-
Încărcare
Încărcare
Înainte de a clarifica simbolismul svasticii atât de larg răspândit în tradițiile antice vom spune că svastica NU este un semn sau simbol politic, în esența sa, ea cuprinzând tot ceea ce este mai puțin politic.
Svastica este un simbol sacral de la origine și până în prezent.
De asemenea, svastica nu este un simbol exclusiv oriental, cum cred unii, deoarece ea poate fi întâlnită atât la amerindieni, cât și în Europa antică, la greci celți, fiind totodată și un semn al lui Christos până în Evul mediu târziu.
La poporul român svastica are o importanță fundamentală dată fiind frecvența cu care apare peste tot.
În cimitire, în biserici, pe broderiile costumelor naționale, pe pergamentele voievodale, etc.
Svastica ancestrală, ce pare a se fi dezlipit direct din tradiția primordială, „este semnul sau EMBLEMA POLULUI, căci în adevăr, lumea se învârte în jurul lui, Polul însuși rămânând imobil și neafectat de mișcarea pe care o produce; svastica nu figurează lumea ci acțiunea principiului asupra Lumii.”
În același timp însă, „Centrul... este punctul fix pe care toate tradițiile se învoiesc să-l desemneze ca Pol deoarece în jurul lui se efectuează rotația lumii.” Astfel, Mircea Eliade ne atrage atenția că, în Centrul despre care este vorba se înaltă Muntele Cosmic, Arborele cosmic/ Arborele Vieții identic în tradițiile românilor cu Axis/Cardines Mundi sau Stâlpul/Columna Cerului.
Având în vedere că tradiția românească este una de sorginte HIPERBOREANĂ - PELASGICĂ ar trebui să găsim măcar niște răsunete până-n zilele noastre.
Găsim în tradiția românească unele credințe referitoare la Centrul Lumii.
Bunăoară se crede că pământul este înconjurat de apa Sâmbetei. Apa Sâmbetei este matca tuturor apelor, ea fierbe asemenea apei romanilor (vezi Istrul/ Dunărea la Cazane).
Acolo e cetatea lui Dumnezeu și Mărul Roșu.
Toate apele lumii ies din Mărul Roșu se răspândesc în lume și se întorc la Mărul Roșu. Marea în care se află Mărul Roșu este Marea Neagră (!), Mărul Roșu este Osia Pământului (Cardines Mundi / Axis Mundi). El se găsește acolo unde este Buricul Pământului(!)
Pe Buricul Pământului este un Munte Sfânt.
Foarte ciudate aceste credințe românești, nu?!
Oare mai trebuie să amintim și credința țăranului român din povestirea lui Lovinescu în legătură cu svastica :
„Nu e al nemților! E a nost (semnul svasticii)! Îl avem de pe vremea urieşilor!”
Am spus că svastica este un simbol al Centrului dar el mai are un sens și anume acela de SEMN SOLAR.
Aceasta înseamnă că el este hierogliful lui Apollo, ipostaza saturnică a lui Zamolxe, ca dătător al Luminii.
Știm din mai multe izvoare antice că HIPERBOREEA era patria de origine a lui Apollo, iar Clement din Alexandria se referă la Zalmoxe cu epitetul expres de Hiperboreu.
În calitatea sa de Tată și creator al oamenilor Zalmoxe este numit și Zeul OM, iar unul dintre vârfurile cele mai înalte ale MUNŢILOR BUCEGI poartă chiar denumirea de OMU.
Un fapt deosebit de interesant pentru noi, în certificarea tradițiilor românești legate de Centrul Lumii, este faptul că principalele culmi ale munților Bucegi privite dinspre nord întruchipează svastica ceea ce-l face identic cu Muntele Cosmic al legendelor tradiționale, întrucât această figurație nu se mai găsește altundeva în lume.
Or deținătorul legitim al svasticii ca semn arhetipal, semn ce semnifică printre altele și mișcarea, are PUTEREA DE ÎNVÂRTI ROATA LUMII, putere echivalentă cu ”solve et cuagula” aflată în strânsă legătură cu simbolismul lui IANUS / Ion / Iancus / Iancu, stăpân al marilor și micilor mistere, distribuitor al vieții și al morții.
El este acel Ler împărat, identic cu Regele Lumii stăpân al rohmanilor și al muntelui Om din Centrul Lumii, stăpânul POLULUI GETIC cum îl numește Marțial.
Cu acest sens de semn al mișcării svastica apare pe piatra de mormânt a lui Negru Vodă desemnând cele 24 ore cosmice pentru că mișcarea sa indică 24 de poziții pe cvadratura cercului ceea ce face din Negru Vodă un mesager al centrului, al muntelui polar.
La prima vedere, înfățișarea svasticii șochează.
Ea are forma a doi Z suprapuși uneori Z transformându-se în S dar având același înțeles.
Ea desemnează pe deținători legitimi ai Polului, ai Centrului Lumii: Maica Pământ și Tatăl Cer, cei doi Zamolxe - (Artemis-Diana-Zalmoxe si fratele ei ceresc geamăn Apollo-Zalmoxe).
În cazul celor doi S există însă un dublu înțeles: cei doi șerpi ai creației, ce-i doi Zalmoxe, amândoi reprezentați prin simbolul șarpelui, dar și o variantă a numelui Zamolxe – Salmoxe.
În fapt, tradiția românească ne spune că Osia Lumi se sprijină pe un balaur/ șarpe care se încolăcește în jurul său.
Mai există, deosebit de cuprinzător, simbolismului caduceului hermetic unde cei doi șerpi se încolăcesc în jurul Arborelui Lumii pentru a se uni în vârful său, dând naștere aurului hermetic, strălucirea spirituală și puterea deplină asupra Polului și svasticii care îl desemnează.
Și, nu în ultimul rând, credem că are legătură și cu acel mult vehiculat „păcat primordial” unde șarpele ori ne este reprezentat ca încolăcindu-se pe Arborele Vieții, ori ne prezintă șarpele ca element uranic el apărând din frunzișul Arborelui.
- VA URMA –
Bibliografie:
1. René Guenon, Simboluri ale științei sacre, Buc,1997
2. V. Lovinescu, Al patrulea hagealâc,Buc,1998
3. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, muntele sacru al dacilor, Buc, 2009
4. Isac Evdeev, Dicționar de simboluri si arhetipuri culturale,Timişoara,1994
5. V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană,Buc,1996
6. R. Vulcănescu, Mitologie română,Buc,1985
7. R. Vulcănescu, Columna Cerului,Buc,1972)