul tău de guvernare este „tăiat” mai puternic. Cu cât ai mai mulți parteneri de coaliție, cu atât pierzi mai mult din programul de guvernare.

Din Parlamentul 25% s-a creat o coaliție care conține 55% dintre parlamentari. Adică s-a realizat Coaliția 14%. În cadrul Coaliției 14%, Partidul Național Liberal condus de Președintele României deține 55%. Din perspectiva procentuală îl voi numi PNL 8%. Pentru imparțialitate din perspectivă procentuală asociată voi folosi termenii USR-PLUS 5%, UDMR 2%, PSD 9%, AUR 3%. Acestea sunt procentele pe care le-au cules actualii parlamentari din voturile direct exprimate, fără „repartizarea” rezultatelor obținute de alte partide care au participat la alegeri. Din punct de vedere al calității reprezentativității aceste procente arată câți cetățeni români din totalul cetățenilor cu drept de vot au acordat votul fiecărui partid.

Să revenim!

Înainte de alegeri prezinți un program de guvernare și te bați cu pumnii în piept până faci bătături că este cel mai deștept program de guvernare posibil în momentul acela, drept urmare cetățenii ar trebui să te creadă pe cuvânt și să-ți aleagă reprezentanții din teritoriu ca să „implementezi” programul respectiv. Știi precis că nu „pupi” 50%+1 dintre voturi, ca să poți implementa nestingherit „programul ales de majoritate”, deci știi precis că va trebui să renunți la o parte din el. Și cu cât renunți la mai mult, cu atât valoarea promisiunilor tale scade! Astfel că dacă PNL 8% a renunțat la 45% din programul de guvernare pentru a asigura o coaliție cu USR-PLUS 5% și UDMR 2% putem fi liniștiți că 45% din promisiunile ante-alegeri au fost încălcate! Vivat PNL 8%!

În programul de guvernare struțo-cămilesc rezultat din adunarea poveștilor din campania electorală, un document de 299 de pagini de „negociere” veți putea citi și singuri, pardon, nu veți mai putea citi multe dintre promisiunile electorale ale partidelor „de coaliție”.

Lăsând detaliile acestea „nesemnificative” (pentru că minciuna este parte a politicii „tradiționale” „acceptată” de 31,94% de cetățenii ca fiind „necesară”) după terminarea circului mediatic „corespunzător” „demnității” parlamentare, s-a „trecut la treabă”.

Politic vorbind, promisiunile din campania electorală, oricât de aiurea ar fi fost făcute, trebuie respectate cel puțin „de fațadă”. Oricum nu sunt înregistrate ca fiind obligații asumate de vreun partid, că deh, Constituția României compusă în halul în care este acum, nu sancționează sau elimină mincinoșii politici. Constituția asigură doar supremația parlamentarilor și dreptul românilor de a vota cea mai puțin proastă versiune de parlament prezentată „pe liste parlamentare”.

Așa „au știut” marii „profesioniști în drept constituțional” „să apere democrația” și să asigure „separația put(o)erilor” în România.

Și uite că USR-PLUS 5% a venit și a zis rapid: „Să implementăm în legislație rezultatul referendumului din 2009!” Nu sunt și nu am cum să fiu vreodată adeptul vreunui alt partid! Însă este lipsit de etică să nu spun că începând cu 2009 îmi pun permanent întrebarea: „De ce avem nevoie de două camere în Parlament?”.

Unii care se cred foarte deștepți aduc argumente de tipul: „o greșeală/scăpare/eroare în prima cameră poate fi corectată în a doua cameră” sau „două grupuri judecă mai bine decât unul singur”. Alții aduc argumente ist(e)orice: „Așa este din moși strămoși”.

Ca naționalist sunt în dilemă: respect și vreau să duc mai departe tradiția poporului român, dar în același timp vreau și respectarea dreptului poporului român de a decide asupra modului de organizare a Parlamentului. Până la urmă Parlamentul funcționează cum vrea poporul în interesul poporului, nu în interesul ocupantului temporar de scaun și încasatorului de pensie specială viageră.

Deși PARE că toți parlamentarii doresc reducerea numărului de parlamentari la 300, semn că dacă au locurile de acum asigurate până în 2024, nu mai contează pentru ei ce va urma după aceea pentru că oricum își „fac plinul” acum și „ce-o fi o fi” din 2024, unii refuză să înțeleagă că decizia unui popor nu stă în „gândirea” unui partid.

Consultativ sau nu (așa s-a „îngrijit” echipa de „profesioniști” în drept constituțional) referendumul a arătat clar că poporul român VREA PARLAMENT UNICAMERAL! Și să te găsești tu parlamentar cu state vechi să spui că „afirm cu tărie că parlamentul unicameral este o trăznăie populista care poate afecta grav funcționarea democrației românești periclitand atât calitatea actului legislativ cât si rolul Parlamentului României de expresie a suveranității poporului!” este cel puțin deplasat.

În afara prostului obicei adoptat de „prea-ocupații” reprezentanți ai poporului care REFUZĂ să folosească diacriticele în scrierea publică în semn de dispreț fățiș față de limba română, mai găsim și opinia câte unui „reprezentant” de partid de pe o listă de 7 (șapte) persoane pentru care au votat 39.544 de cetățeni din Ilfov care spune clar că toți cei 73.000 de cetățeni pe care îi reprezintă în calitate de „reprezentant” ales (în devălmășia listei de candidați) de 40.000 de oameni. Cu alte cuvinte vreo 5.650 de oameni trimit în Camera Deputaților un „ales” care să reprezinte 73.000 de oameni (care nu se știe dacă sunt de acord cu el) după cum are el chef, și care să nu poată fi tras la răspundere pentru indiferent ce aberații produce în scris, în public sau oriunde. Când o fi avut timp să se consulte cu cei 73.000 de cetățeni ca să le explice ce ar trebui ei să știe și să le ceară acordul cu privire la exprimarea publică a opiniei majorității cetățenilor consultați?

Deci s-a trezit domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel spunând că parlamentul unicameral este o „trăznăie populista” argumentând cu tradiția parlamentarismului român, raportată la ironic la „suveranitatea poporului”.

Omul o fi vrut să „dea bine” la partid apărând, vezi Doamne, doctrina Național-Liberală atât din perspectivă istorică când și din perspectiva intereselor de partid, uitând că:

1. Suveranitatea poporului s-a manifestat prin referendum, dar inclusiv el ca deputat NU a făcut nimic, dar absolut nimic, în toată istoria sa de deputat pentru a pune în valoare propriile lui spuse: „Eu personal, ca Național-Liberal, susțin deschis reducerea numărului de parlamentari”.

2. De la data validării referendumului în cauză, inclusiv pe durata mandatelor sale de „reprezentant al poporului” 80% din legile adoptate au urmat un proces de adoptare în care prima cameră adopta tacit și a doua cameră discuta când avea chef orice lege. Deci Parlamentul a funcționat în mod real 80% din timp cu o singură cameră, după bunul plac al parlamentarilor. Parlamentul bicameral este de fapt unicameral cu hol și living.

3. Parlamentul unicameral ar putea fi o problemă strict din perspectiva parlamentarilor leneși, lipsiți de minima etică și morală necesare reprezentării poporului, care refuză pur și simplu să înțeleagă ce votează, câtă vreme votul lor este vot de partid, nicidecum vot de conștiință, ultima fiind din ce în ce mai absentă!

4. Parlamentul unicameral va genera într-adevăr „funcționarea democrației românești periclitand atât calitatea actului legislativ cât si rolul Parlamentului României de expresie a suveranității poporului” dar nu din cauză că ar fi unicameral, ci din cauză că parlamentarii s-ar „simți” obligați să lucreze în folosul cetățenilor în fiecare zi, așa cum cetățenii lucrează zilnic pentru ca parlamentarii să își ia salariile, diurnele de deplasare (chiar dacă stau la 20 km de sediul Parlamentului și românul se duce și 100 km pe zi la muncă fără diurnă de deplasare).

5. Parlamentul unicameral ar avea și „deficiența” de a genera atenție sporită din partea „reprezentanților” poporului atunci când aceștia votează. Situații de genul senatorilor USR care și-au exprimat eronat votul, conform celor spuse de propriul lor șef de partid, ar fi imediat sancționate de restul parlamentarilor.

Și pentru că nu este frumos „doar să critici” fără să prezinți potențiale soluții, iată domnul deputat Gheorghe Andrei Daniel câteva propuneri pe care „libertatea” de partid ți le va interzice întotdeauna, chiar și atunci când libertatea de conștiință te va face să le înțelegi fundamentele:

1. Locurile din Parlamentul României să fie ocupate de parlamentari aleși uninominal ce minim 50.000 de cetățeni cu drept de vot din toată țara.

2. Bugetul alocat unui loc în Parlament să fie corespunzător unei contribuții fixe de 0,02% din salariul minim pe economie pe care fiecare din cei 50.000 de cetățeni cu drept de vot o vor aloca din impozitele și taxele plătite de aceștia.

3. Parlamentul are obligația de a dezbate și vota legile în termen de 12 luni de la data propunerii acestora, sub sancțiunea dizolvării Parlamentului sau sub sancțiunea excluderii din Parlament a parlamentarilor care lipsesc de la procedura de votare.

4. Referendumul este forma de expresie a suveranității poporului superioară oricărei legi adoptate în Parlament.

5. Referendumul are caracter decizional și este obligatoriu de pus în aplicare în termen de 6 luni în cazul unui referendum local și 12 luni în cazul unui referendum național, sub sancțiunea dizolvării autorității locale sau a Parlamentului.

Ce spui domnule deputat? Poți susține ce vrea poporul? Sau nu îți dă voie PNL 8%?

Textul integral al postării din care s-au preluat citatele este publicat în data de 24.12.2020 pe pagina de Facebook a acestui deputat:

Văd că doamna Anca Paliu-Dragu a lu' Cioloș, tocmai vorbește despre trecerea la Parlament unicameral.
Parlamentul unicameral este specific țărilor mici și cu "interese limitate" , nicidecum unei națiuni europene însemnate precum România.
Ținând cont ca doamna Dragu s-a trezit la întâiul său mandat parlamentar direct președinte al Senatului, deci al doilea om în stat după președinte, pot considera aceste intenții urmări firești ale euforiei dumneaei dar le mai pot pune și pe seama lipsei de experiență politică și a înțelegerii complet eronate a fundamentelor parlamentarismului.
Noi, România, avem Parlament bicameral de la anul 1864 cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza pune bazele Senatului sub numele de "corp ponderator" iar unicul moment din istorie când am avut legislativ unicameral este in timpul de tristă amintire al dictaturii comuniste care a impus butaforia numită "Marea Adunare Națională".
Eu personal, ca Național-Liberal, susțin deschis reducerea numărului de parlamentari atâta timp cât totul este realizat responsabil si in limitele Constituției României însă vă afirm cu tărie că parlamentul unicameral este o trăznăie populista care poate afecta grav funcționarea democrației românești periclitand atât calitatea actului legislativ cât si rolul Parlamentului României de expresie a suveranității poporului!
În rest de la USR-PLUS și de la echipa lui D.J. Cioloș ne putem aștepta la absolut orice, democrația este foarte incomodă pentru cei carora le stă în gât cuvântul "Național"!
 Internaționala birocrata nu poate trece cu tancul peste echilibrul puterilor din România și nici nu poate reduce la absurd aproape două secole de istorie parlamentară românească!