Un loc onorabil pentru poezie în Danemarca

Când vorbim despre Scandinavia, ne gândim la vikingi și la Mitologia nordică. Ne gândim la Odin și la miedul poeziei, renăscut nemuritor după ce a băut din Fântâna lui Mimir și a devenit conducător etern al poeziei, magiei și înțelepciunii.

Poezia nordică a început prin cuvântul rostit și nescris, trecând de la gură la gură și de la narator la narator timp de secole. Este știut faptul că poezia din literatura lumii este mai veche decât proza.

În Danemarca până în jurul secolului al XIX-lea, poezia s-a bucurat de o mai mare recunoaștere la curțile regale decât  proza. Începând cu secolul XIX, proza a căpătat și ea însemnătate alături de poezie, perioadă în care s-a remarcat cel mai cunoscut scriitor danez din lume, îndrăgitul Hans Christian Andersen, ale cărui basme au devenit o parte integrantă a memoriei multor generații. Continuând, distigem nume marcante precum Ludvig Holberg, Adam Oehlenschläger și Søren Kierkegaard. Cu toate acestea, deși proza cunoaște o mai mare răspândire, poezia ocupă un loc onorabil în canonul cultural danez.

La începuturi, mai înainte de secolul XIII, Danemarca nu cunoscuse alfabetul latin în scrierile sale. Până atunci s-a folosit scrierea runică, iar poveștile și legendele se transmiteau prin viu grai. Scrierea runică diferă de sistemele alfabetice antice cunoscute prin faptul că fiecare semn - o rună - transmitea nu numai un sens fonetic, ci dezvăluia un anumit sens sau concept. Acest tip de scriere s-a răspândit din Danemarca în țările vecine Norvegia și Suedia, iar în unele zone a fost folosită mult timp după introducerea alfabetului latin. Scrierea versificată - poezia - a ocupat un loc aparte, de cele mai multe ori luând forma unor balade foarte răspândite printre danezi.

Începând cu secolul al XVI-lea, baladele populare au fost trecute în manuscrise realizându-se bogate colecții cum ar fi  „Cartea celor o sută de balade” sau „Tragica”. Danezii au iubit baladele la fel de mult ca românii, însă multe dintre aceste minunate opere nu au ajuns să fie cunoscute reciproc, probabil datorită migrației sărace. Mai târziu, la începutul secolului al XIX-lea, în literatura daneză s-a remarcat romantismul. Interesul pentru lumea interioară a omului este pătruns de drame lirice romantice și de versuri de dragoste. Versurile expresioniste au apărut după perioada celui de-al doilea război mondial, când au părut și tendințele avangardei. Poezia daneză a cunoscut o dominație a sentimentelor pesimiste, o percepție accentuată a „haosului vieții” postbelic.

Continuând și îndreptându-ne spre modernism, influența realismului magic latino-american își face simțită prezența în literatura daneză, dorința de minimalism al formei devine prezentă atât în proză cât și în poezie. 

După cum știm, poezia daneză este aproape necunoscută publicului român, deși există  mulți poeți danezi remarcabili printre care: Thøger Larsen (colecția de poezii „Trandafiri sălbatici”), Schack von Staffeldt (colecția „Poeme”), Înger Christensen (colecția de poezii „Lys”). În același timp poezia românească este la fel de puțin cunoscută publicului danez.

Poeții români ocupă un spațiu limitat în cultura literaturii internaționale din Danemarca. Sunt amintite câteva nume sonore precum Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, George Coșbuc, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi.  Cu toate acestea, operele lor nu sunt cunoscute publicului larg, nefiind dezvoltată o latură de promovare și traducere a acestora. Deși nu a existat un scop determinat al românilor de a promova valorile și literatura românească în Danemarca, este timpul să creștem vizibilitatea culturii românești și a valorilor sale și în Europa de Nord. Pentru a consolida un loc demn scriitorilor și poeților români în Danemarca, este important să fim dornici și consecvenți în a dezvălui publicului larg creațiile acestora, devenind astfel cunoscută forța creatoare și latura sensibilă a poporului român.