Testamentul lui Einstein - A Cincea Forță - Unificatoare

unește forța gravitațională, forța electromagnetică, forța nucleară tare și forta nucleară slabă


19:56timp citire
184accesări
22cititori
salvare

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:


Un tânăr dintr-un liceu din România a scris în 2007:


Einstein a descoperit că timpul nu este altceva decât o succesiune de evenimente care caută o ordonare succesiva de cauze și efecte. Această ordine reprezentată de timp este de fapt doar o tendință de a da un sens “dezordinii” în care fenomenele din Univers coexistă.

În 1935 a găsit o confirmare a ideilor sale care i-a permis genialului magician al timpului să-și continue studiile la o scara mai largă. Cercetările sale asupra atomului ținteau de fapt și ele descoperirea acestei forțe. Adevărata manifestare a celei de-a cincea forte nu ținea de natura unei forțe fizice, ea fiind o forță superioara celorlalte forte, ceva ce le unifica și le dădea o coerență.

“A cincea forță”

În cadrul Institutului pentru studii superioare din Princeton (localitate unde s-a stabilit în 1933), genialul fizician Albert Einstein a realizat numeroase studii asupra posibilității călătoriilor în timp. Studiind forma de manifestare a celor patru forțe ale Universului (forța gravitațională, forța electromagnetică, forța nucleară tare și forța nucleară slabă), Einstein a dedus că lipsește totuși ceva. Dacă studia manifestarea lumii reale numai prin prisma acestor forțe, Universul devenea static, lipsit de viață și de „neprevăzut”, ceva asemănător unui mecanism determinabil în mod exact. Astfel, el a intuit că lipsește “a cincea forță”, care ar trebui sa le unească pe toate.

Această teorie a unificării a stat la baza cercetărilor sale ulterioare. Einstein a descoperit că timpul nu este altceva decât o succesiune de evenimente care caută o ordonare succesivă de cauze și efecte. Aceasta ordine reprezentată de timp este de fapt doar o tendință de a da un sens “dezordinii” în care fenomenele din Univers coexistă. În 1935 a găsit o confirmare a ideilor sale care i-a permis genialului magician al timpului să-și continue studiile la o scară mai largă. Cercetările sale asupra atomului ținteau de fapt si ele descoperirea acestei forțe. Adevărata manifestare a celei de-a cincea forte nu ținea de natura unei forte fizice, ea fiind o forță superioară celorlalte forte, ceva ce le unifica si le dădea o coerentă.

Einstein si experimentul Philadelphia

Datorită cercetărilor sale, Einstein a avut un rol esențial în celebrul “Experiment Philadelphia”. Este vorba de bine-cunoscuta experiență în care o navă a marinei S.U.A. (distrugătorul USS-Eldrige) a dispărut pur și simplu din fața șefilor armatei, pentru ca să reapară după o perioadă de timp. Acest experiment desfășurat în portul din Philadelphia în 1943, a fost ținut secret aproape 40 de ani, în unele cercuri negându-se vehement existența acestui experiment.

Marinarii care au supraviețuit experimentului relatau faptul că ei au fost anunțați doar că se făceau teste pentru “invizibilitate”, pentru ca radarele germane să nu poată depista navele aliate. Într-adevăr, la începerea experimentului nava a fost cuprinsa de o ceata densa alb-verzuie care a devenit rapid lăptoasă, chiar materială. În scurt timp, atât pe ecranele radar, cât și în port, nava a dispărut din câmpul vizual; în apă se vedea doar forma de contur a navei. Mica nava de coasta USS Cyclops care monitoriza experiența a înconjurat de mai multe ori forma ce se presupunea a fi nava, însă, după cum relatau marinarii, nu se puteau apropia, parca se loveau de un zid de netrecut. După aproximativ 5 minute, nava a revenit din invizibilitate arătând imagini de coșmar: oameni căzuți, unii carbonizați, alții pur și simplu dispărând fără urmă! Experimentul a fost rapid ascuns și mușamalizat, și s-au făcut presiuni asupra tuturor celor care ar fi putut să dezvăluie acest incident.

După 40 de ani de tăcere, ziariștii americani au avut acces la arhivele secrete ale marinei americane și au găsit aici relatări extraordinare! Pentru prima oara publicul avea să cunoască relatarea concretă și reală a unei călătorii în spațiu și timp, deoarece s-a presupus că nava nu a călătorit numai 500 de km aproape instantaneu (marinarii de pe nava au constatat că ajunseseră în portul orașului New York, revenind apoi in portul de unde plecaseră), ci și aproximativ 40 de ani în viitor! Era primul act oficial care demonstra posibilitatea învingerii timpului!

Efecte secundare necontrolate

Membrii familiilor marinarilor de pe USS Eldrige au raportat sistematic dispariții si apariții ale acestora; practic după numai doua zile ei parca erau înconjurați de o ceață albă. În unele cazuri ei dispăreau pur si simplu de la masă sau din fața prietenilor. Într-un unul din rapoarte s-a constatat un fapt incredibil. Unul dintre participanții la experiment și-a luat haina și căciula și, ca și cum totul ar fi fost normal, a ieșit pur si simplu prin perete și a dispărut fără urmă, pentru totdeauna! Aceleași peripeții sau relatat și despre nava experiment. Dispărea pur și simplu din port și apărea după două zile în același loc. În alte cazuri, în plină misiune pe mare, nava dispărea și apărea (ca un câine dresat care se întoarce mereu la locul lui) în portul unde se făcuse experiența. După lungi frământări și incredibile aventuri, guvernul a hotărât ca nava să fie dezmembrată, legând straniile fenomene de apariții și dispariții de o anumită impregnare pe care ar fi căpătat-o aceasta în timpul experienței, însă uimitor, în acel moment USS Eldrige a dispărut din port fără să se mai întoarcă vreodată, ca și când ea ar fi considerat că nu este demnă să-și găsească astfel sfârșitul.

Similitudine cu furtunile magnetice

Toată aceasta “joaca” a timpului a durat aproape doi ani, după care nu s-a mai relatat nimic. Mulți contestă încă aceste informații, dar putem semnala deosebitele asemănări între fenomenele descrise pe navă, cu multe observații făcute în decursul timpului în apropierea unor furtuni magnetice, în Marea Diavolului (în apropierea Japoniei) sau în Triunghiul Bermudelor, observații făcute la cei doi poli tereștri și în alte asemenea zone care prezintă anomalii magnetice.

Tesla și Edison, implicați în acest experiment?

Pe de altă parte, se știe faptul că aparatele care au realizat “experimentul Philadelphia” au fost construite după invențiile lui Nikola Testa, îmbunătățite și de Edison. Tesla a brevetat un aparat “rezonator” care era capabil să urce tensiunea unui câmp electromagnetic până la milioane de volți și la frecvente incredibile. Observații făcute de martori credibili (ofițeri de rang superior, ingineri din camera motoarelor de pe navă, etc.) arată existența unei construcții ciudate la bordul vasului, care semănă cu aparatul construit de acest savant. Din descriere reiese faptul că o bobină uriașă sub formă ovoidală se afla într-o construcție asemănătoare cu o piramidă. Un mecanism rotitor producea un câmp magnetic stabil. Aceste două câmpuri magnetice generau, după cum susțin mulți savanți care au preluat ideea, o distorsiune de câmp suficientă pentru a produce un salt în timp. Aceasta idee este confirmată chiar de calculele lui Einstein despre “marea unificare a forțelor”.

După însemnările descoperite recent în arhive, “Proiectul Philadelphia” ar fi fost reluat, la sfârșitul anilor patruzeci, de către dr. Von Neumann și apoi încheiat cu succes în anul 1983, prin proiectul Montauk. în acel an – se spune – oamenii de știință și tehnicienii au reușit să stabilească o legătură temporara directă cu anul 1943, să facă o “spărtură” în zidul spațio-temporar. Pe acolo, prin aceasta spărtură, unul dintre supraviețuitori se spune că ar fi ajuns până la nava “Eldrige” a anului 1943 și, după anumite corecturi în comportamentul mașinilor, ar fi făcut-o sa reapară în timpul ei de atunci, curând după dispariție. Cu alte cuvinte: navei Eldrige i s-ar fi dat ajutor din viitor, pentru a putea reveni în 1943 deoarece s-a știut de pana din comportamentul generatoarelor. Dacă nu ar fi existat acțiunea de ajutorare din 1983 sau dacă aceasta nu ar fi avut rezultatul dorit, atunci nava ar fi rămas în vecii vacilor “blocată între dimensiuni” în hiperspațiu, în pragul eternității sau poate în “viitor”, în anul 1983, nu se știe exact…  Străpungerea spre anul 1943 pare a fi reușit, printre altele, cu un tip de antena “piramidală”, numită “delta T” (T, de la timp). O persoana deosebit de dotată mediumnic, aflată acolo, s-ar fi concentrat asupra situației de la bordul navei “USS Eldrige”, realizând astfel rezonanța cu acel timp. Se pare că la realizarea contactului cu trecutul s-a folosit o componentă “non-hertziană”, o gama de frecvențe de dincolo de spectrul cunoscut al undelor electromagnetice. 

Componenta imprevizibilului în saltul în hiperspațiu

Timp de doi ani de la acest incident, Einstein a refuzat să comunice guvernului despre “Marea Unificare”, ca și cum ar fi renunțat la cercetări. Mulți generali ai armatei considerau încă “Experimentul Philadelphia” ca fiind un eșec, însă Einstein descoperise o idee geniala. El a înțeles ca o distorsiune temporală are nevoie de o componentă a imprevizibilului pentru a deveni poarta temporară. (Aceasta înseamnă, în exemplul dat, că, deși ne-am propus ceva precis pentru a doua zi, este încă imprevizibil drumul nostru exact). Acest imprevizibil era însăși natura celei “de-a cincea forțe”, adică ea nu acționa pe o scara de mărime (cum este gravitația - care acționează numai asupra materiei, electromagnetismul numai asupra elementelor electromagnetice etc.); această “a cincea forță” făcea parte din toate, însă, în același timp le compunea pe toate.

Reușita experimentului

Einstein era în același timp reticent, nu voia deloc sa coopereze, cu toate ca diferite rapoarte evidențiau faptul ca el nu renunțase la ideea unificării forțelor. Motivul acestui refuz categoric de a coopera era evident: Einstein văzuse unde au dus cercetările sale întreprinse în domeniul atomului - bombele atomice lansate asupra orașelor nipone Hiroshima și Nagasaki seceraseră sute de mii de vieți omenești total lipsite de apărare. El vedea zi de zi cu îngrijorare faptul ca amenințarea războiului rece se putea transforma într-un razboi nuclear. Rusia sovietica era în posesia unei arme nucleare; amenințarea era grea. în aceste situații era conștient ca nu era permisa o a doua greșeală. Rapoartele despre cercetări deveniseră atât de importante încât însuși președintele Roosevelt întreba zilnic despre stadiul în care se afla (după cum relatează protocoalele oficiale ale anilor 1950). Amenințarea sovietica era prea puternica, astfel ca armata S.U.A., precum și guvernul, căutau sa aibă un atu în eventuala conflagrație mondiala. Aceasta tensiune era menținută de Einstein care refuza cooperarea, însă un incident a schimbat situația. La 18 decembrie 1954, Einstein a ieșit din laboratorul sau personal fiind transfigurat din pricina emoției. Printre primii cu care s-a întâlnit era și Abraham Flexner, căruia i s-a adresat cu următoarele cuvinte: “Abraham, am reușit! Am trimis un cobai în viitor. A rămas cinci minute acolo și apoi s-a întors. Este încă în viață.

Retragerea și distrugerea oricăror urme

Flexner a comunicat imediat acest lucru președintelui, însă entuziasmul său nu a durat mult. Einstein nu voia să divulge formula, indiferent câte presiuni s-ar fi făcut asupra lui. Motivarea era bine cunoscută: “Hiroshima îi apăsa umerii, nu voia să poarte conștiința unei alte greșeli”. Din acel moment Einstein a devenit de nerecunoscut, îmbătrânise brusc, era tot timpul retras, nu comunica și refuza să mai lucreze chiar și în laborator. S-a îndepărtat de toți prietenii și refuza orice comunicare. Asupra lui s-au orientat cele mai intense și incredibile presiuni, atât fizice, cat și psihice. Un adevărat război parapsihologic a fost declanșat ca urmare a acestui refuz. Einstein bănuia probabil ce va urma pentru că, spre marea uimire a armatei, a distrus orice posibilitate de reconstruire a ideilor referitoare la ultimele formule ale unificării forțelor. Pe 16 aprilie 1955, Einstein a fost internat la spitalul din Princeton cu o gravă hemoragie internă. Medicii i-au propus o intervenție chirurgicală de urgență, însă el a refuzat această idee. Se pare ca și-a petrecut  ultimele zile în compania fiului său, vorbindu-i despre “marea unificare”.

Testamentul lui Einstein

La 18 aprilie 1955, a murit asistat doar de o soră medicală, însă după aceea a fost încercată o ultimă soluție de aflare a formulei căutate. Astfel, dr. patolog Thomas Harvey i-a făcut “autopsia”, deși era clară cauza morții. El a argumentat prin faptul că toți germanii sunt supuși autopsiei după moarte, iar extragerea creierului făcea parte din metoda germană. Astfel s-a făcut o operație asupra cortexului cerebral al lui Einstein pentru ajungerea la celulele cenușii ale ariilor asociative, în tentativa de a izola impresiunea memorizată a formulei. Aceasta operațiune s-a desfășurat în mod secret și a durat aproape cinci ore. La terminarea operației a fost anunțat decesul oficial al marelui fizician, însă nu s-a obținut formula dorită.

Un al doilea comando s-a făcut de către dr. Henry Ambrans, medicul personal al lui Einstein (1939-1941), care i-a extirpat ochii în ideea că poate în ultimele momente ale vieții “vizionase” pentru ultima oară formula (știut fiind faptul ca pe retina se păstrează, într-un anume fel de impregnare ce poate fi ulterior reconstruită, ultima imagine văzută sau chiar numai imaginată de cel decedat). Dar și aceasta încercare a avut un eșec total. Câteva zile mai târziu se cerea permisiunea familiei pentru studierea în continuare a creierului lui Einstein, permisiune acordată, însă nu se știe dacă s-a ajuns la vreun rezultat ulterior. Se pare că studierea creierului a continuat încă mult timp după aceea.

Dezvăluirea formulei

Bineînțeles, oficialitățile armatei SUA nu au renunțat la ideea de a descoperi aceasta magică formulă. S-au investigat toate aparatele din laboratorul lui Einstein, s-au răsfoit toate jurnalele, corespondența și… stupoare, au descoperit că Einstein a scris în testamentul său datele necesare despre această forță și implicațiile nefaste asupra umanității, dacă descoperirea va fi folosită în scopuri malefice. Testamentul lui Einstein și-a găsit odihna în biblioteca secretă a Vaticanului unde, păzită cu strășnicie, această geniala descoperire se afla la loc de frunte, pe lângă alte documente importante. Se cunoaște doar faptul că aceasta forță va fi folosită de către omenire atunci când va trece peste un prag hotărâtor în evoluția ei. Se pare că ar fi precizat până și momentul acestui prag, la 75 de ani de la moartea sa… adică anul 2030 (!), dată la care se presupune ca omenirea va ieși din cea mai mare criză care a lovit vreodată aceasta civilizație.

Codul lui Einstein

Această formulă de bază care lipsește este denumită în cercetările ulterioare legate de relativitatea timpului și unificarea forțelor ca fiind “codul lui Einstein”. Cercetări semnificative s-au făcut de către iluștri matematicieni ai timpului pentru a “sparge” acest cod, însă fără reușită.

Reluarea experimentului

Între timp, cealaltă echipă care se ocupa cu cercetările asupra forței a cincea și-a dublat eforturile. În anii ’60 exista chiar ideea că erau foarte aproape de a reuși spargerea acestui cod. Cercetări făcute în laboratoarele americane de la Polul Sud au relatat despre experiențe care demonstrau efectele acestei forțe și eventuala folosire. Cu toate că datele sunt foarte puține și insuficiente, se pare că s-a efectuat un al doilea experiment, copie a „Experimentului Philadelphia”, dar acum s-a folosit un submarin atomic. După experiment, submarinul a dispărut fără urmă, nu s-a mai întors niciodată, nu s-a mai semnalat niciodată apariția lui. Se pare că dacă s-ar fi scufundat, măcar urmele de radiații ar fi arătat prezenta lui, însă nu există nici un indiciu în aceasta privință.

„Viitorul și trecutul sunt a filei doua fete”

In DEX, timpul este definit ca forma fundamentală de existență a materiei în continuă dezvoltare, exprimând succesiunea și simultaneitatea proceselor realității obiective sau ca durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesiva de momente; interval răstimp, răgaz. Dar timpul este desigur un subiect mult mai complex decât poate sugera o scurta definiție. Oamenii de știința și filozofii s-au luptat să deslușească problema timpului în diferite moduri. Pentru unii este o iluzie; pentru alții este un proces liniar măsurat de ceasuri, ce nu sunt altceva decât dispozitive dinamice sau matematice convenabile folosite de știință; totuși alții considera timpul ca fiind multi-dimensional. Fizicieni precum Minkovski și Dirac au studiat conceptul de “univers bloc” în care “timpul” este doar una din dimensiunile unui univers static cu patru dimensiuni, prin care conștiința noastră individuală se mișcă. Descoperirile fizicii cuantice, ale fizicii nucleare și ale relativității au determinat oamenii de știința sa conceapă universuri chiar mai stranii, în care timpul poate curge cu viteze diferite în locuri diferite și poate chiar, pentru anumite particule atomice cum ar fi tahionii, să-și inverseze sensul de curgere. Cât de “consistent” este momentul prezent - o secundă, o milisecundă, o nanosecundă? Avem instrumente care pot în prezent măsura trecerea timpului până la o picosecundă, care este ca durată raportată la o secundă, cât o secunda comparată cu 30 de ani! Dacă am continua să supunem timpul la astfel de disecări teoretice vom fi desigur în pericolul de a reduce realitatea la nimic. De fapt există motive temeinice pentru a crede că, într-un mod ciudat, atât trecutul, cât și viitorul au un anume fel de realitate; diferența între ele și prezent ar fi aceea că prezentul este ceea ce percepem și trăim acum, pe când atât trecutul, cât și viitorul sunt de obicei nepercepute. Dar există multe cazuri autentice de oameni care au premoniții (întrezăriri ale viitorului) sau retromoniții (revelații precise ale trecutului).

Distorsiunea câmpului la baza translației în timp 

Imaginați-vă, de exemplu, un cearceaf foarte mare prins de extremități, după care așezați din loc în loc diferite greutăți. Vom observa că ele se afundă cu tot cu pânză, cu toate că ea este bine întinsă. Dacă împingem o biluță de la un capăt la altul al pânzei ea va avea tendința sa se apropie de una dintre greutăți, adică de cea care este cea mai aproape. Deci biluța nu mai urmărește drumul drept. Putem considera cearceaful ca fiind fâșia spațiu-timp a prezentului, iar biluța, un eveniment oarecare din imediata noastră apropiere. Acum, dacă noi cunoaștem cat de cât greutatea biluței și a obiectelor de pe cearceaf, am putea găsi felul în care să aruncam biluța, astfel încât ea să ajungă totuși până la capăt. Astfel procedăm atunci când, de exemplu ne facem un program pentru a doua zi și căutăm o ordonare a evenimentelor în timp (cu alte cuvinte trasam un drum pentru biluță). Însă a doua zi observăm că în drumul nostru ne mai întâlnim cu un prieten - ne mai fură ceva timp (este ca și cum, analogic vorbind, biluța întâlnește o adâncitura a pânzei), alteori întârziem cu mașina la un stop etc. Toate acestea evenimente neprevăzute sunt distorsiuni în curgerea continuă a programului nostru. Aceste întârzieri pot fi asimilate ca “distorsiuni ale câmpului”.

Câmpul magnetic de mare intensitate

Ce înseamnă “câmp magnetic de mare intensitate” care, așa cum spuneam, ar fi capabil sa producă “distorsiunea câmpului”? Savanții au observat că cu cât magnetismul este mai intens, cu atât distorsiunea este mai mare, deci cu cât obiectul pus pe cearceaf este mai greu, cu atât adâncitura din jurul sau este mai mare, adică pericolul ca biluța sa fie deviata de la drumul ei drept este mai mare. Explicații de acest gen sunt deseori folosite în a relata natura misterioasa a relativității și chiar Einstein renunță la complicatele formule în favoarea acestor exemple, pentru a convinge auditoriul.

Conform principiului relativității generale: materia deformează continuumul spațiu-timp, care, la rândul său, dictează legile materiei. în vecinătatea marilor mase, spațiul se curbează foarte mult. Această curbură influențează mișcarea maselor mici. De asemenea, ele influențează și timpul, conform teoriei lui Einstein. Ipoteza a fost verificată. în 1960, folosindu-se două ceasuri extraordinar de precise, s-a dovedit experimental că în vârful unui imobil înalt de 20 de etaje, ceasul montat acolo bate mai repede decât cel de la parterul blocului, unde se resimte influența mărită a gravitației! Pe “cearceaful” imaginat, considerați o masă infinit de mare concentrata într-o bulă, ea va curba spațiul către infinit… Este misterul “găurilor negre”… 

TRANSMITE ARTICOLUL PRIN EMAIL

DONAȚI PENTRU SUSȚINEREA ZIARULUI:

Despre autor

Necunoscut