Sărbătoarea Sânzienelor

Sânzienele sunt zânele sacre ale Zilei, deci ale Soarelui, sunt Cete Feminine formate din tinere care nu s-au prins încă în HORĂ, alegerea lor făcându-se pe criterii de sănătate fizică, etică şi estetică. 

În Ceata de Sânziene se învață meșteșugul îngrijirii sănătății si frumuseții, culegerea plantelor de leac și utilizarea lor, aprecierea calităților suratelor, transformarea boabelor de grâu în pâine, comportamentul social în momentul însoțirii Drăgaicei ori Sânzienei pe la casele gospodarilor împărțind plante de leac, buchețele de flori de sânziană și spice de grâu, cingători din tei etc.

Mă duc cu gândul către cărarea de demult și-mi aduc aminte cu drag cum bunica mea, Mamaia Maria, mă lua în ziua de Sânziene să mergem la cules de flori de leac de pe sâga satului, la marginea pădurii.

Îmi zicea că trebuie să mergem pe rouă, dimineața, când florile sunt mai bune de adunat, pentru că își păstrează magia, iar dacă nu, după aceea își pierd din forță, miros și savoare.

Până se lua roua de pe flori când soarele începea să își arate razele, iar păsările cântau printre fagi și stejari eu și Mamaia mea eram trecute de izvorul satului, spre casă.

Noi umblam desculțe prin iarba udă și nemâncate, deoarece doar așa ”era primit” ca florile culese să fie curate, proaspete si neatinse, să aibă putere sfântă ca să fie de leac, la orice boli de peste an.

Strângeam la sânziene galbene și albe, cicoare, coada șoricelului, mentă, flori de măr, cimbrișor de câmp, pojarniță(sunătoare) și romaniță(mușețel).

Mamaia mea  era îmbrăcată tradițional, cu poale albe de cânepă și ie lungă cu mânecile strânse peste cot, cusută cu alesătură albastră. 

Doar în acea zi, purta pe cap o năframă albă, legată la spate, ca nevestele tinere.

Când culegea la sânziene nu grăia, ci cânta și se ruga cu fața la răsărit.

Florile le culegeam amândouă, iar coronițele le împleteam singură, că doar eu eram fecioară.

Prima coronița mi-o puneam pe cap, iar pe celelalte le duceam acasă.

Dăruiam celor din familie coronițele de Sânziene și fiecare ni le aruncam pe șindrila casei ca să ne aflăm sorocul vieții, norocul și ursita, după cum cădeau de acolo, pe timpul verii.

Coroana de pe acoperiș ne proteja gospodăria și  ne ferea de vrăji și duhuri rele.

Dacă vreuna din coronițe cădea mai repede de pe casă, atunci era un semn rău că nu se știa dacă vreun membru al familiei va ajunge și alte Sânziene.

Celelalte flori sfințite se prindeau la poartă sub formă de cruce, le puneam la cotețe contra manei și pentru sporul casei, la ferestre și pentru sufletul celor din cimitir.

Haideți feciori și voi fete
Să-mpletim la Sânziene
Să cântăm și să-mpletim
Și la bine să gândim.
Cununa s-o-mpletim
Dorința s-o împlinim
Să avem cununi pe casă
Bucuroși să stăm la masă.
Cum să aibă toate preț
Pe casă și pe coteț
La noroc și sănătate
La belșug și bunătate.

Bunica strângea florile de Sânziene și le usca pentru ceaiuri de leac fiind vindecătoare pentru anumite boli. Florile de Sânziene având mirosul puternic, sunt apărătoare pentru lanurile de grâu, dând rod bogat holdelor, iar pentru animale și păsări puterea să fie sănătoase.

Haideți feciori și voi fete
Să-mpletim la Sânziene
Să cântăm și să-mpletim
Și la bine să gândim.
Cununa s-o-mpletim
Dorința s-o împlinim
Să avem cununi pe casă
Bucuroși să stăm la masă.
Cum să aibă toate preț
Pe casă și pe coteț
La noroc și sănătate
La belșug și bunătate.

Fetele își puneau flori de Sânziene sub pernă pentru a-și visa ursitul. Iar nevestele tinere se leagă peste mijloc cu brâu de Sânziene, tăvălindu-se prin florile de fân, pentru a avea pruncii sănătoși.

Cine lucrează de Sânziene, nu-i merge bine tot anul și stârnește ploi cu vijelie și grindină, fiindu-i fulgerate animalele de la stâne.

Ca să se oprească vremea grea se pot lua câteva fire de Sânziene și se aruncă în foc pentru ca să se împrăștie tunetul și trăsnetele.

Sânziana poate îndrepta zânele bune și cele rele, transformându-se în fată fecioară (Sânziana), sau Muma Pădurii (Zgripţuroaica).

În noaptea dinaintea Sânzienelor, aceste zâne umblă peste câmpuri ca să apere plantele și florile de boli, iar pe oameni de demoni.

Obiceiul la Sărbătoarea Sânzienelor se mai păstrează și astăzi, pe valea Someșului.

Oamenii se adună și-acum în jurul FOCULUI DE SÂNZIENE.

Focurile-s făcute de feciori și îl localizează undeva pe câmp, unde fetele trec (sar) peste el.

Dacă reușesc să treacă de nouă ori prin foc, se zice că vor scăpa de orice grijă, măritându-se în anul acela.

Săritul fetelor peste foc este un ritual de curățare, făcut în fața oamenilor din sat care strigă:

„Săriți iute peste jar, să țină vara iar”.

Se aruncă apoi pe foc Florile de Sânziene ce alungă spiritele rele și malefice.

Se spune că florile de Sânziene sunt Floarea Sf. Ioan Botezătorul ce coincide cu nașterea sa, fiind singura zi de sărbătoare așa zis ”păgână”- „Sânzienele” pe 24 Iunie – admisă în calendarul creștin – ortodox.

Pe restul sărbătorile străbune, LE-A ÎNLOCUIT, pur și simplu, creștinismul...

Sf. Ioan de vară este considerat patron al verii fiind perioada culesului la Sânziene cu multe alte flori de leac și plante de leac bătrânești: mușețel, rostopască, gălbenele, pătlagină, mărgăritare, stânjenei, trandafiri.

Sânzienele sunt lumea tuturor florilor de pe Pământ, iar de la 21 iunie când este solstițiul verii ne îndreptăm spre toamnă prin lanurile de grâu, pe câmpuri și prin poiene mai găsim floricele de sânziene, floarea ursului, trifoi roșu și alb, merișor, crețușcă, potbal, rostopască și altele.

Să culegem florile
C-o fost Sânzienele
De prin holdele de grâu
Cu poalele prinse-n brâu
Să facem o cununiță
Mândra s-o puie-n cosâţă.

Cununile de Sânziene cu spice de grâu semnifică ROATA  ce se învârtește după SOARE, având o semnificație aparte și punându-se  la crucile de hotar, pentru a feri culturile de grindină, ploi și vreme grea.

În credința noastră de-acum, obiceiurile străvechi populare sunt respectate aproape la fel, dar având adăugate, simbolic, florile ce-s aduse de la Biserică sfințite cu agheasmă și, cu care, ne împodobim CASA cu prospețime și cu DUHUL SFÂNT.