-
Încărcare
Încărcare
Stâlpul funerar geto-românesc este identic cu Axa Lumii al cărei echivalent este Arborele Vieții ce crește în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului.
Or pentru români COPACUL VIEȚII este BRADUL care uneori este asimilat unui par ce ieșise din noianul de ape și este pus la căpătâiul mortului. Romulus Vulcănescu spune în lucrarea sa Coloana cerului că stâlpii funerari ”reprezintă categoria cea mai numeroasă a stâlpilor mitici întâlniți la români”. ”Stâlpul nu are rol decorativ, ci unul de marcare a locului înmormântării”. (Wikipedia)
Romulus Vulcănescu amintește de parul funerar geto-dac reprezentat pe Columna lui Traian, par care s-a transformat mai apoi în COLONETĂ FUNERARĂ.
Stâlpii sunt ciopliți din lemn tare, de stejar, salcâm sau frasin, că să reziste mai mult. Au o grosime de 15/15 cm și sunt frumos ornați, cu tăieturi și crestături. La un astfel de stâlp se lucra de obicei zile și, drept răsplată, cioplitorul primea o oaie. Așa se face că se găsesc, încă, în picioare, stâlpi de 70-80 de ani, chiar și mai vechi.
Uneori bradul este tăiat și plantat la căpătâiul mormântului: „Dar ei când m-au pus /În mijloc de câmp/cânii să-i aud/Cum latră-a pustiu, Și urla-a muțiu/Si sa mai aud / Cocoșii cântând/Muieri mimăind (jelind) /și preoți cetind/…./ Ei m-au îmbunat/ că ei mă sădesc/ Nu mă secuiesc/ Și ei m-au mințit/ Ca m-au secuit/Jos la rădăcină/Cu fum de tămâie/Mai pe la mijloc/Chiti de busuioc/Tot milă și foc/Sus la crengurele/Chiți de ocheșele/Tăt milă și jele”.
Conform aceluiași R. Vulcănescu stâlpii funerari constituie categoria cea mai răspândită de monumente mitice folosite de români.
Ei fac parte integrantă din piesele rituale ale înmormântării așezându-se pe mormânt.
Ca și alte însemne stilimorfe funerare între care menționăm țărușul, sulița sau săgeata bradului, crucea sau troița, stâlpul este un simbol al Columnei Cerului care, la rândul ei, este un substituit al Arborelui Lumii.
În tradițiile și datinile românilor Arborele Lumii sau Arborele Cosmic este LOCUL DE PORNIRE al unei călătorii către zonele cunoscute si necunoscute le cosmosului.
Escaladarea nu se poate face de către oricine și oricând.
Au acces, în anumite condiții și cu anumite restricții doar eroii, oamenii inițiați și morții care au dus o viață virtuoasă.
De altfel, OBICEIUL de a se marca cu menhire, succedanee ale Columnei Cerului, mormintele eroilor și ale oamenilor de seamă este foarte vechi datând DIN EPOCA PELASGILOR.
Eroii călătoresc prin mijloace numai de ei știute și uneori sunt ajutați de animale fabuloase Pasărea Măiastră sau Pasărea Sufletului de exemplu, ce uneori este reprezentată în simbolistica stâlpului funerar printr-o pasăre plasată în vârful lui.
Această axă a lumii este identică cu Pomul Vieții care crește în Centrul Lumii sau în Buricul Pământului.
Prin urmare și un stâlp funerar poate simboliza Centrul Lumii ca de altfel și Coloana Infinitului care-l reprezintă.
Un astfel de centru nu aparține spațiului profan, geometric, ci spațiului sacru în care se poate realiza comuniunea cu Cerul sau cu Lumea Subterană.
El este punctul paradoxal al rupturilor de nivel, punctul în care se poate transcende lumea fizică.
Tocmai prin faptul că aici în centru se transcende lumea sensibilă, se transcende implicit și Timpul, Durata, obținându-se Prezentul Continuu Atemporal.
În tradițiile românești lumea subterană unde merge sufletul și trupul mortului într-o prima fază, lumea sensibilă unde rămân cei ce au supraviețuit răposatului, și lumea celestă unde se retrage după o perioada sufletul celui plecat sunt unite tocmai de acest Axis Mundi sau Columna a Cerului.
Acesta este motivul pentru care și în prezent în tradiția romanescă REZIDĂ UN PUTERNIC CULT AL STRĂMOȘILOR.
Mai trebuie spus că acest Centru al Lumii este sălașul Regelui Lumii/ Zalmoxe, stăpân peste lumea de dincolo în calitatea sa de Ler Împărat.
Bibliografie:
1. René Guenon, Simboluri ale științei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele sacru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev, Dicționar de simboluri si arhetipuri culturale,Timișoara,1994
5. V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcănescu, Columna Cerului,Buc,1972)