Rușine vouă, români ”naționaliști” și ”patrioți” cu vorba !

Am pornit bucuros de acasă, ca să mă înfățișez la timp la prima întâlnire, la un prim eveniment public de după restricțiile exasperante impuse de către autoritățile române în primele etape ale pandemiei Covid-19. Ziua de 24 iunie 2020 a fost prima zi de adevărată vară, cu soare generos dăruit bucureștenilor de către Bunul Dumnezeu, invitând la ieșire, plimbare și, de ce nu?, la o comemorare colectivă în centrul capitalei. În această zi s-au suprapus în mod trei sărbători, una mai importantă și semnificativă decât cealaltă pentru seminția românească ținută în casă, cu botniță, cu frica amenzilor usturătoare și a expunerii la contaminarea de la om la om cu păcătosul virus susceptibil că a fost fost comandat, preparat și împrăștiat în întreaga lume pentru a-i împuțina mai ales pe cei vârstnici, cei mai costisitori pentru bugetul mondial. 

Cele trei evenimente sărbătorești semnificative pentru întregul românism creștin și naționalist patriotic care  ocupă fila de calendar ortodox și a tradițiilor românești în ziua de iunie precizată sunt: Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, știută drept Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica; Aniversarea eroului martir Avram Iancu, pe care moții și românii îl răsfață spunându-i ”crăișorul munților, născut pe 24 iunie 1824 în satul Vidra din Munții Apuseni și  Ziua Universală a Iei, obiect vestimentar  căruia tradiționalismul românesc îi conferă cea mai fascinantă gamă de modele și culori geometrice și florale de la care se inspiră majoritatea ”meșterițelor” și meșterilor națiunilor lumii.

Într-o astfel de zi de excepție și de seninătate văratecă pe cer și în suflete, m-am pornit să onorez invitația confratelui poet, jurnalist și luptător neobosit, Laurian Stănchescu, de a-l omagia la umbra statuii sale din vecinătatea Bisericii Kretzulescu și a Sălii Palatului, pe unul dintre cei mai demni de pomenire fii ai neamului românesc, marele revoluționar pașoptist, Avram Iancu, prefect al Legiunii Aurarias Gemina, conducătorul în fapt al Țării Moților din Marele Principat al Transilvaniei, fruntașul român al Revoluției din 1848, care a condus armata românilor transilvăneni, aliată armatei austriace, în înfruntarea cu trupele maghiare conduse de către Lajos Kossuth.

Întâlnirea a sute, dacă nu mii de bucureșteni și români din întreaga țară, a fost anunțată pentru ora 12.00 de către organizatorul Laurian Stănchescu, pe majoritatea căilor mediatice și de interes public, inclusiv pe rețelele de socializare. Înșine, echipa redacțională a Ziarului ROMÂNIA RAȚIONALĂ, am difuzat comunicatul privind chemarea la eveniment a neobositului militant pentru repunerea la loc de cinste a marilor personalități uitate de istoria rescrisă și tot mai măsluită a românilor, între care cei mai neglijați de către președintele Iohannis, senatori, deputați, guvernanți, diriguitori postdecembriști ai culturii și istoriei, sunt Avram Iancu, Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși.

Aveam să constatăm cu mâhnire că trecuse deja o oră și nu ne eram decât șapte participanți, șapte români care mai cred în modelul marilor înaintași, în rolul uriaș al acestora pentru reputația României în lumea modernă, pe care generațiile comuniste și postcomuniste, manipulate abil de către politicienii noștri mânjiți și trădători,  parcă le-au uitat... Îl priveam discret pe sufletistul poet luptător țintuit în scaunul cu rotile - afecțiune locomotorie survenită din cauza marșurilor excesive pe sute de kilometri cumulați, peste putința nervilor vertebrali și a picioarelor -, aproape că plângea închis în sine și mă întrebam câtă dezamăgire, câtă suferință mai poate duce acest om prin exemplul sacrificiului de sine, văzându-se abandonat de către prietenii care se pretind și susținătorii patrioți și naționaliști. Nu mai pomenesc de indiferența sfidătoare a autorităților - președinție, guvern, parlament, partide… cărora organizatorul le-a trimis personal  comunicate și invitații la eveniment.

Privind când și când către umbra vie a patriot aflat la umbra copacilor din vecinătatea statuii, am consumat zecile de minute de așteptare oferind declarații celor câțiva inimoși militanți prezenți, la insistența dumnealor, în cadrul celui mai lung interviu din viața mea, având prilejul de a mă exprima liber sub tirul galopant, telegrafic și presant al întrebărilor uneori tendențioase ale interlocutorului principal pe care l-am cunoscut cu prilejul acestei manifestări ratate.

Deși întrerupt la începutul sau la jumătatea declarațiilor și dus cu neprofesionalism spre subiecte incomode care cer răspunsuri elaborate și nu retezate, am fost spontan, natural, tolerant, acceptând compromisul din conștiință și suflet, cântărindu-i când și când mâhnirea tăcută a poetului care, aflat la mai mult de zece metri de noi, nu a putut auzi pledoaria mea pentru respectabila sa  persoană și personalitate, revolta mea prin cuvinte aspre pe autorități și camarazii absenți de la eveniment. Cred că am reușit în lungul interviu filmat să dau explicații raționale, pertinente, echidistante și sincere, deși întrerupt și agasat continuu prin întrebări fracturate și contradictorii din prea multe domenii de opinie pe unitatea de timp. Dar am răspuns răbdător, sincer, natural, responsabil și fără să insist pe prezentarea proiectelor partidului al cărui cofondator sunt, între care ”O altă Constituție” este cel mai important (de vizionat înregistrarea integrală pe pagina mea de user Facebook).

Faptul că protagonistul evenimentului omagial, Maestrul Laurian Stănchescu, s-a închis în sine dezamăgit și s-a retras discret părăsind locul, în timp ce noi, ceilalți, ”tăifăsuiam” pe parcursul înregistrării în care vorbeam chiar despre domnia sa ca despre despre un om fenomenal, așa cum îl percep, m-a umplut de tristețe și condescendență, încărcându-mă de amărăciune și furie. Nu vreau să provoc ud cu lacrimi relatarea, dar Maestrul Stănchescu a avut azi o zi cumplit de grea, de profund sentiment de trădare a patriotismului apăsător până la sufocare și țintuire în neumblare de plumbul nepăsării și uitării publice.

Este motivul pentru care mi-am înregistrat indignarea vorbind pe propriul telefon, certându-i, astfel, pe cei absenți: ”Rușine vouă, români ”naționaliști” și ”patrioți” cu vorba ! Ați lipsit (și) de la comemorarea eroului martir Avram Iancu, la chemarea poetului și jurnalistului luptător Laurian Stănchescu, însuși un ”crăișor” al naționalismului autentic. Rușine, fariseilor !