Zăul Moș - Zal Moxe

Prima legătură între Zamolxes și Saturn:

Numirea de Zalmoxis nu putea fi altceva decât un simplu epitet hieratic al lui Saturn, un atribut cu același înțeles ca Senex, Deus Vetus, Deus Avus, Majus sau Maesius, pe care le avea Saturn și la alte triburi pelasge.
Din punct de vedere al etimologiei, cuvântul zalmox-is în limba pelasgilor-geto-daci nu însemna decât ZEUL MOȘ. Finalul ”-is” reprezintă aici, ca și în alte cazuri analoge, numai un simplu sufix adăugat ulterior de greci.

Nicolae Densușianu, Dacia preistorică

Observația este foarte corectă: așa auzeau grecii vorbirea geto-dacilor.

Noi îi spuneam ZAL-MOX sau ZĂUL MOȘ fiindcă această transcriere este cea mai apropiată de adevărul vorbirii vechi românești.

Printr-o cercetare atentă, s-ar putea dovedi că ZĂUL MOȘ - ZALMOX-is cum au transcris grecii - este mai vechi și decât MITRA(MITHRA).

Iar dacă unii susțin - cu argumente serioase - că mitraismul se află la originea creștinismului, noi credem că zamolxianismul a inspirat de fapt mithraismul și, indirect, creștinismul. De aceea este destul de corectă sintagma ”românii s-au născut creștini” și tot de aceea, creștinismul s-a putut insinua atât de ușor în zona noastră.

Evident, fenomenul iradierii spirituale din lumea pelasgică este foarte vechi și nu trebuie înțeles mecanic.

Ideile circulau, chiar dacă nu existau mijloacele tehnice de azi.

Istoricii religiilor vorbesc foarte frecvent despre DUALISMUL religiei mitraice, care ar fi contaminat apoi iudaismul și creștinismul.

Se poate demonstra însă că perechea MITRA-AHRIMAN are aceeași semnificație cu ZALMOXIS-GEBELEIZIS.

Mitraismul s-a răspândit până în India și China, spre nordul Africii, în Europa, pe cursul Dunării, spre Roma.

Dovezi arheologice privind venerarea lui Mitra s-au găsit în Marea Britanie, Italia, România, Germania, Ungaria, Bulgaria, Spania, Turcia, Iran, Armenia, Siria, Israel și tot nordul Africii, până în Sahara.

Peste trei sute de ani, conducătorii Imperiului Roman s-au închinat la MITRA.

Mulți istorici încă mai cred că, după ce s-a impus în Persia și în India, cultul lui Mitra a migrat spre vest și a interacționat cu doctrinele babiloniene.

Până în secolele III - IV, mitraismul și creștinismul și-au disputat Imperiul Roman.

Împăratul Diocletian (284-305 d.H.) a închinat un sanctuar lui Mitra, considerat „Protectorul Imperiului”.

Același cult aveau împărații GALERIUS (nume frecvent în Moldova), Licinius și Iulian Apostatul.

A învins până la urmă religia creștină, care l-a câștigat pe împăratul Constantin de partea ei.

Originea geto-dacică a mitraismului, dar și influența majoră a acestuia asupra creștinismului se poate dovedi, chiar dacă multora le pare încă deplasat.

O astfel de ipoteză interesantă a lansat și Adrian Bucurescu.

Este vorba de un patrimoniu comun al antichității, iar vechea Geto-Dacie a fost un centru spiritual.

Vechii iudei au realizat sinteza. De aceea, nu mai este edificator să stabilim care credință este revelată și care nu.

Se observă, (în imaginea de mai sus), că Mitra, atunci când sacrifică taurul, apare în toate reprezentările îmbrăcat ca un frigian, cu tunica lui, cum numai aristocrații TARABOSTES purtau, după cum se vede pe Columna lui Traian.

Acum se știe foarte bine că frigienii nu erau nici perși, nici greci și nici romani. Ei erau GETO-DACI sau TRACI, cu o denumire general acceptată.

Cartea istoricului belgian Franz Cumont despre „Misterele mithraice” a impus ideea că originea lui Mitra este persană, dar că numele ar fi... greco-latin!(!)

PARȚII , supușii regelui Mitridate Eupator, erau aliații lui Decebal.

Numele de MITRIDATE era foarte frecvent printre vechii traci. Și dacă vom adăuga și noi că onomastica derivată de la MITHRA (MITRU-DUMITRU) s-a menținut puternic în Geto-Dacia până astăzi și că TOATE veșmintele lui Mithra sunt geto-dacice, în toate reprezentările lui, confuzia devine totală fiindcă originea persană sau romană a zeului nu se mai susține deloc.

Dar, în 1971, primul congres de studii mitraice de la Manchester stabilea că interpretarea lui Franz Cumont era depășită.

Scena în care Mitra sacrifica taurul era în fond o hartă astronomică. Este acolo un zodiac întreg, o sferă a marilor constelații. Platon însuși spunea despre geto-daci că aveau cunoștințe solide pentru acele vremuri, mai ales în domeniul astronomiei. Calendarul de la Sarmisegetuza este o dovadă vie, încă insuficient cercetată.

Întrebarea noastră rămâne: de ce zeul care stăpânește lumea din templele subterane de la Capua sau Roma poartă CUȘMĂ (frigiană) GETO-DACĂ într-un moment atât de important cum era sacrificiul taurului?

Nu ar fi fost mai oportun să apară în această ipostază un personaj îmbrăcat ca un persan sau ca un cetățean roman?

Mitra este însoțit de un câine, un șarpe, de un corb și de un scorpion. Scena sacrificiului apare în altare subterane din Italia, din Anglia, din nordul Africii și nu numai.

Tradiția spune că MITRA a apărut dintr-o peșteră.

ZĂUL MOȘ, ZALMOXE despre care Herodot scria că este cu mult mai vechi decât scribul lui Pitagora, apare tot de sub pământ pentru a le vorbi supușilor despre nemurire și despre virtute.

Perșii nu sacrificau ritualic tauri. Tradiția este pelasgă și se poate vedea în aspectul unor altare neolitice din Moldova până în Polonia. Prin urmare, bourul lui Dragoș este o ipostază relativ recentă a acestui ritual.

Cele mai frapante asemănări dintre mitraism și creștinism ar fi următoarele: 
- nașterea imaculată; 
- 12 apostoli; 
- uciderea și învierea (renașterea); 
- data nașterii lui Iisus și a lui Mithra este aceeași: 25 decembrie;
- păstorii, primii închinători ai pruncului sfânt; 
- moralitatea ca formă de salvare a sufletului; 
- și Mitra, și Iisus erau percepuți ca „mântuitori ai omenirii, simboluri ale dreptății și credinței; 
- fiecare era supranumit „Lumina Lumii” și „Păstorul turmei; 
- botezul ca ritual de purificare; 
- vinul și pâinea, sângele și trupul lui Dumnezeu; 
- duminica zi de sărbătoare și de odihnă;

Aceste lucruri reies și din lucrările celui de-al patrulea congres de mitraism, care s-a ținut la Roma, în 1990, din numeroasele studii realizate de cercetători britanici, francezi sau americani.

Singurul savant care a dedicat un studiu ZĂULUI MOȘ rămâne Mircea Eliade, în lucrarea „De la Zalmoxis la Ghinghis Han”.

Este prima tentativă excelentă de încadrare a spiritualității geto-dacilor în Panteonul Universal