Stai timp

Cronica volumului de poezie


10:52timp citire
397accesări
28cititori
salvare

Scurt prolog

Iubire se numește că e femeie. Femininul din noi, feminitatea. Partea aceea care te face să te ghemuiești de și în durerea facerii.
Iubirea se numește că e definiția femeii. Femeia aceea care se naște din Dumnezeu spre dumnezeirea fiecăruia din noi.
Femeia este iubire!
Și începe cu ochiul plin de lacrimi care strigă după eternitate.
Femeia niciodată nu se satură. Femeia nu e niciodată plină, cu toate rotunjimile ei, ea, femeia dorește să iubească permanent, să fie iubită permanent. Femeia are curajul cosmosului, țese aripi cu toată iubirea neajunsului univers, adună în ele zborul păsării din oul creației. Femeia spală picioare la nesfârșit, ridică la cer tălpi și pășește orbecăind cu singura lumânare în mâini: Iubirea!
Iubirea, femeia, niciodată suficiente una alteia...
Femeia, iubirea... părți confuze, femeia fără iubire, iubirea fără femeie, niciodată existente, niciodată existențiale, niciodată în abis, permanent abisale!

Femeia...
Femeia care iubește până la capăt, incoerentă, inconștientă, fără arme, decât spirit, goală în trup fără iubire, goală de trup fără aceasta.

Iubirea, femeie!
Femeia plină de rațiunea materialului, iubirea, materială doar în femeie.
Dincolo de acestea, femeia, dezicându-se de atuurile ei atunci când iubirea nu e materializată, când suferința taie capete, la propriu și la figurat.

Femeia, păcat. Femeia, capăt de linie și început de drum. Femeia, permanent cerând iertare unei iubiri atroce, fără de care planeta nu ar fi.
Când femeia nu va mai fi rugă, iubirea va pieri. Și din iubirea ei prea mare, încă se agonizează, încă sunt suferințe care ard, încă...se mai moare. Iubirea se cheamă că este femeie!
De n-ar fi așa s-ar auzi toate gemetele, toate abandonările ca într-un ecou.

Femeia, peste neputință, peste ură, peste nesentiment, naște, se multiplică, iubește! :i atunci cănd se reneagă înseamnă că strigă, instigă, îndeamnă la Iubire!


Am început articolul cu femeia pentru că avem nevoie de Iubire, de energie feminină ca să putem să fim în Creaţia Divină, în energii ale renaşterii.
Bărbatul este Raţiunea, energia solară, acţiunea, pe când femeia este doar Facerea!
Cum aş putea să încep aceast prim articol în noul ziar ROMÂNIA RAȚIONALĂ decât promovând o poetă prietenă care, pe toată această perioadă , doar s-a dăruit pe sine ca om și asistentă medicală, fiind în prima linie a celor care s-au sacrificat în spitalele românești și din lume, o femeie plină de iubirea de semeni?
Ce învățăm să facem în perioade unice, când frica te sigilează într-o paralizie totală? Să învățăm să ne echilibrăm. Să ne interiorizăm și să lăsăm să ne naștem iar și iar și iar....

Debutând în 2016 cu o carte care a surprins plăcut cititorii, poeta Nicoleta Dumitru Mușat vine și de data aceasta să ne încânte cu poezii de o căldură sufletească aparte.
”Stai timp”. Cartea de debut . În care spuneam, la un moment dat, că tot ceea ce scrie este de calitate, că nimic nu este scris la întâmplare și că scriitoarea cotrobăie prin toate ungherele naturii și ale sufletului găsind subiecte de titlu din absolut tot. Și mai spuneam așa: Aș întreba-o curioasă ce înțelege ea , ca mânuitor al penelului și ce conotație dă cuvântului ”tot”? Și încheiam prefața, concluzionând: Sunt sigură că mi-ar răspunde cu încă câteva volume la care ar adăuga mențiunea ”Va urma”.
”Răcoarea aripii de fluture”. Un nou titlu, poate că, același registru, dar, o poezie cu mult mai profundă, cu mult mai metaforizată, cu mult mai prelucrată.
Păi... ciulinii aceștia ai Bărăganului stepos sunt consecvenți și dau... cele mai minunate flori!
Soarele nu face decât să veșnicească culoarea și, pierduți prafului de la margine de drum, să strălucească cu o și mai mare intensitate.
Iar Nicoleta, cum spuneam și la primul volum, e a stepei, a Bărăganului.
Revenind la volumul pe care am deosebita plăcere să-l citesc înaintea multora și să-mi aștern umilele păreri, spun că ar trebui citit spre a fi înțeleasă candoarea caracteristică poetei.
Răcoarea aripii de fluture, fâlfiala ei abia sesizabilă, zborul scurt , gingaș, dăruit în totalitate unei singure zi, se face simțită încă de la prima poezie din volum intitulată sugestiv SĂRUTĂRI DE IARNĂ.
Eu n-am să fac altceva decât să picur vers spre încântare din poezii de o deosebită gingășie.

Cad fulgi de nea și buzele-mi sărută
Și-mi deseneaza amprente de răcoare,
Un vânt gelos, în grabă îl usucă,
Ca nu cumva, în mine, o iarnă să strecoare.

Sărutări de iarnă
Așa-i că e o iarnă desființată, o iarnă atinsă de aripa de flutur, o iarnă spășită, spălând în aripi de zăpadă infinitul? Fluturi? O, da!
Poeziile sunt atât de senzuale, atât de fragile, încât ai impresia că, dacă le atingi cu o aripă de fluture, tind să se spargă în praful de culoare împrăștiat de zbaterea lor. Aș aminti în sensul acesta poezia aproape friguoasă, MI-E TEAMĂ... CUGET. Reproduc din ea câteva versuri:

Mi-e frig fără tine,
Mi-e frig fără noi,
Mi-e rece-n suspine
Mi-e teamă de ploi.

MI-E TEAMĂ ... CUGET
Ce poate fi mai frumos decât să iubești într-atât, încât să-ți fie frig ”fără noi”?
Într-un timp în care goana după existențial ne cotropește, ne face să nu mai avem timp de noi în suflete, poezia Nicoletei vine și mângâie în atingere:

Și mă întorc din vremea în care,
Plouă cu flori din ierni depărtate,
Când apa dispare din marea cea mare
Și-n zare apar curcubee florate

De departe ..
Poeta vine și ne îndeamnă într-un timp anost la cel mai înălțător sentiment, iubirea :

Stau zâmbetele-n ramuri,
Pentru a fi culese,
Cuvintele-n ciorchini,
S-au copt din primăvară,
S-a copt și fericirea,
În vârf de crengi înalte
Arome-mbătătoare,
Ca dintr-un nor.

La cules de iubire
Dacă ar fi să stai cu ochii închiși ți-ai imagina o pădure plină de fluturi, tu, atins de aripile lor și restul... doar iubire... Așa-i?!
Nu vreau să mă depărtez absolut de titlul cărții, un titlu care seamănă deosebit de mult cu sufletul poetei. Pentru că, da!, a pus suflet în ce a scris, acest lucru nu-l poate nega.
Tot parcurgând volumul, am dat peste o poezie deosebită, încărcată cu semnificații, în care fluturii ne contopesc parcă mai mult decât în altă lună. Luna Mai e a fluturilor, un fluture s-a născut în Mai. Și acela este, după cum ați intuit, scriitoarea.

Dezbracă-te de dor, de noapte
Și stai in luna mea, din Mai,
Ascult-o când de șoapte-i plină
Și fă-o luna-n care stai!

Dezbracă-te, umbră!
În toate versurile, deși candide, se vede maturitatea cu care poeta îmbracă versurile în metafore, însă, aici, fluturele se transformă într-o umbră dezbrăcată, goală de tot ce e lumesc, îmbrăcată doar în aripă.
Nu știu dacă reușesc destul de bine să aduc la suprafață fragilitatea, sensibilitatea, versul abia tremurat, aproape erotic, în care scriitoarea ne scaldă din abundență. Cuvintele când e vorba de suflet, sunt sărace. Sper să mă ierte, să mă iertați și să parcurgeți voi înșivă sufletul ei cu sufletele voastre. Pentru aceasta vă las la îndemână, ce altceva decât versurile autoarei?

De piatră inima de aș avea,
Aș pune-o altar în calea ta
Și piatra-aș face-o munți de munți
Să fie veac pentru sorginți.

O inimă ca un ceasornic
Nu vreau să plictisesc cititorul cu păreri personale, doar vreau să-l plimb puțin pe tărâmul acesta minunat al versurilor poetei Nicoleta Dumitru Mușat. Un vers matur dar deopotrivă fin că praful diamantin de pe aripile fluturilor.
Poeta se va integra cu siguranță în poezia de dragoste actuală, gen de poezie dorit de toți, mai cu seamă că tânjim fățiș după sentimente nobile. O epocă în care suntem obligați la a fi altceva decât își dorește sufletul și în care poeta desenează sensibil un drum sigur, ca o poveste de zbor. Sacrificiul cel din urmă. Aripa de fluture...

N-am să pot încheia fără a vă aduce în ATENȚIE și poezia care marchează prin titlu și substanță acest volum, o poezie care aruncă raze spre un viitor ,plin de iubire, de aripi, de doruri, de patimi, de tot ce e frumos . Dacă m-ați întreba, m-aș închide cu volumul poetei într-o poieniță, aș trage ușa, m-aș zăvorî și v-aș lăsa să priviți doar puțin pe gaura cheii. Nu sunt la fel de deschisă precum este poeta , care se lasă, după cum vedeți, în mâinile voastre, în gândurile voastre, în sufletele voastre.
Înainte de a pune punct scurtei cronici, nu-i doresc poetei decât... la cât mai multe cărți! Cititorul are nevoie mai ales de ”Răcoarea aripii de fluture:

Și după visu-albastru se nasc din nou alți fluturi
Brodând răcori de aripi pe-oglinzile din zori,
Eu am lipsit o noapte, cât am dormit în sânuri
Ce mă renasc mai vie, mai proaspătă ca ieri.

Răcoarea aripii de fluture
Fluturii sunt cei mai nimeriți în perioada aceasta. Să zburăm deasupra tuturor relelor și să ne încărcăm cu ”răcoarea aripii de fluture”!
Nu pot să închei articolul meu decât cu o poezie sugestivă a poetei scrisă în mijlocul pandemiei, așa cum numai un suflet sensibil care are în căușul palmelor alte vieți, poate ca să scrie:

MÂINE VOM AVEA IAR SOARE

Timpul parcă nu mai este și parcă nici nu a fost,
Stele au obosit sub noapte, cad și ziua fără rost
Suflete nevinovate rătăcesc fără motiv
Ca un cântec fără nume, fără loc pe portativ.
Ciripit de păsărele, frunze înverzind pe ram
Sunt stinghere acum prin aer, oamenii nu mai au neam,
Stau străini după ferestre lacrimi le sunt azi surori
Spulberâdu-le deodată așteptate sărbători.
Dar… vor înflori salcâmii sub privirea noastră clară
Vom dansa sub cerul liber într-un cerc unirea iară
Ne vom strânge primăvara, chiar de nu va fi întreagă
Vom fi fluturii iertării și-om iubi fără de grabă.
Vom dansa cu vântu-n plete pe acordurile de crin
Ne vom vindeca de ură și de-amarul din venin
Și pe fruntea de lumină din cer ne va curge mir
Din frunzișul vieții noastre vom renaște fir cu fir.
Vom așterne iar covoare pe sub vise spulberate
De un ieri neîndemănatic , de gânduri aglomerate
Fluturi tandri or sa danseze pe la tâmple încrețite
Vom simți iar primăvara cu magnolii înflorite.
Am trăit atâta teamă crezând că ne e in zadar
Rugile fardate-n aur printre nopți de chihlimbar
Cât nesomn ne-a stat de veghe pe un drum către abis
Azi renaștem încă o data dintr-un iad în paradis.
(Nicoleta Mușat, 26.03.2020)

Cu speranța în suflet să avem curajul să fim prin esență doar iubire, doar dăruire căci aceasta înseamnă evoluția! Vă invit la cultură, vă invit la evoluție!

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL
Salvează la mărimea de: 10px 11px 12px
Despre autor

Amalia Năcrin

Colaborator

Lista articolelor publicate în Ziarul România Rațională

17.06.2020
158 afișări
09.06.2020
122 afișări
02.06.2020
163 afișări
25.05.2020
160 afișări
23.05.2020
217 afișări
21.05.2020
397 afișări